IMPACT Developer & Contractor câștigă în instanță procesul privind PUZ-ul GREENFIELD Băneasa
07 August 2025 BizLawyer
Conducerea IMPACT apreciază că au fost îndeplinite toate condițiile legale pentru promovarea, admiterea PUZ-ului și emiterea Autorizațiilor de Construire.
IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar listat la BVB (simbol IMP), anunță pronunțarea unei hotărâri favorabile în Dosarul nr. 4122/3/2022, în care au fost contestate o serie de documente urbanistice și autorizații de construire aferente proiectului GREENFIELD Băneasa.
În cadrul acestui dosar, Fundația Eco Civica și trei persoane fizice nerezidente în cartierul GREENFIELD Băneasa au solicitat suspendarea și anularea actului administrativ HCGMB 705/18.12.2019 de aprobare a Planului Urbanistic Zonal Aleea Teișani – Drumul Pădurea Neagră nr. 56-64, suspendarea și anularea Autorizațiilor de construire nr. 434/35/P/2020 și 435/36/P/2020, anularea unor avize premergătoare, desființarea lucrărilor aferente. Acțiunea a fost formulată împotriva IMPACT Developer & Contractor, Primăriei Sector 1, Primăriei Mun. București, CLGB, APM București și a altor instituții.
În cadrul acestui dosar, Fundația Eco Civica și trei persoane fizice nerezidente în cartierul GREENFIELD Băneasa au solicitat suspendarea și anularea actului administrativ HCGMB 705/18.12.2019 de aprobare a Planului Urbanistic Zonal Aleea Teișani – Drumul Pădurea Neagră nr. 56-64, suspendarea și anularea Autorizațiilor de construire nr. 434/35/P/2020 și 435/36/P/2020, anularea unor avize premergătoare, desființarea lucrărilor aferente. Acțiunea a fost formulată împotriva IMPACT Developer & Contractor, Primăriei Sector 1, Primăriei Mun. București, CLGB, APM București și a altor instituții.
La data de 6 august 2025, după mai multe termene de judecată, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Conducerea IMPACT apreciază că au fost îndeplinite toate condițiile legale pentru promovarea, admiterea PUZ-ului și emiterea Autorizațiilor de Construire.
Decizia instanței confirmă faptul că IMPACT construiește în deplină legalitate, respectând toate cerințele legale, standardele urbanistice și bunele practici în materie de coeficienți urbanistici. În acest moment, actele contestate sunt valabile, produc efecte depline și nu există nicio hotărâre definitivă privind suspendarea sau anularea acestora.
Construcțiile autorizate atacate în instanță au fost finalizate, verificate de către autorități în cadrul procesului de recepție și intabulate în cartea funciară. În octombrie 2024, 732 de apartamente din faza a patra de dezvoltare a cartierului GREENFIELD Băneasa au fost livrate.
„Vom apăra cu tărie drepturile noastre, ale partenerilor și ale clienților noștri față de atacurile la adresa activității companiei, activitate guvernată de legalitate. Mulțumim tuturor partenerilor, clienților și colaboratorilor care au încredere în proiectul GREENFIELD Băneasa, inclusiv în perioada în care legalitatea acestuia a fost contestată. Susținerea lor a fost esențială și reconfirmă încrederea în profesionalismul și seriozitatea cu care compania noastră dezvoltă fiecare proiect.”, declară Dan Sebastian Câmpeanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 181 / 4944 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații asistă Omnia Capital B.V. într-o suită de tranzacții complexe pe piața de energie din România. Avocați cu senioritate înaltă, în echipa pluridisciplinară
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu & Asociații rămâne un reper de seriozitate și profunzime, cu o cultură care privilegiază calitatea, consecvența și responsabilitatea | De vorbă cu Adrian Chirvase (Partener) despre 2025 ca an de consolidare: portofoliu diversificat, retenție ridicată, tehnologie folosită pragmatic și o echipă unită, pregătită pentru mandate transfrontaliere
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LSEG Deals Intelligence | Cum s-au împărțit fuziunile mid-market, anul trecut, pe firmele de avocatură active și la București. CMS a fost pe podium în Europa și pe primul loc în Estul continentului, unde s-au mai evidențiat Schoenherr și Clifford Chance. Tranzacții mai multe, dar de valoare mai mică în Europa Estică
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





