ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lactalis: Curtea de Apel a admis cererile de suspendare a amenzilor cominatorii, formulate de Dorna Lactate si Covalact

23 Mai 2023   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate au prezentat Consiliului Concurenţei, în cadrul inspecţiei, toate documentele solicitate raportat la obiectul investigaţiei şi au facilitat accesul autorităţii la toate informaţiile necesare conform solicitărilor inspectorilor de concurenţă.

 
 
Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile de suspendare a deciziei Consiliului Concurenţei privind amenzile cominatorii formulate de către Dorna Lactate si Covalact, dând astfel câştig de cauză companiilor, a anunţat marţi grupul Lactalis, proprietarul companiilor.

"Referitor la sancţiunile anunţate de Consiliul Concurenţei din România, companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate au formulat acţiuni în anulare şi suspendare împotriva deciziilor pentru aplicarea amenzilor cominatorii. Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile de suspendare a deciziei privind amenzile cominatorii formulate de către Dorna Lactate si Covalact, dând astfel câştig de cauză companiilor. Al treilea dosar de suspendare aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti va fi judecat în zilele care urmează", se arată în documentul citat.


Potrivit sursei citate, companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate au prezentat Consiliului Concurenţei, în cadrul inspecţiei, toate documentele solicitate raportat la obiectul investigaţiei şi au facilitat accesul autorităţii la toate informaţiile necesare conform solicitărilor inspectorilor de concurenţă.

"În acest sens, societăţile au acordat inspectorilor de concurenţă accesul la toate documentele şi/sau corespondenţele accesibile Societăţilor de la punctele de lucru şi de la sediile inspectate, cu toată transparenţa şi conduita pe deplin conformă care se impun în acest caz. Apreciem că acordarea accesului la alte informaţii care nu aparţin şi nu sunt în controlul societăţilor ce au făcut obiectul inspecţiei nu se află în sfera de competenţă juridică a companiilor noastre sau în limitele de competenţă ale autorităţilor naţionale, cu atât mai mult când acestea vizează documente/corespondenţe aflate în controlul unor societăţi din afara României. Este important de menţionat că amenzile invocate de către Consiliul Concurenţei nu au fost aplicate ca urmare a constatării de către Consiliul Concurenţei a vreunei fapte anticoncurenţiale săvârşite de vreuna dintre companii", subliniază comunicatul.

Reprezentanţii producătorului de lactate susţin că vor colabora în mod transparent cu autorităţile şi se vom conforma oricărei decizii finale a acestora.

Consiliul Concurenţei a anunţat, recent, că a sancţionat companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate, parte din grupul francez Lactalis, cu amenzi în valoare de 14,34 milioane de lei (aproximativ 2,9 milioane de euro) pentru că au refuzat să ofere acces la unele informaţii în timpul inspecţiilor inopinate derulate în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor pe piaţa producţiei şi comercializării de unt.

"Când am lansat investigaţia pe unt, am mers la procesatorii de lapte, printre care şi Lactalis, dar Lactalisul e mare, are Albalact, Covalact şi Dorna Lactate. Ei ne-au dat acces la acte, dar documentele au şi un administrator francez, care e angajatul firmei-mamă din Franţa şi n-au vrut să ne dea acces la documentele lui, că aşa le-a spus mama din Franţa, că ne trebuie mandat în Franţa şi noi am constatat că asta e o nesupunere la inspecţie. Ca atare, am dat o amendă Lactalisului şi i-am spus că-i mai dăm şi 30.000 de euro pe zi până primim acces la documente. Între timp, se pare că ne dau ceva acces. Deci, vom opri suma asta să curgă, de 30.000 euro pe zi, dar pe total este o amendă de aproape 3 milioane de euro pentru că n-am avut acces deplin la informaţii. (...) Le-am dat şi amendă şi le-am dat şi amenda asta cominatoriu, deci pe fiecare zi, până când se supun cererii noastre. Nu înseamnă că-s vinovaţi, poate că nu o să găsim vinovaţi pentru unt, nu ştiu fapta în sine dacă va fi. Asta e o amendă procedurală, pentru că nu s-au supus pe deplin inspecţiei", a explicat Chiriţoiu, la o conferinţă organizată la Sinaia.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, amenzile au fost aplicate astfel: Albalact - 9,91 milioane de lei (aproximativ 2 milioane de euro), Covalact - 2,45 milioane de lei (aproximativ 495.000 de euro) şi Dorna Lactate - 1,97 milioane de lei (aproximativ 400.000 de euro).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 911 / 4945
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...