ZRVP obține o nouă soluție de referință într-un litigiu arbitral izvorât dintr-un contract de achiziție publică de tip FIDIC. Monica Strîmbei (partener) și Radu Noșlăcan (senior associate), în prim plan
17 Octombrie 2022 DRC
Apelarea la procedurile de arbitraj și-a dovedit eficiența încă o dată în condițiile în care procedura de arbitraj a durat aproximativ doi ani, cu mult sub timpul necesar soluționării unui conflict de o asemenea complexitate de către instanțele de drept comun
| |
Echipa ZRVP, formată din Monica Strîmbei (partener) și Radu Noșlăcan (senior associate), a reprezentat un important jucător local în domeniul construcțiilor civile, cu o vechime de peste 50 de ani în piață, într-un litigiu arbitral complex, izvorât dintr-un contract de achiziție publică de tip FIDIC. Litigiul s-a finalizat cu victoria clientului reprezentat de ZRVP împotriva unei autorități contractante locale și obligarea autorității la plata unor sume cumulate de mai multe milioane de euro, anunță Dispute-Resolution.Center, platformă din grupul BizLawyer.
Soluția obținută de echipa ZRVP este cu atât mai interesantă cu cât, în motivarea plasării riscului în sarcina beneficiarului, Tribunalul Arbitral a apreciat caracterul imprevizibil al inundațiilor prin raportare la data depunerii ofertei de către antreprenor. O astfel de evaluare a noțiunii de imprevizibilitate este deosebit de importantă în acele situații în care, precum în speța în discuție, au loc anumite schimbări ale proiectului de construcție după data depunerii ofertei și din motive ce țin de autoritățile avizatoare.
”Pe lângă rezultatul excelent obținut de echipa ZRVP, este important să observăm că apelarea la procedurile de arbitraj și-a dovedit eficiența încă o dată în condițiile în care procedura de arbitraj a durat aproximativ doi ani, cu mult sub timpul necesar soluționării unui conflict de o asemenea complexitate de către instanțele de drept comun”, a declarat Monica Strîmbei, partener Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners.
În contextul în care multe autorități contractante au refuzat aplicarea Instrucțiunii ANAP nr. 2/2018 privind ajustarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială, avocații ZRVP au reușit șă obțină și o soluție importantă privitoare la acest punct, în sensul că instrucțiunea se aplică contractelor aflate în derulare, fiind tranșată astfel o dispută juridică legată de aplicarea în timp a acestei instrucțiuni; respectiv că subzistă o obligație, iar nu o facultate a autorității contractante de a aplica actualizarea valorii prețului contractului pe toată durata contractului, independent de intervenirea unor noi formule de ajustare prin intermediul unor noi instrucțiuni ANAP.
------------------------------------------------
Soluția obținută de echipa ZRVP răspunde la una dintre probleme des întâlnite în astfel de contracte FIDIC, reprezentată de plasarea răspunderii contractuale în situația în care lucrările de construcții sunt afectate de fenomene naturale, precum inundațiile. De asemenea, Tribunalul Arbitral a dat o dezlegarea de referință, în sensul că riscul în contractul analizat aparține beneficiarului având în vedere intervenția anumitor schimbări ale proiectului tehnic după data depunerii ofertei.
Totodată, soluția obținută a clarificat modalitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică prin raportare la Instrucțiunile ANAP nr. 2/2018 și nr. 1/2019. Astfel, s-a statuat că Instrucțiunea ANAP nr. 2/2018 trebuie aplicată obligatoriu de către autoritățile contractante, rămânând în vigoare pe toata durata contractului, indiferent de amendamentele ulterioare aduse acestei instrucțiuni.
-----------------------------------------------
Cu o experiență de neegalat în practica de arbitraj comercial, echipa ZRVP a fost implicată în ultimii doi ani în peste 23 de arbitraje internaționale, din care 19 sunt încă în derulare, reprezentând cel mai mare portofoliu de dosare de arbitraj național și internațional din România, valoarea cumulată a proiectelor depășind 1,7 miliarde USD.
Societatea are un palmares bogat în domeniul disputelor de construcții și de infrastructură, avocații ZRVP reprezentând instituții publice, corporații private, întreprinderi de stat și organisme guvernamentale în dispute complexe ca obiect și impresionante în ceea ce privește valoarea reclamată. Practica de arbitraj este cunoscută si pentru expertiza în domeniul imobiliar, cel al energiei, privatizării, dreptului bancar și financiar, și arbitrajului investițional.
Citește și
► ZRVP obține o nouă victorie pentru OMV Petrom într-un arbitraj internațional ICC Paris, tribunalul arbitral respingând integral pretenții de aproximativ 18 mil. USD. Ce avocați au fost în prima linie
► EXCLUSIV Dispute-Resolution.Center | Statul caută avocați pentru un arbitraj ICC după ce OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom, cu pretenții de 31 mil. €. Zamfirescu Racoți Vasile & Partners a obținut victoria, de partea statului fiind Toader și Asociații și Leaua, Damcali Deaconu Păunescu – LDDP
► ZRVP obține o nouă victorie pentru OMV Petrom într-un arbitraj internațional ICC Paris, tribunalul arbitral respingând integral pretenții de aproximativ 18 mil. USD. Ce avocați au fost în prima linie
► EXCLUSIV Dispute-Resolution.Center | Statul caută avocați pentru un arbitraj ICC după ce OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom, cu pretenții de 31 mil. €. Zamfirescu Racoți Vasile & Partners a obținut victoria, de partea statului fiind Toader și Asociații și Leaua, Damcali Deaconu Păunescu – LDDP
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 955 / 2172 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





