ANRE: Clienţii casnici cu un singur loc de consum beneficiază automat de plafonare
14 Decembrie 2022
AgerpresPotrivit sursei citate, în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind circa 800.000 de clienţi casnici.
Clientul casnic, cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, în timp ce acelaşi tip de client care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat, la una dintre cele două adrese, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, a precizat Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
ANRE menţionează că, în urma noilor modificări legislative instituite prin Legea nr. 357/2022 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, pentru circa 5 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,68 lei/kWh (inclus TVA) şi se aplică următoarelor categorii de clienţi: al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv; care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate; care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate; familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate.
De asemenea, pentru aproximativ 2,8 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul consumului lunar cuprins între 100,01 şi 255 kWh, iar consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 kWh/lună se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh (cu TVA inclusă).
Potrivit sursei citate, în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind circa 800.000 de clienţi casnici.
"Menţionăm că, în cazul clienţilor finali casnici, preţul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă, astfel: clientul final casnic cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum", notează ANRE.
Autoritatea susţine, totodată, că, având în vedere noile categorii de clienţi finali introduse care pot beneficia de preţul plafonat în urma depunerii unei cereri şi declaraţii la furnizorul de energie electrică, şi pentru a uşura procedura, a elaborat un model de Cerere şi un model de Declaraţie pe proprie răspundere pentru a fi folosite în relaţia cu furnizorul.
Atât Cererile, cât şi Declaraţiile pe proprie răspundere se pot depune la furnizorii de energie electrică, atât în format fizic, cât şi în format electronic, iar modelele pot fi descărcate de pe pagina oficială de internet a ANRE, la adresa www.anre.ro.
"Facem precizarea că numai clienţii finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, familiile monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, precum şi clienţii finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă, trebuie să depună Cerere şi Declaraţie pe proprie răspundere la furnizor, restul clienţilor casnici beneficiază de preţ plafonat în mod automat fără alte formalităţi", subliniază ANRE.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 6242 / 18380 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...