ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Finanţelor prelungeşte schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, până pe 31 decembrie 2023

14 Decembrie 2022   |   AGERPRES

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, programele se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

 
 
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua şi anul viitor sprijinirea antreprenorilor şi a întregului sector IMM, prin prelungirea aplicării schemei de ajutor de stat IMM Invest Plus până pe data de 31 decembrie 2023, plafonul total al garanţiilor urmând să crească la 20,25 miliarde lei, de la 17,75 miliarde lei, cât a fost în 2022.

"Parteneriatul nostru cu mediul privat este unul real, iar adresarea promptă a nevoii de finanţare pe care micile companii o au în acest context marcat de incertitudini reprezintă una din priorităţile mandatului meu. Încurajez antreprenorii să aplice, programul fiind cel mai accesat program guvernamental dedicat mediului antreprenorial. În mod firesc, am adaptat actul normativ în baza căruia funcţionează acest program cu o serie de ajustări primite chiar de la beneficiari. Lucrăm în echipă şi vom traversa 2023 tot în echipă", a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.


Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, programele se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Bugetul schemei de ajutor de stat se va majora de la 1,930 miliarde de lei la peste 2,881 miliarde de lei, iar numărul maxim de beneficiari estimaţi creşte astfel de la 24.786 la 26.708.

"Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanţii pentru împrumuturi şi granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum şi comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanţiei acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenţionate pe o perioadă de până la 12 luni", se menţionează în comunicat.

Componenta IMM Invest România facilitează accesul la finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni.

De asemenea, Programul Agro IMM Invest este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Pe componenta IMM Prod obiectivul îl reprezintă acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive, în timp ce componenta Garant Construct are ca ţintă acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de: IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură, respectiv Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune).

Totodată, în cazul Rural Invest este vorba despre acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele de investiţii şi creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

În acelaşi timp, prin Programul Innovation este vizată acordarea de garanţii guvernamentale pentru companiile româneşti inovative şi/sau care îşi promovează produsele şi serviciile destinate exportului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6243 / 18380
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...