Anularea autorizaţiei pentru proiectul hidrotehnic de la Mihăileni înseamnă pierderea unor sume uriaşe de bani publici (ANAR)
18 Februarie 2026 Agerpres
Proiectul nu a putut fi finalizat ca urmare a litigiilor iniţiate de Asociaţia Declic, care au generat suspendări repetate ale procedurilor administrative şi au condus la blocarea unei investiţii aflate într-un stadiu avansat de execuţie.
Anularea autorizaţiei pentru investiţia "Acumulare Mihăileni pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara" intervine într-un moment în care majoritatea lucrărilor sunt deja realizate, cheltuielile publice au fost efectuate în proporţie covârşitoare şi afectează direct siguranţa populaţiei şi pune sub semnul întrebării eficienţa utilizării banului public, atrage atenţia Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în ultimii patru ani, proiectul nu a putut fi finalizat ca urmare a litigiilor iniţiate de Asociaţia Declic, care au generat suspendări repetate ale procedurilor administrative şi au condus la blocarea unei investiţii aflate într-un stadiu avansat de execuţie.
Potrivit sursei citate, în ultimii patru ani, proiectul nu a putut fi finalizat ca urmare a litigiilor iniţiate de Asociaţia Declic, care au generat suspendări repetate ale procedurilor administrative şi au condus la blocarea unei investiţii aflate într-un stadiu avansat de execuţie.
"Investiţia a fost aprobată iniţial prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 243/1985 şi Decretul nr. 92/1987, iar indicatorii tehnico-economici au fost reaprobaţi prin H.G. nr. 637/2018. Execuţia barajului Mihăileni a fost realizată în baza Autorizaţiei de construire emisă în anul 1987 conform legislaţiei din perioada respectivă. Lucrările conexe ce se află în diverse stadii se execută în baza autorizaţiilor emise în anii 2024-2025 (devierile de drumuri şi reţele electrice). Lucrările aferente barajului sunt finalizate integral, în prezent fiind în diverse etape de execuţie devierile de drumuri şi reţele electrice. Din totalul valorii de investiţie (circa 173 milioane de lei), asigurată din fonduri publice, au fost efectuate plăţi în valoare de circa 147 milioane de lei. În noiembrie 2022, Tribunalul Cluj a respins iniţial cererea Declic de a anula autorizaţia de construire, considerând demersul inadmisibil la acel moment, ceea ce a oferit legitimitate continuării lucrărilor pentru o perioadă. Anularea autorizaţiei din data de 16 februarie 2026 intervine într-un moment în care majoritatea lucrărilor sunt deja realizate, iar cheltuielile publice au fost efectuate în proporţie covârşitoare. În aceste condiţii, consecinţele nu sunt doar administrative, ci afectează direct siguranţa populaţiei şi pune sub semnul întrebării eficienţa utilizării banului public", precizează instituţia.
În viziunea reprezentanţilor ANAR, blocarea unui proiect aproape finalizat înseamnă pierderea unor sume uriaşe de bani publici deja cheltuiţi şi ratarea beneficiilor socio-economice planificate de statul român timp de peste trei decenii.
"Această situaţie produce efecte directe asupra interesului public: o lucrare aproape finalizată nu poate fi pusă în funcţiune, iar fondurile publice deja investite nu îşi pot produce utilitatea pentru care au fost alocate. (...) Sectorul superior al râului Crişul Alb are caracter torenţial, cu profil îngust şi albie majoră redusă, ceea ce favorizează producerea rapidă a viiturilor chiar şi la precipitaţii moderate. Amplasarea strategică a barajului permite controlul debitelor atât în perioadele de viitură, cât şi în perioadele de secetă. Funcţiunile esenţiale ale obiectivului sunt: apărarea împotriva inundaţiilor, asigurarea alimentării cu apă pentru populaţie şi economie, regularizarea debitelor în perioade de secetă. În lipsa finalizării investiţiei, aceste beneficii nu pot fi valorificate integral, iar comunităţile rămân expuse unor riscuri hidrologice cunoscute", susţin specialiştii.
Aceştia menţionează faptul că, înainte de finalizarea integrală a investiţiei, acumularea a demonstrat eficienţă prin reţinerea unor volume semnificative de apă în episoadele hidrologice recente, contribuind la protejarea a aproximativ 17.000 de locuitori din Crişcior, Brad şi Vaţa de Jos.
"Deşi o parte dintre lucrările conexe sunt încă în execuţie, acumularea şi-a demonstrat deja utilitatea. În episoadele de ploi abundente din ianuarie 2024 şi mai 2025, în lacul de acumulare au fost reţinute volume semnificative de apă - aproximativ 2,5 milioane mc, respectiv 3 milioane mc - contribuind la reducerea riscului de inundaţii pentru circa 17.000 de locuitori din localităţile Crişcior, Brad şi Vaţa de Jos. (...) Deşi Curtea de Apel Cluj a emis o decizie de blocare, Apele Române au datoria legală şi morală de a transforma o investiţie publică realizată în proporţie covârşitoare într-un obiectiv funcţional, nu într-o lucrare abandonată. Protecţia vieţii şi a bunurilor populaţiei, utilizarea responsabilă a resurselor publice şi gestionarea durabilă a resurselor de apă reprezintă priorităţi fundamentale ale Administraţiei Naţionale "Apele Române", iar finalizarea acumulării Mihăileni este esenţială pentru îndeplinirea acestor obiective", se arată în comunicat.
ANAR subliniază că obiectivul de investiţie "Acumulare Mihăileni pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara" este o lucrare de importanţă naţională, cu potenţial ridicat de contribuţie la dezvoltarea infrastructurii hidrotehnice din bazinul hidrografic Crişul Alb.
Construcţia va permite o gestionare eficientă a resurselor de apă, cu beneficii pentru protecţia împotriva inundaţiilor, asigurarea apei la folosinţe (populaţie şi industrii), potenţialul de producerea a energiei regenerabile şi dezvoltarea durabilă a regiunii. Barajul Mihăileni oferă şi o resursă strategică de apă potabilă, esenţială în contextul secetelor prelungite provocate de schimbările climatice.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 176 / 21270 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





