BCE a îmbunătăţit prognoza privind evoluţia economiei zonei euro în 2021 şi în 2022
10 Iunie 2021 Agerpres
Consiliul guvernatorilor BCE a fost de acord cu achiziţii suplimentare în următorul trimestru "într-un ritm semnificativ mai ridicat" decât în primele trei luni din 2021, a declarat preşedintele BCE, Christine Lagarde, fără a da detalii suplimentare.
Banca Centrală Europeană (BCE) a îmbunătăţit joi perspectivele privind inflaţia şi evoluţia economiei dar a promis să menţină ampleme măsuri de stimulare, din cauza temerilor că orice retragere a sprijinului în acest moment ar accelera creşterea costurilor de împrumut şi ar afecta redresarea economiei, transmit DPA şi Reuters.
Consiliul guvernatorilor BCE a decis joi că va continua programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP) cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro, până în martie 2022 sau până se va încheia pandemia.
Consiliul guvernatorilor BCE a fost de acord cu achiziţii suplimentare în următorul trimestru "într-un ritm semnificativ mai ridicat" decât în primele trei luni din 2021, a declarat preşedintele BCE, Christine Lagarde, fără a da detalii suplimentare.
"Vedem care vor fi în următoarele trei luni condiţiile de pe piaţă, care includ clar caracterul sezonier", a explicat Lagarde, referindu-se la nivelul mai redus al lichidităţii în lunile de vară din Europa.
Prin PEPP, în acest trimestru BCE a făcut achiziţii de aproximativ 80 de miliarde de euro pe lună, faţă de aproximativ 62 de miliarde de euro în primele trei luni din 2021.
De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a anunţat joi că îşi rezervă dreptul de a achiziţiona mai mult sau mai puţin faţă de cota stabilită, deoarece este necesar "să menţină condiţii de finanţare favorabile".
În linie cu estimările analiştilor, Banca Centrală Europeană a îmbunătăţit perspectivele privind inflaţia şi evoluţia economiei, în urma accelerării campaniei de vaccinare şi a revenirii sectorului serviciilor, după atenuarea restricţiilor.
În scenariul de bază, BCE se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 4,6% în 2021 şi de 4,7% în 2022, faţă de o creştere cu 4% şi, respectiv, 4,1% previzionată în martie. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,9% anul acesta şi la 1,5% anul viitor, faţă de un nivel de 1,5% şi, respectiv, 1,2% estimat anterior, a anunţat joi preşedintele BCE, Christine Lagarde.
Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.
Dobânda de politica monetară este la cel mai scăzut nivel din istorie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 15476 / 21053 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





