ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat adoptarea Deciziei Finale de Investiţie în proiectul reactoarelor modulare mici NuScale de la Doiceşti

12 Februarie 2026   |   Agerpres

În cadrul AGEA a fost aprobată şi derularea activităţilor necesare fazei Pre-EPC (etapa 3 a Proiectului).

 
 
Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat joi, în Adunarea Generală Extraordinară, adoptarea Deciziei Finale de Investiţie (FID) în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) NuScale de la Doiceşti, în baza Studiului de Fezabilitate a proiectului, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

De asemenea, acţionarii au aprobat condiţiile a căror îndeplinire stă la baza fezabilităţii proiectului, cu menţiunea că neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiţii antrenează imposibilitatea derulării proiectului.

În cadrul AGEA a fost aprobată şi derularea activităţilor necesare fazei Pre-EPC (etapa 3 a Proiectului).


Proiectul SMR Doiceşti a fost dezvoltat conform etapelor prestabilite şi aprobărilor corporative, şi anume derularea analizelor şi studiilor tehnice de amplasament, FEED 1 şi FEED 2 (Front End Engineering Design).

Finalizarea acestor studii, la care se adaugă cele două misiuni de evaluare a amplasamentului, derulate de IAEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, n.r.), au condus către elementele de bază ale Deciziei Finale de Investiţie, precizau reprezentanţii Nuclearelectrica, la finele lunii trecute, într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.

"Proiectul SMR de la Doiceşti, tehnologie NuScale, va avea o capacitate instalată de 462 MW, constând în 6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW. Într-un context internaţional în care tehnologiile SMR sunt considerate soluţia de asigurare a flexibilităţii şi complementarităţii cu resursele regenerabile, o alternativă eficientă de reindustrializare avantajoasă a centralelor scoase din uz, un motor pentru dezvoltarea locală şi regională prin crearea unui lanţ complex de aprovizionare, o oportunitate de creştere a unei noi generaţii de specialişti, România deţine capacitatea de a se transforma într-un centru de know-how în implementarea tehnologiilor avansate. Coroborat, securitatea energetică a României şi disponibilitatea surselor sale de energie curată sunt şi vor rămâne priorităţi", a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, în postarea menţionată.

În perioada următoare, Nuclearelectrica va intensifica dialogul cu partenerii săi comerciali pentru consolidarea cadrului de cooperare pe termen lung şi asigurarea unei abordări win-win. De asemenea, dialogul cu autorităţile române rămâne o prioritate pentru consolidarea cadrului de măsuri de sprijin pentru proiect, au mai transmis reprezentanţii Nuclearelectrica.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 387 / 21438
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Interviuri Esențiale | Horea Popescu, Managing Partner CMS România, după preluarea funcției de Managing Director pentru Europa Centrală și de Est: ”Ascensiunea liderilor locali către coordonarea regională este un pas normal în dezvoltarea firmei. Modelul nostru de management se sprijină pe pilonii transparenței și predictibilității. Vizăm o evoluție care să protejeze capitalul uman, pilonul central al oricărei firme de avocatură, asigurând totodată o prezență regională consolidată pentru a răspunde cu excelență nevoilor clienților noștri”
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...