
CCF: Noul mecanism privind indemnizaţiile medicale se bazează pe informaţii din viitor, ceea ce va genera blocaje
01 August 2025
AgerpresCamera Consultanţilor Fiscali a transmis o adresă în acest sens către Ministerul Finanţelor, ANAF şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Noul mecanism privind indemnizaţiile medicale se bazează pe informaţii din viitor - şi contravine principiilor de transparenţă, acurateţe şi predictibilitate financiară, susţin reprezentanţii Camerei Consultanţilor Fiscali (CCF) într-o analiză transmisă, vineri, AGERPRES.
"Primul pachet fiscal (Legea 141/2025) pune companiile într-o dificultate majoră în situaţiile în care un episod de boală se desfăşoară pe parcursul a două sau mai multe luni calendaristice", se menţionează în comunicat.
Astfel, Camera Consultanţilor Fiscali a transmis o adresă în acest sens către Ministerul Finanţelor, ANAF şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
"Primul pachet fiscal (Legea 141/2025) pune companiile într-o dificultate majoră în situaţiile în care un episod de boală se desfăşoară pe parcursul a două sau mai multe luni calendaristice", se menţionează în comunicat.
Astfel, Camera Consultanţilor Fiscali a transmis o adresă în acest sens către Ministerul Finanţelor, ANAF şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
"Practic, noul mecanism de calcul se bazează pe informaţii din viitor, ceea ce contravine principiilor de transparenţă, acurateţe şi predictibilitate financiară", a declarat Luminiţa Obaciu, membră în cadrul Comitetului fiscal CCF.
După cum scrie în actul normativ, cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii se determină raportat la fiecare episod de boală prin aplicarea unui procent diferenţiat, precizează sursa citată.
Mai exact, conform legii, cuantumul brut lunar al indemnizaţiei este de: 55% din baza de calcul pentru concedii de până la 7 zile; 65% pentru concedii între 8 şi 14 zile, respectiv 75% pentru concedii de peste 15 zile.
"Aceste concedii medicale sunt acordate în etape, pe baza evoluţiei stării de sănătate a angajatului, iar un episod de boală se poate întinde pe mai multe luni. Cu alte cuvinte, procentul corect de calcul nu poate fi cunoscut la data închiderii lunii curente, ci doar ulterior, când devine clar câte zile a durat întregul episod de boală", a mai afirmat Luminiţa Obaciu.
În astfel de cazuri, determinarea procentului corect de calcul al indemnizaţiei presupune cunoaşterea numărului total de zile de concediu medical aferente întregului episod, inclusiv a celor din lunile următoare.
Această cerinţă intră însă în conflict cu principiul raportării contabile şi fiscale lunare, care impune ca toate informaţiile necesare calculării salariilor şi veniturilor assimilate salariilor să fie disponibile în ultima zi a lunii în cauză şi, concomitent, reflectate în documente aferente lunii în cauză, susţin reprezentanţii CCF.
Practic, în luna în care începe episodul medical, angajatorul nu poate stabili cu exactitate procentul corect de calcul al indemnizaţiei (şi implicit, baza de calcul aferentă), în absenţa informaţiilor privind durata totală a concediului medical, care poate continua şi în luna următoare, menţionează sursa citată.
Printre consecinţele actualelor reglementări se numără: rectificarea calculului salarial pentru luna precedentă şi întocmirea unui stat rectificativ aferent acelei luni şi recalcularea şi plata diferenţelor de indemnizaţii de concedii medicale rezultate din modificarea procentului de calcul aplicabil. "Aceste diferenţe salariale vor fi plătite ulterior datei stabilite prin contractul de muncă pentru plata drepturilor salariale", menţionează sursa citată.
Potrivit consultanţilor fiscali, pe lista privind consecinţele actualelor reglementări se mai află: recalcularea şi plata diferenţelor de taxe şi contribuţii salariale cu posibile penalităţi de întârziere pentru diferenţele stabilite prin recalcul; rectificarea Declaraţiei 112, ceea ce presupune efort administrativ suplimentar, riscuri de erori şi depunerea de cereri rectificative de recuperare a indemnizaţiilor de concedii medicale de la Casele de sănătate.
În ceea ce priveşte consecinţele, CCF a mai făcut referire la blocaje în sistemele informatice de salarizare, care nu pot genera automat valorile corecte în lipsa unui procent aplicabil clar şi complet în luna de început a episodului medical şi incoerenţă între evidenţele interne ale angajatorului şi cele ale instituţiilor publice (CNAS, ANAF).
"În acest caz este vorba despre eliberarea de documente care conţin informatii eronate (adeverinţa de somaj, adeverinţe de venit, rapoarte statistice etc.), dacă acestea sunt solicitate şi eliberate la momentul la care nu se cunoaşte numărul total de zile de concediu medical aferente unui episod de boală", se mai arată în comunicat.
O altă problemă ţine de o eroare a prevederilor. Mai exact, lipseşte ziua 15 privind perioada de incapacitate temporară de muncă, intervalele fiind acum doar între 8 şi 14 zile, respectiv peste 15 zile.
În adresa trimisă către autorităţi, Camera Consultanţilor Fiscali a propus o serie de corecţii, precum introducerea posibilităţii de a calcula indemnizaţiile prin aplicarea procentului corespunzător fiecărui interval (primele 7 zile - 55%, zilele 8-14 - 65%, peste 15 zile inclusiv - 75%), fără a cumula zilele de concediu din certificate medicale succesive aferente aceluiaşi episod de boală.
Totodată, CCF a mai propus eliminarea obligaţiei de recalcul al indemnizaţiilor aferente lunilor anterioare, în situaţiile în care informaţiile necesare determinării procentului aplicabil devin disponibile ulterior încheierii lunii de raportare.
"În ipoteza menţinerii obligativităţii cumulării zilelor de concediu medical pentru acelaşi episod de boală, CCF solicită emiterea unei proceduri oficiale prin care diferenţele de indemnizaţie să poată fi evidenţiate exclusiv în luna în care sunt constatate, fără obligativitatea recalculării retroactive a impozitelor şi contribuţiilor salariale şi fără aplicarea de accesorii fiscale. În plus, să fie menţionat în mod expres că diferenţele respective reprezintă venituri aferente lunii în care au fost identificate şi înregistrate", se mai precizează în document.
Camera Consultanţilor Fiscali este o organizaţie profesională de utilitate publică, persoană juridică fară scop lucrativ, cu patrimoniu şi buget propriu, constituită din consultanţi fiscali, consultanţi fiscali asistenţi care au dobândit această calitate, precum şi societăţile de consultanţă fiscală, autorizate de Cameră, în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 71/2001, privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 41 / 19675 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...