
Eliza Calciu Şerban, numită senior marketing manager pentru Balcanii de Est la divizia de Snacks a PepsiCo
01 Septembrie 2020
AGERPRESÎn noul ei rol, aceasta va conduce agenda de marketing pentru întreg portofoliul Snacks al PepsiCo East Balkans.
Eliza Calciu Şerban a fost numită în funcţia de senior marketing manager, segmentul Snacks, pentru regiunea Balcanilor de Est a companiei PepsiCo.
Conform unui comunicat al companiei remis AGERPRES, Eliza Şerban are o experienţă de peste 13 ani în marketing, acumulată alături de branduri de top din FMCG, în care a ocupat roluri la nivel local şi global.
În noul ei rol, aceasta va conduce agenda de marketing pentru întreg portofoliul Snacks al PepsiCo East Balkans.
Eliza Şerban s-a specializat în ultimii ani în managementul categoriilor noi, inovaţia de produs, comunicarea integrată, strategia şi managementul de portofoliu mărci.
"Mă bucur că am luat decizia de a mă alătura PepsiCo România şi abia aştept să am ocazia să contribui la consolidarea poziţiei puternice a companiei la nivel local şi regional. Piaţa a suferit transformări radicale în ultima jumătate de an, iar noi trebuie să întâmpinăm noua realitate cu ingeniozitate, agilitate şi multă înţelepciune", a declarat Eliza Calciu Şerban.
Conform unui comunicat al companiei remis AGERPRES, Eliza Şerban are o experienţă de peste 13 ani în marketing, acumulată alături de branduri de top din FMCG, în care a ocupat roluri la nivel local şi global.
În noul ei rol, aceasta va conduce agenda de marketing pentru întreg portofoliul Snacks al PepsiCo East Balkans.
Eliza Şerban s-a specializat în ultimii ani în managementul categoriilor noi, inovaţia de produs, comunicarea integrată, strategia şi managementul de portofoliu mărci.
"Mă bucur că am luat decizia de a mă alătura PepsiCo România şi abia aştept să am ocazia să contribui la consolidarea poziţiei puternice a companiei la nivel local şi regional. Piaţa a suferit transformări radicale în ultima jumătate de an, iar noi trebuie să întâmpinăm noua realitate cu ingeniozitate, agilitate şi multă înţelepciune", a declarat Eliza Calciu Şerban.
Ea a studiat la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi este licenţiată în Afaceri Internaţionale şi Economie.
PepsiCo a generat peste 67 miliarde de dolari venit net în 2019, adus de un portofoliu de alimente şi băuturi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker şi Tropicana. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă variată de produse alimentare şi băuturi, printre care 23 de branduri ce generează fiecare peste un miliard de dolari în vânzări de retail anuale.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 17045 / 19855 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Summer Internship-ul Mușat & Asociații, mai mult decât un stagiu de vară: program strategic de formare și recrutare, care le oferă studenților experiență practică autentică, mentorat direct de la parteneri și acces la Fellowship, cu șanse reale de a deveni parte din echipa firmei | De vorbă cu Ștefan Diaconescu (Partner) despre experiență completă a cursanților, cu expunere directă la multiple arii de practică și la cultura organizațională a uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat dezvoltatorul şi investitorul imobiliar Prime Kapital în emisiunea de obligațiuni de 100 mil. €. Partenerii Andrei Burz-Pînzaru și Irina Dimitriu, în prim plan
League Tables of Legal Advisors (H1 2025) | Piața globală a fuziunilor și achizițiilor a atins 2 trilioane USD – cel mai bun semestru pentru mega-deal-uri din 2020, dar cu cel mai mic număr de tranzacții din ultimele două decenii. CMS și Clifford Chance, printre primele în clasamentul global. Schoenherr are un avans impresionant în Europa și a asistat cele mai multe tranzacții în CEE
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...