ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Eurobarometru: Europenii aprobă măsurile luate pentru a face faţă crizei energetice

11 Septembrie 2023   |   Agerpres

Dintre respondenţi, 86% consideră că măsurile luate la nivel european au fost importante pentru a limita impactul imediat al creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor şi întreprinderilor anul trecut.

 
 
Există un sprijin covârşitor în rândul europenilor pentru măsurile luate în ultimul an pentru a proteja consumatorii şi întreprinderile împotriva volatilităţii preţurilor la energie, precum şi pentru acţiunile de promovare a securităţii energetice şi tranziţiei verzi, arată rezultatele sondajului Eurobarometru Flash publicat luni de Comisia Europeană.

Acesta confirmă, de asemenea, un consens larg în rândul cetăţenilor UE în favoarea stimulării industriei tehnologiilor curate pentru o mai mare competitivitate, precum şi a acţiunilor întreprinse de UE ca reacţie la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Dintre respondenţi, 86% consideră că măsurile luate la nivel european au fost importante pentru a limita impactul imediat al creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor şi întreprinderilor anul trecut. Peste opt din 10 respondenţi au exprimat această opinie cu privire la promovarea utilizării durabile a resurselor naturale (86%), la facilitarea achiziţionării în comun de gaze de către statele membre ale UE pentru a asigura securitatea aprovizionării (82%), la construirea de parteneriate cu alţi actori globali, cum ar fi Regatul Unit, SUA, Japonia şi Australia (81%), la reducerea dependenţelor comerciale excesive de ţări precum Rusia sau China (80%) şi la sporirea competitivităţii industriei europene a tehnologiilor curate (80%). Măsurile UE care vizează accelerarea transformării digitale în paralel cu protecţia consumatorilor (77%) şi sporirea rezilienţei economiei UE sunt percepute ca importante de către 77% şi, respectiv, 76% dintre respondenţi.


În ceea ce priveşte acţiunile viitoare, 86% consideră că depozitele de gaze din UE ar trebui umplute pentru a evita riscul de penurie, 85% sunt de părere că UE ar trebui să stimuleze producţia de tehnologii curate în statele membre şi 79% susţin că măsurile UE ar trebui să vizeze reducerea consumului de energie. 75% dintre respondenţi consideră că UE ar trebui să finanţeze proiecte comune de apărare pentru a dezvolta capabilităţi şi tehnologii strategice de apărare.

În plus, marea majoritate a europenilor consideră că războiul din Ucraina demonstrează necesitatea ca UE să îşi asigure securitatea energetică şi economică (85 %), precum şi să intensifice cooperarea militară între statele membre (75%), continuând în paralel să dea dovadă de solidaritate cu Ucraina (71%).

Europenii continuă să fie în mare măsură în favoarea sprijinirii Ucrainei şi a ucrainenilor. 86% dintre respondenţi sunt de acord să se acorde sprijin umanitar persoanelor afectate de război, 77% acceptă primirea în UE a persoanelor care fug din calea războiului, iar 71% sunt de acord cu impunerea de sancţiuni economice împotriva Rusiei. Aproape două treimi dintre europeni, 67% şi, respectiv, 65%, consideră că UE ar trebui să sprijine demersul Ucrainei către integrarea europeană, precum şi integrarea acesteia pe piaţa unică. În cele din urmă, 65% sunt în favoarea acordării de sprijin financiar şi economic Ucrainei, iar 57% consideră că UE ar trebui să sprijine achiziţionarea şi furnizarea de echipamente militare şi de instruire Ucrainei.

Cetăţenii au fost întrebaţi, de asemenea, referitor la o serie de valori, dacă sunt cel mai bine reprezentate de UE, de alte ţări din lume sau de ambele în egală măsură. Aproximativ jumătate dintre aceştia consideră că UE întruchipează cel mai bine "respectarea drepturilor şi valorilor fundamentale" (53%), "egalitatea şi bunăstarea socială" (50%), "toleranţa şi deschiderea către alţii" (49%) şi "pacea" (48%), urmată îndeaproape de "solidaritatea cu ţările din interiorul şi din afara UE" (46%) şi de "respectarea naturii şi protecţia climei şi a mediului (45%). Pentru fiecare dintre aceste valori, aproximativ un respondent din şase consideră că alte ţări le întruchipează cel mai bine şi aproximativ unul din patru afirmă că sunt reprezentate de UE şi de alte ţări în egală măsură.

Sondajul Eurobarometru Flash privind provocările şi priorităţile UE în 2023 a fost realizat în cele 27 de state membre în perioada 24-31 august 2023. Au fost intervievaţi online 26 514 de cetăţeni ai UE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6765 / 21465
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...