ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

EY Global IPO Trends Q1 2023: Piața mondială IPO în T1 din 2023 a continuat să treneze

31 Martie 2023   |   BizLawyer

• Volumele IPO la nivel global au scăzut în T1 2023 cu 8% și cu 61% de la an la an (YoY) • Un singur mega IPO, provenit din Orientul Mijlociu, a atras 2,5 miliarde USD • Zona Asia-Pacific a dominat trimestrul, reprezentând 59% din tranzacțiile IPO globale

Sursa: Pixabay

 
 
În primul trimestru al anului 2023, piața globală de oferte publice inițiale s-a menținut relativ inertă. Cu un total de 299 de IPO-uri, care au atras 21,5 miliarde USD, consemnând o scădere de 8% și de 61% de la an la an (YOY), în primul trimestru 2023 a continuat tendința descrescătoare, pe fondul creșterii ratelor dobânzilor, al unei piețe bursiere timide, al unei inflații tot mai severe și al turbulențelor neașteptate din industria bancară globală. În pofida incertitudinilor continue din mediului economic și geopolitic, lansările de oferte publice inițiale încep să se revigoreze, conturând speranța unei redresări în decursul acestui an. Acestea ar fi principalele concluzii despre piața globală IPO evidențiate de studiul EY Global IPO Trends Q1 2023.


Companiile de tehnologie, care au fost unul dintre principalii piloni ai activității IPO din ultimii ani, au înregistrat scăderi masive în atractivitate, la aceasta contribuind și turbulențele de pe piețele cripto și din industria bancară globală. Chiar dacă domeniul tehnologiei a continuat să domine volumul de IPO, patru din top 10 listări în T1 2023 au fost din sectorul energetic.

Nivelurile ridicate de lichidare și performanțele slabe după listare înregistrate de SPAC-uri (fuziune care implică societăţi de achiziţie cu scop special – SPAC și o întreprindere privată țintă) au diminuat apetitul investitorilor pentru noi IPO-uri. În primul trimestru 2023, activitatea IPO de SPAC-uri a fost una dintre cele mai scăzute din ultimii ani, atingând cel mai jos nivel din ultimii șase ani ca volum, iar încasările au scăzut, de asemenea, la niveluri nemaiîntâlnite din 2016. Întrucât condițiile de piață rămân dificile și mulți promotori de SPAC-uri listate la începutul anului 2021 trebuie să își finalizeze sau să își deruleze tranzacțiile, este probabil ca activitatea de IPO-uri SPAC să fie atenuată pe termen scurt.

Performanțe regionale: orice euforie timpurie a dispărut până la sfârșitul trimestrului

Activitatea IPO din America a fost în linie cu cea din T1 2022, dar mult sub nivelurile înregistrate în perioadele similare din ultimul deceniu, încheind acest trimestru cu 40 de tranzacții și venituri de 2,6 miliarde USD, în creștere cu 11% și, respectiv, cu 9% de la an la an (YoY). Pe bursele din SUA, au avut loc 31 de tranzacții, dintre care opt au depășit 50 de milioane de USD. Între timp, în Canada s-a înregistrat cel mai mare IPO din mai 2022, care a atras  peste 100 de milioane de USD. Chiar dacă activitatea IPO a cunoscut un nivel mai scăzut, au început să apară evoluții pozitive în cazul inflației, ale ratei dobânzilor, ale valorizărilor și al volatilității pieței care ar putea pregăti terenul pentru o potențială redresare a pieței IPO în America.

Deși IPO-urile din regiunea Asia-Pacific au reprezentat 59% din totalul tranzacțiilor la nivel mondial, activitatea a scăzut și aici cu 6% ca număr și cu 70% ca încasări. S-au înregistrat doar 175 de tranzacții de la an la an (YoY) și au fost atrase 12,7 miliarde de USD în T1 2023. În ciuda ridicării aproape tuturor măsurilor de control al pandemiei la începutul acestui an, piața din China continentală a fost mai liniștită decât de obicei, dar se află pe o traiectorie sănătoasă și a înregistrat în continuare peste 40% din listările realizate la nivel global. Hong Kong, care era unul dintre nucleele cele mai active de noi listări, a fost neobișnuit de liniștit. În general, zona Asia-Pacific a adoptat o atitudine de „aşteaptă şi vezi ce se întâmplă”, iar investitorii pândesc apariția noilor semne de redresare a pieței.

Deoarece multe companii și-au retras sau amânat înregistrările de oferte publice inițiale din cauza condițiilor de pe piață, activitatea de oferte publice inițiale din EMEIA a scăzut cu 19% ca număr și cu 36% ca încasări de la an la an, înregistrându-se 84 de oferte publice inițiale care au strâns 6,2 miliarde USD în primul trimestru din 2023. India a avut cel mai mare număr de IPO-uri din regiunea EMEIA, chiar dacă a înregistrat o scădere bruscă de 83% în încasări. Orientul Mijlociu a fost singura regiune în care s-a înregistrat un mega IPO. În pofida indicatorilor economici pozitivi, sentimentul rămâne prudent, investitorii fiind selectivi la cumpărare, căutând proiecte profitabile și sustenabile.

Paul Go, EY Global IPO Leader: "Pe fondul incertitudinilor macroeconomice și geopolitice persistente, exacerbate de tensiunile din sistemul bancar global, ferestrele de oportunitate pentru IPO sunt efemere și condițiile de finanțare sunt din ce în ce mai dure, investitorii acordând prioritate valorii în detrimentul creșterii. Companiile care urmează să facă oferte publice inițiale trebuie să se concentreze pe construirea unor afaceri sustenabile, cu fundamente solide, pentru a fi bine poziționate într-un mediu volatil și pentru a face față provocărilor și oportunităților pe care le presupune intrarea pe bursă."

Perspective pentru trimestrul II 2023: o rază de speranță

În pofida contextului economic și geopolitic neiertător, se întrevede o rază de speranță la orizont, cu inflația care pare că a depășit momentul de vârf, prețurile la energie care se temperează și economia Chinei continentale care dă semne de revenire. Cu toate acestea, numărul de oferte publice inițiale continuă să rămână scăzut, deoarece companiile așteaptă ca piețele bursiere să se stabilizeze și să își revină înainte de a se lista.

Pe fondul unui mediu inflaționist extrem de imprevizibil și persistent, investitorii care anterior erau orientați spre finanțarea creșterii și a potențialului sunt acum mai mult concentrați pe profitabilitate și asigurarea fluxului de numerar. Colaborarea dintre guverne, inclusiv programele de cooperare și de conectare a acțiunilor bursiere, alături de apetitul investitorilor pentru diversitate, ar putea duce la un val de listări duble și de tranzacții transfrontaliere în acest an.

Afacerile vor mai trebui să reziste o vreme în acest mediu cu costuri ridicate și lichidități reduse. Odată ce dovezile de stabilizare se vor face simțite cu mai multă certitudine în piață, încrederea investitorilor ar trebui să-și revină, iar companiile care și-au amânat planurile de listare le-ar putea relua, deși la evaluări mai modeste.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8143 / 21458
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...