Ghidul OCDE 2025 pentru prevenirea trucării licitațiilor în achizițiile publice – ce trebuie să facă, concret, autoritățile contractante și cum arată „red flags”-urile care anunță coluziunea

Achizițiile publice sunt cel mai mare „client” al economiei, dar și cel mai vulnerabil la aranjamente de culise.Noua ediție a Ghidului OCDE pentru combaterea trucării licitațiilor vine cu un mesaj simplu, dar puternic: coluziunea nu e un „accident” inevitabil, ci o consecință a unor piețe previzibile și a unor proceduri care, fără să vrea, devin prietenoase cu cartelurile. Soluția? Un dublu pariu: design inteligent al licitației – care complică viața conspiratorilor – și un radar operațional, bazat pe indicatori concreți, capabil să prindă din zbor semnalele unui aranjament. În spatele acestor recomandări se află o viziune integrată: coordonare strânsă între autoritatea de concurență, structurile de achiziții publice, anticorupție și audit, standardizare de date pentru analize serioase, reguli de participare deschise, specificații funcționale (nu prescriptive) și criterii de atribuire care favorizează valoarea pe termen lung, nu doar prețul de azi. În cele ce urmează, convertim ghidul într-un plan de lucru pragmatic pentru autoritățile contractante din România.

Trucarea licitațiilor: de ce apare și cum se manifestă

„Collusive tendering” sau „aranjarea licitațiilor” înseamnă că firme concurente renunță la competiție și își coordonează ofertele, coordonându-se, în secret, pentru a ridica prețurile, a împărți piața sau a „aranja” câștigătorul. Nu există un singur tipar – cartelurile se reinventează – dar patru scenarii apar constant:

•    Ofertă de acoperire: rivalii depun oferte prea scumpe, neconforme sau cu clauze „imposibile”, doar ca să valideze formal victoria celui „ales”.

•    Suprimarea ofertelor: participanți tradiționali lipsesc brusc sau își retrag oferta, iar ulterior apar, „surpriză”, ca subcontractori ai câștigătorului.

•    Rotația câștigătorilor: aceiași jucători își „iau rândul” la câștig – azi eu, mâine tu – până când cotele se egalizează.

•    Împărțirea pieței: teritorii, clienți, tipuri de contracte „alocate” dinainte, cu angajamentul de a nu ne deranja reciproc.

De cele mai multe ori, participanții la înțelegere recurg la mecanisme de „echilibrare” a câștigurilor – plăți mascate, subcontractări, facturi „de reglaj” – pentru a împărți câștigul și a descuraja „trădarea” aranjamentului. Iar acolo unde există coluziune, nu e departe nici frauda sau corupția: un insider poate „scăpa” informații sensibile, poate modela caietul de sarcini sau acționa astfel încât calendarul ca să se potrivească „din prima”.


Cartelurile nu apar de nicăieri. Unele particularități ale pieței fac riscul mai probabil:

•    Puțini jucători și simetrie de capacități: dacă toți seamănă ca structură de cost și poziție, e ușor să „stabilim” prețuri.
•    Bariere la intrare și lipsă de inovație: fără presiune de la outsideri, tentația coordonării crește.
•    Cerere previzibilă, licitații repetate, calendar rigid: dacă procedurile curg „ca la carte”, cartelurile își pot împărți liniștite „felia”.

Pe scurt: cu cât procedura e mai previzibilă și piața mai „așezată”, cu atât mai ușor se ivesc aranjamentele.


1) Începe cu o diagnoză de piață
Cine poate livra (local și cross-border)? Cum au evoluat prețurile? Ce a decis recent autoritatea de concurență în sector? Ce s-a întâmplat în proceduri similare, la alți contractanți publici sau în privat? Această „radiografie” trebuie documentată, nu doar bănuită. Dacă implici consultanți, tratează riscurile de conflict de interese ca pe un risc de control intern, nu ca pe o formalitate.

2) Deschide porțile participării
Cerințele de calificare (cifră de afaceri, experiență, garanții) trebuie să fie proporționale cu obiectul contractului. Termenele de plată rezonabile și lotizarea inteligentă atrag IMM-uri și jucători noi. Evită să transformi titularul contractului curent în „favorit” involuntar. Comasarea achizițiilor trebuie să urmărească eficiența, nu excluderea concurenței.

3) Scrie specificații funcționale, nu prescriptive
Spune clar ce vrei să obții (performanță, rezultate, standarde minime), nu cum trebuie livrat. Acceptă echivalențe și certificări alternative. Nu transforma caietul într-un „cheiță” pentru un brand. Variază dimensiunea și ritmul lansărilor: loturi identice, în cascadă, la aceleași intervale, pavează autostrada coluziunii.

4) Taie canalele de coordonare între ofertanți
Anonimizează pe cât posibil întrebările și clarificările. Nu publica identitatea și numărul participanților pe parcurs. Deschide și primește ofertele pe canale electronice securizate. Cere transparență pe structura de grup, beneficiarii reali, subcontractări și relații comerciale relevante între ofertanți – tocmai pentru a surprinde legături nevăzute.

5) Nu te lăsa „cumpărat” de prețul cel mai mic
Criteriile exclusiv financiare sunt magnet pentru aranjamente. Include calitate, inovație, timpi de livrare, garanții, cost pe ciclul de viață. Clarifică de la bun început procedura de departajare în caz de egalitate. Păstrează în plan intern un reper de preț bazat pe cercetare reală de piață – nu îl publica, dar folosește-l ca ancoră de sănătate a rezultatului. Și păstrează, explicit, dreptul de a anula dacă licitația „nu respiră” concurență.

6) Spune răspicat „zero coluziune”
Introdu-o în documentație, nu doar în discursuri. Solicită confirmări scrise că oferta a fost elaborată fără coordonare cu rivalii, cu declararea oricăror contacte avute cu competitori pe marginea procedurii. Explică regimul sancțiunilor (inclusiv excluderea) și indică la vedere canalele de clemență și avertizare (whistleblowing). Mesajul oficial contează: cartelurile se hrănesc din ambiguitate.

„Red flags”: cum arată, în teren, semnalele care ar trebui să aprindă becul roșu

Indicatorii nu sunt probă, dar un șir de anomalii, repetate, merită atenție. Trei zone trădează cel mai des aranjamentele:

1) Tiparele de ofertare. Câștigători „rotativi”, retrageri sincronizate, reveniri ca subcontractori, companii care participă repetitiv fără șanse reale, oferte comune de la jucători care altădată concurau dur.

2) Documentele. Metadate identice (autor, IP, șabloane), greșeli „la indigo”, paginare identică, structuri de fișiere clonă. Când vezi aceleași „amprente” tehnice în oferte „concurente”, ceva e în neregulă.

3) Prețurile. Salturi simultane fără justificare în costuri, „îngheț” inexplicabil, variații repetitive, milimetric egale, între pozițiile financiare, dispariția bruscă a discounturilor, oferte câștigătoare mult peste valoarea estimată, scăderi semnificative când intră un nou jucător. Toate pot avea explicații legitime – dar, împreună, desenează un tipar.

La acestea se adaugă afirmațiile și comportamentele: referiri la „înțelegeri” în discuții informale, invocarea „prețurilor standard de industrie”, disconfort față de solicitarea unor documente care să ateste o ofertă independentă, întâlniri repetate în proximitatea depunerii ofertelor, folosirea aceluiași consultant de ofertare de către rivali, întrebări identice venite de la companii „diferite”.


1.    Nu dai alarma în piață. Nu confrunta ofertanții, nu lași urme în comunicări informale, nu lansezi „aluzia” că ai observat ceva.

2.    Notează la cald. Cine, ce, când, unde. Fiecare detaliu contează în reconstituire.

3.    Sigilează dovada. Păstrează toate documentele, logurile platformei, e-mailurile, clarificările, minutele. Accesul – strict pe „need to know”.

4.    Compară longitudinal. Uită-te pe 12–24 luni la proceduri similare: rotațiile și sincronizările sar în ochi doar în serie.

5.    Sună unde trebuie. După consultarea juridică internă, contactează autoritatea de concurență. În funcție de risc și de sfatul primit, mergi mai departe sau oprești procedura. Scopul nu e „să prinzi pe cineva”, ci să protejezi banul public și să descurajezi aranjamentele.

România: cum trecem de la bună intenție la rutină instituțională

Date standardizate, analitică aplicată. Avem infrastructura electronică, dar cheia e calitatea datelor: identificatori unici pentru operatori și beneficiari reali, marcaje clare ale loturilor, coduri CPV consecvente, câmpuri obligatorii care permit analize automate (sincronizări de depunere, metadate, corelații de preț). Fără date corecte și standardizate, ”screening”-ul ratează tiparele. 

Training recurent pentru oamenii din achiziții. Nu doar legislație, ci și „forensics de birou”: cum arată o ofertă clonată, cum citești metadatele, cum construiești un istoric comparabil, cum arhivezi pentru probă. Oamenii din linia întâi sunt cei care prind primele semne – dacă știu ce caută.

Acorduri-cadru cu presiune concurențială reală. Sunt utile, dar pot închide piața ani buni. Soluția? Durate rezonabile, posibilitatea reală de „refresh” al listei, mecanisme care nu „betonează” cotele inițiale, lotizare care atrage IMM-uri fără a copia la milimetru numărul jucătorilor dominanți.

Comunicare procedurală care nu „hrănește” coordonarea. Clarificări anonime și simultane, fără dezvăluirea identității participanților; acces controlat la informațiile sensibile; abandonarea formatului public de deschidere în favoarea soluțiilor digitale; transparență controlată la publicarea rezultatului (atât cât cere legea, fără detalii ce pot alimenta aranjamente viitoare).

Legături funcționale între instituții. Achiziții–Concurență–Anticorupție–Audit–Parchet: schimb de personal, grupuri de lucru, protocoale de date cu garanții de confidențialitate. Cartelurile nu se sparg în izolare.