ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Majorarea cheltuielilor militare în Europa ar putea susţine creşterea economică, spune un oficial BCE

18 Martie 2025   |   Agerpres

Gardienii euro au redus dobânda de referinţă de şase ori începând din luna iunie a anului trecut şi până acum. Analiştii se aşteaptă la două noi reduceri, la şedinţa de luna viitoare şi în luna iunie.

 
 
Creşterea economică a zonei euro este deja afectată de războiul comercial declanşat de administraţia Trump, dar aşteptata majorare a cheltuielilor militare acasă ar putea susţine creşterea economică, a declarat marţi guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei, Olli Rehn, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, transmite Reuters.

În ultimii doi ani, economia zonei euro a stagnat în mare parte şi există din ce în ce mai multe semnale că un război comercial total cu SUA frânează deja investiţiile companiilor şi îi face pe consumatori să amâne cheltuielile. În plus, reducerea sprijinului pentru Ucraina al administraţiei Trump pune o nouă povară asupra blocului comunitar, care a promis că va finanţa o parte mai mare din efortul de apărare al Ucrainei.


"Deşi există puţine veşti bune cu privire la situaţia de securitate în Europa, aşteptatele majorări ale cheltuielilor şi investiţiilor în apărare este posibil cel puţin să susţină creşterea PIB-ului pe termen mediu", a spus Olli Rehn, la un eveniment organizat de MNI. Acest impuls ar putea fi unul binevenit, în contextul în care perspectivele generale erau pesimiste încă înainte de anunţarea măsurilor comerciale de către administraţia de la Washington. "Tarifele americane şi incertitudinea crescută au deja efecte negative asupra perspectivelor de creştere economic în zona euro pe termen scurt şi mediu", a adăugat Rehn.

În acest context, Olli Rehn a arătat că Banca Centrală Europeană păstrează toate opţiunile deschise. "Consiliul guvernatorilor vrea să îşi păstreze o libertate deplină de acţiune, în special în momentul actual de incertitudine generalizată. Nu suntem decişi dinainte cu privire la o anumită direcţie a dobânzilor", a spus Rehn.

Cu toate acestea, ca un subtil indiciu că BCE nu a terminat încă ciclul de reducere a dobânzilor, Rehn a precizat că inflaţia evoluează în linie cu prognozele. "Inflaţia în zona euro se stabilizează în jurul ţintei BCE de 2%", a spus Rehn.

Gardienii euro au redus dobânda de referinţă de şase ori începând din luna iunie a anului trecut şi până acum. Analiştii se aşteaptă la două noi reduceri, la şedinţa de luna viitoare şi în luna iunie.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2560 / 21267
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...