Ministerul Finanțelor publică execuția bugetului general consolidat în 2025: Deficit cash 7,65%, în scădere cu un punct procentual față de anul anterior și investiții publice de 7,2% din PIB
27 Ianuarie 2026 BizLawyer
Raportul arat[ o consolidare fiscală prin disciplină bugetară în ultimele 6 luni din 2025 și utilizarea extinsă a fondurilor europene nerambursabile
Execuția bugetului general consolidat în anul 2025 s-a încheiat cu un deficit cash de 146,03 mld lei, respectiv 7,65% din PIB, în scădere cu 1 punct procentual față de deficitul înregistrat în anul 2024, de 8,67% din PIB. Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanélor, remis spre publicare, datele financiare confirmă eficiența măsurilor adoptate de Guvernul României, deficitul bugetar fiind redus comparativ cu anul precedent, în condițiile unei creșteri a veniturilor și direcționării resurselor către investiții record finanțate masiv din fonduri europene nerambursabile.
Veniturile bugetului general au însumat 662,70 mld lei în anul 2025, în creștere cu 15,3% față de anul 2024. Exprimate ca pondere în PIB, veniturile totale au crescut cu 2,05 puncte procentuale, evoluție susținută atât de veniturile curente, cât și de un nivel istoric al fondurilor europene. Nivelul veniturilor din 2024 a fost influențat de încasări excepționale din amnistia fiscală (6,3 mld lei) și, excluzând acest factor temporar, contribuția veniturilor curente la creșterea ponderii în PIB este de aproximativ 0,8 pp.
Cheltuielile, în sumă de 808,73 mld lei, au fost gestionate cu o disciplină riguroasă, în special în semestrul al doilea. Analizând evoluția ponderii cheltuielilor bugetare în PIB, se observă o gestionare prudentă a costurilor rigide, concomitent cu o accelerare a cheltuielilor pentru dezvoltare.
"Rezultatele execuției bugetare pe anul 2025 marchează o închidere de an caracterizată prin investiții masive finanțate din fonduri nerambursabile, dublate de disciplină fiscală. Am reușit să reducem deficitul cash cu un punct procentual, asigurând în același timp sume record pentru investiții și am onorat angajamentele salariale în sectoare critice precum Sănătatea, plata concediilor medicale și pentru medicamente. Am reușit, totodată, inversarea structurii finanțării investițiilor, prin creșterea ponderii celor finanțate din fonduri europene, în raport cu cele din fonduri naționale. Această performanță este rezultatul direct al măsurilor administrative ferme luate în a doua parte a anului și al renegocierii PNRR, prin care am mutat o serie de proiecte din componeta de împrumut în cea de grant.
Fără acest efort de echipă și fără un control riguros al cheltuielilor în ultimele luni din an, am fi riscat neîndeplinirea țintei de deficit cash de 8,4%, asumată cu Comisia Europeană, punând în pericol stabilitatea economică a țării. Într-un context fiscal-bugetar complicat, marcat de presiuni semnificative generate de creșterea cheltuielilor cu dobânzile, ca urmare a deficitelor ridicate din anii anteriori, am reușit să consolidăm veniturile bugetare și să reducem cheltuielile de funcționare ale statului. Această abordare responsabilă ne-a permis să facem loc unui nivel mai ridicat de investiții, esențiale pentru susținerea creșterii economice și pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a României," a explicat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Veniturile bugetului general consolidat
Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 58,82 mld lei, înregistrând o creștere de 19,9% față de 2024. Această evoluție a fost determinată de avansul încasărilor din impozitul pe dividende și de creșterea impozitului pe salarii, influențată direct de eliminarea facilităților fiscale acordate anterior anumitor sectoare economice.
Contribuțiile de asigurări au însumat 208,03 mld lei, consemnând o creștere de 9,8% (an/an). Evoluția reflectă eliminarea excepțiilor de la plata CASS pentru anumite categorii și o mai bună conformare la plată.
Încasările nete din TVA au însumat 133,90 mld lei, marcând o creștere de 10,7% (an/an). Se remarcă o accelerare a dinamicii încasărilor în a doua parte a anului, pe fondul digitalizării (e-Factura) și al modificărilor cotelor de TVA, măsuri care au început să producă efecte majore în semestrul al II-lea.
Încasările din impozitul pe profit au fost de 41,01 mld lei (+14%), în timp ce veniturile din accize au totalizat 48,32 mld lei (+4,3%), susținute de consumul intern și actualizarea calendarului de accizare.
Sumele primite de la Uniunea Europeană au atins un nivel istoric de 75,9 mld lei. Această performanță este rezultatul direct al renegocierii strategice a PNRR, prin care proiecte majore au fost mutate din componenta de împrumut în cea de grant (fonduri nerambursabile). Această optimizare a asigurat capital gratuit pentru modernizarea țării, fără a crește povara datoriei publice.
Cheltuielile bugetului general consolidat
Cheltuielile de personal au însumat 167,72 mld lei, înregistrând o scădere de 0,6 puncte procentuale (de la 9,36% din PIB în 2024 la 8,78% din PIB în 2025), evidențiind o gestionare eficientă a aparatului bugetar în raport cu creșterea economică.
Cheltuielile cu dobânzile au însumat 50,50 mld lei (2,64% din PIB). Creșterea față de anul precedent a fost absorbită sustenabil prin veniturile suplimentare colectate, fiind necesară pentru a asigura finanțarea celui mai mare portofoliu de investiții publice din istoria României.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital și programele de dezvoltare, au atins cifra record de 138,20 mld lei, în creștere cu 15,7% față de 2024. Valoarea plăților pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului 2021-2027, finanțate din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR, precum și cele finanțate din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR au fost de 78,55 mld lei, reprezentând 56,6% din totalul cheltuielilor pentru investiții. Diferențele sunt reprezentate de cheltuieli de capital pentru înzestrarea armatei și aferente programelor naționale (ex. Anghel Saligny, PNDL 1 și 2, risc seismic, programele Companiei Naționale de Investiții) și investițiilor realizate la nivel local.
Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri europene au fost de 90,27 mld lei, care cuprind pe lângă investițiile din fonduri externe nerambursabile din coeziune, PNRR și subvențiile de la UE aferente sprijinirii sectorului agricol.
Reducerea deficitului bugetar cu un punct procentual în anul 2025 a fost direct determinată de măsurile administrative suplimentare de monitorizare a cheltuielilor și de stimulare a conformării fiscale, implementate cu precădere în a doua jumătate a anului. Aceste intervenții, luate ulterior pachetului legislativ fiscal-bugetar, au vizat eficientizarea utilizării resurselor la nivelul tuturor ordonatorilor de credite și o disciplină financiară riguroasă prin plafonarea cheltuielilor neesențiale. Succesul execuției demonstrează că monitorizarea permanentă a cheltuielilor a fost pilonul central al stabilității macroeconomice a României în 2025.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 57 / 20935 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





