ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Muncii se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţi ai BM şi CE pentru discuţii pe Legea salarizării (surse)

21 Iulie 2023   |   AGERPRES

Deja au avut loc întâlniri cu anumite categorii ocupaţionale şi în perioada următoare vor avea loc "cu celeritate" discuţii şi cu alte categorii.

 
 
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a elaborat un prim proiect al Legii salarizării, care va fi trimis Băncii Mondiale, pentru a vedea impactul bugetar, potrivit unor surse guvernamentale.

De asemenea, săptămâna viitoare, ar urma ca noul ministru al Muncii, Simona Bucura-Oprescu, să aibă discuţii pe marginea proiectului cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene.

"Există un proiect de lucru al Legii salarizării. Acesta va fi trimis Băncii Mondiale pentru a calcula impactul bugetar. Săptămâna viitoare ministrul va avea o întâlnire cu Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru discuţii pe Legea salarizării. Acesta îşi propune să atenueze inechităţile între categoriile ocupaţionale, dar şi în interiorul aceleiaşi categorii", au precizat sursele.


Acestea au subliniat că proiectul ar putea veni şi cu un principiu nou, respectiv salariul să aibă o componentă fixă şi una variabilă (bonusuri/sporuri), fiind avute în vedere două lucruri, respectiv eliminarea discrepanţelor şi stimularea performanţei. O altă idee avută în vedere este aceea ca tot ce înseamnă salariu în sistemul public să nu depăşească salariul preşedintelui.

Sursele citate au menţionat că deja au avut loc întâlniri cu anumite categorii ocupaţionale şi în perioada următoare vor avea loc "cu celeritate" discuţii şi cu alte categorii.

În ceea ce priveşte Legea pensiilor, sursele au precizat că noul ministru a avut discuţii cu reprezentanţi ai MMSS, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ai Casei Naţionale de Pensii Publice şi a fost constituită, prin Ordin de ministru, o echipă de lucru care se va ocupa doar de asta.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5370 / 19690
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...