O nouă etapă a dialogului cu CE privind plata celei de-a doua tranşe de plată din PNRR, finalizată
18 Aprilie 2023 Agerpres
În acest fel, alături de prefinanţare şi prima tranşă din PNRR, România va beneficia cumulat de plăţi de aproape zece miliarde de euro din cadrul acestei importante resurse de finanţare europeană.
România a finalizat o nouă etapă a dialogului cu Comisia Europeană privind plata celei de-a doua tranşe de plată din PNRR, în valoare totală netă de 2,81 miliarde euro, care vizează 51 de jaloane şi ţinte, informează, marţi, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
În acest fel, alături de prefinanţare şi prima tranşă din PNRR, România va beneficia cumulat de plăţi de aproape zece miliarde de euro din cadrul acestei importante resurse de finanţare europeană.
De la debutul implementării planului, au fost deja semnate peste 8.500 de contracte cu beneficiarii PNRR, în valoare de 11 miliarde de euro, precizează MIPE.
"Dialogul pentru clarificarea condiţiilor necesare pentru considerarea ca fiind îndeplinite în întregime jaloanele 129 şi 133, în raport cu constatările Autorităţi de Audit, vizează valoarea de 143 de milioane de euro, aferentă celor două jaloane", se spune în comunicat.
În conformitate cu prevederile Regulamentului european 241/2021, plata aferentă celei de-a doua tranşe poate fi efectuată pentru valoarea de 2,67 miliarde euro, urmând ca diferenţa de 143 de milioane euro să fie efectuată după finalizarea procedurii de clarificare a termenilor de îndeplinire a condiţiilor specifice jaloanelor 129 şi 133, într-un interval de maxim 6 luni. În acest sens, România a elaborat deja un plan de acţiuni, care include următoarele etape: pentru Jalonul 129 - semnarea contractelor pentru construirea unei capacităţi de electrolizoare noi de cel puţin 100 MW (responsabil Ministerul Energiei) şi pentru Jalonul 133 - semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz şi încălzire centralizată (responsabil Ministerul Energiei).
În ceea ce priveşte Jalonul 129, etapele sunt: Obţinerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanţare; Realocarea din PNRR sau alocarea de la bugetul de stat a bugetului necesar încheierii contractelor de finanţare cu cei 2 potenţiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producţie de hidrogen verde; Încheierea contractelor de finanţare (cu existenţa scrisorilor de confort angajante) şi cu cei 2 potenţiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producţie de hidrogen verde; Derularea auditului de follow up din partea Autorităţii de audit şi rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei; Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informaţiilor şi datelor referitoare la îndeplinirea observaţiilor COM.
Pentru Jalonul 133, etapele sunt: Obţinerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanţare; Confirmarea existenţei unui teren lipsit de sarcini pentru realizarea proiectului CHP din contractul de finanţare încheiat între Ministerul Energiei şi Primăria Constanţa; Încheierea contractului de finanţare (cu respectarea întocmai a prevederilor Ghidului solicitantului) cu Primăria Municipiului Craiova; Derularea auditului de follow up din partea Autorităţii de audit şi rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de Ministerul Energiei; Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informaţiilor şi datelor referitoare la îndeplinirea observaţiilor COM.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6769 / 20238 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații, consultanții vânzătorilor in tranzacția prin care Mplus, verticala de BPTO a grupului croat Bosqar, a preluat Valoris Center. Echipa, coordonată de Monica Iancu (partener) și și Gabriela Pop (managing counsel)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





