OCDE: Economia României ar putea creşte cu 1% în 2026 şi cu 2,2% în 2027; consolidarea fiscală trebuie continuată
16 Martie 2026 Agerpres
El a subliniat că măsurile de expansiune fiscală adoptate începând din 2015 au dus la o agravare a deficitului bugetar, care a atins un vârf de 9,3% din PIB în 2024, iar datoria publică, conform definiţiei Tratatului de la Maastricht, este estimat să crească până la 61,5% din PIB în acest an.
Economia României ar putea înregistra o creştere de aproximativ 1% în acest an şi de 2,2% anul viitor, pe fondul consolidării cererii din partea partenerilor comerciali din UE, conform secretarului general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann.
"Banca Naţională a României a menţinut dobânda de referinţă la 6,5% începând din luna august 2024. Sfatul nostru este acela ca dobânda să fie redusă doar după ce inflaţia va intra pe o traiectorie descendentă clară spre obiectivul ţintă. După încetinirea activităţii economice în 2024 şi 2025, prognozăm că creştere economică îşi va reveni până la un procent în acest an şi 2,2% anul viitor. Economia românească urmează să beneficieze de pe urma consolidării cererii din partea partenerilor comerciali din UE. Inflaţia este aşteptată să scadă până la 3% anul viitor pe măsură ce impactul precedentelor modificări de taxe, inclusiv a TVA, continuă să se repercuteze şi o creştere mai mică a salariilor nominale va reduce presiunile pe partea de preţuri. Principalul risc la adresa acestui scenariu este acela al unui conflict prelungit în Orientul Mijlociu, care ar putea duce la o inflaţie mai mare şi o creştere economică mai modestă. De aceea, credem că o prioritate pentru decidenţii politici este acea de a consolida şi mai mult creşterea şi rezilienţa economiei româneşti. În primul rând prin abordarea provocărilor fiscale şi vreau să vă spun că lăudăm foarte mult eforturile de până acum ale Guvernului vizând consolidarea fiscală şi dorim să spunem că acest eforturi trebuie continuate", a spus Mathias Cormann, cu ocazia lansării noii ediţii a Studiului economic al OCDE pentru România.
"Banca Naţională a României a menţinut dobânda de referinţă la 6,5% începând din luna august 2024. Sfatul nostru este acela ca dobânda să fie redusă doar după ce inflaţia va intra pe o traiectorie descendentă clară spre obiectivul ţintă. După încetinirea activităţii economice în 2024 şi 2025, prognozăm că creştere economică îşi va reveni până la un procent în acest an şi 2,2% anul viitor. Economia românească urmează să beneficieze de pe urma consolidării cererii din partea partenerilor comerciali din UE. Inflaţia este aşteptată să scadă până la 3% anul viitor pe măsură ce impactul precedentelor modificări de taxe, inclusiv a TVA, continuă să se repercuteze şi o creştere mai mică a salariilor nominale va reduce presiunile pe partea de preţuri. Principalul risc la adresa acestui scenariu este acela al unui conflict prelungit în Orientul Mijlociu, care ar putea duce la o inflaţie mai mare şi o creştere economică mai modestă. De aceea, credem că o prioritate pentru decidenţii politici este acea de a consolida şi mai mult creşterea şi rezilienţa economiei româneşti. În primul rând prin abordarea provocărilor fiscale şi vreau să vă spun că lăudăm foarte mult eforturile de până acum ale Guvernului vizând consolidarea fiscală şi dorim să spunem că acest eforturi trebuie continuate", a spus Mathias Cormann, cu ocazia lansării noii ediţii a Studiului economic al OCDE pentru România.
El a subliniat că măsurile de expansiune fiscală adoptate începând din 2015 au dus la o agravare a deficitului bugetar, care a atins un vârf de 9,3% din PIB în 2024, iar datoria publică, conform definiţiei Tratatului de la Maastricht, este estimat să crească până la 61,5% din PIB în acest an.
"Pe baza politicilor actuale, estimăm că datoria publică va creşte până la 109% din PIB în 2040, inclusiv ca urmare a creşterii costurilor asociate cu îmbătrânirea populaţiei. În consecinţă, este nevoie de noi măsuri de consolidare fiscală şi dincolo de acest an şi estimăm că acestea vor ajuta la menţinerea datoriei publice în 2040 la un nivel comparabil cu cel la care este în prezent. Îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor publice este crucială pentru asigurarea sustenabilităţi fiscale. Cheltuielile guvernamentale au crescut rapid, de la 36% din PIB în 2014, până la 44% din PIB în 2024, în timp ce veniturile au rămas aproape la acelaşi nivel. Revizuirea cheltuielilor şi o integrare sistematică a bugetării pe bază de performanţă în procesul bugetar ar ajuta la indetificarea zonelor unde se pot face economii şi ar redirecţiona fondurile publice acolo unde sunt cele mai eficiente. Pe partea de venituri, optimizarea veniturilor din taxe ar crea spaţiul necesar pentru a răspunde presiunilor venite din partea sectoarelor apărării, sănătăţii, digitalizării şi combaterii efectelor schimbărilor climatice. Veniturile din taxe în România s-au situat la 28% din PIB în 2024, sub media OCDE de 34%", a afirmat Mathias Cormann.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 213 / 21486 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





