Patronatul Operatorilor de Service Auto cere ASF să intervină pe piaţa asigurărilor RCA
19 Februarie 2025 Agerpres
POSA a constatat, în ultimele luni, o serie de nereguli grave în modul în care anumite companii de asigurări gestionează plata daunelor, prin blocarea, tergiversarea şi evitarea plăţii integrale a despăgubirilor.
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) reclamă comportamentul "inacceptabil" al unor companii de asigurări care refuză în mod deliberat să respecte prevederile legale în ceea ce priveşte plata despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA, arată POSA într-o scrisoare deschisă adresată, miercuri, conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), căreia îi cere să-şi îndeplinească rolul de garant al echilibrului în piaţa asigurărilor.
"Aceste practici, care păreau a fi dispărut odată cu falimentul Euroins şi City Insurance, sunt acum reluate, într-o manieră sfidătoare şi abuzivă, afectând grav atât service-urile auto, cât şi păgubiţii", se arată în scrisoarea deschisă.
"Aceste practici, care păreau a fi dispărut odată cu falimentul Euroins şi City Insurance, sunt acum reluate, într-o manieră sfidătoare şi abuzivă, afectând grav atât service-urile auto, cât şi păgubiţii", se arată în scrisoarea deschisă.
Potrivit sursei citate, POSA a constatat, în ultimele luni, o serie de nereguli grave în modul în care anumite companii de asigurări gestionează plata daunelor, prin blocarea, tergiversarea şi evitarea plăţii integrale a despăgubirilor.
În context, POSA a sesizat următoarele nereguli: plăţi parţiale fără justificare legală, o practică ilegală care împinge păgubiţii să acopere diferenţele din propriul buzunar; refuzul de a lua în considerare solicitările unităţilor reparatoare la reconstatări, în ciuda documentaţiei clare care justifică lucrările necesare; invocarea unor tertipuri birocratice absurde pentru a transfera costurile asupra păgubiţilor, în loc să îşi onoreze obligaţiile contractuale; lipsa unor răspunsuri clare şi concrete din partea asigurătorilor, ceea ce întârzie procesul de reparaţie şi creează prejudicii suplimentare clienţilor.
POSA susţine că, în ciuda numeroaselor sesizări venite din partea service-urilor auto şi a păgubiţilor, ASF nu a aplicat sancţiuni eficiente şi nu a luat măsuri ferme pentru stoparea acestor practici ilegale. "Acest lucru ridică suspiciuni serioase între instituţie şi companiile de asigurări. Ori conducerea ASF este incapabilă să intervină, ori a intrat într-o stare de amorţeală intenţionată, menită să nu deranjeze interesele politice", afirmă prim-vicepreşedinte POSA.
De asemenea, faptul că numărul sesizărilor către ASF nu a crescut "în ciuda abuzurilor evidente nu este un semn că situaţia s-a îmbunătăţit, ci dimpotrivă, un simptom al neîncrederii totale în eficienţa acestei instituţii". POSA consideră că păgubiţii s-au săturat de răspunsurile evazive oferite de ASF, răspunsuri care, în loc să le rezolve problemele, i-au lăsat fără soluţii concrete. Mai mult, mulţi dintre cei care au apelat la ASF s-au simţit nedreptăţiţi şi direcţionaţi către alte instituţii, precum SAL-FIN, unde peste 90% dintre conciliatori sunt foşti angajaţi sau colaboratori ai companiilor de asigurări.
"Acest conflict de interese face ca soluţiile oferite să fie adesea în favoarea asigurătorilor şi nu a păgubiţilor, ceea ce determină tot mai mulţi oameni să renunţe la a mai depune plângeri preferând să apeleze direct la instanţe unde judecătorii le-au dat dreptate în peste 94% din cazuri. Lipsa unei reacţii ferme din partea ASF şi blocarea reală a accesului păgubiţilor la soluţii corecte duc la perpetuarea unui sistem dezechilibrat, unde consumatorii sunt trataţi cu superficialitate şi descurajaţi să îşi ceară drepturile. Mai mult decât atât, mecanismele alternative de soluţionare a litigiilor, precum SAL-FIN, în loc să fie o instanţă neutră şi echitabilă, par a funcţiona ca un instrument de apărare al companiilor de asigurări", se mai scrie în scrisoarea deschisă.
Drept urmare, cetăţenii nu mai depun sesizări pentru că nu au încredere că vor primi un răspuns echitabil, iar "acest lucru convine de minune companiilor de asigurări, care îşi pot continua nestingherite practicile abuzive".
POSA consideră că sunt necesare: verificări amănunţite şi rapide asupra comportamentului companiilor de asigurări care aplică practici abuzive; sancţiuni dure şi imediate pentru cei care încalcă legea şi refuză să plătească despăgubirile conform obligaţiilor contractuale; transparenţă totală în ceea ce priveşte intervenţiile ASF asupra pieţei, astfel încât păgubiţii să nu mai fie lăsaţi pradă unor companii care prioritizează profitul în detrimentul obligaţiilor asumate; publicarea unei liste negre lunară a asigurătorilor cu practici abuzive, pentru ca păgubiţii şi service-urile să fie informaţi şi protejaţi.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3076 / 21592 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





