ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Primul an de raportare de sustenabilitate conform legislaţiei europene în vigoare a fost o provocare pentru companii (studiu)

22 Decembrie 2025   |   Agerpres

Studiul evidenţiază, în mod special, dificultatea raportării cheltuielilor de capital (CapEx) şi a cheltuielilor operaţionale (OpEx) necesare pentru implementarea acţiunilor planificate legate de subiecte specifice ESG.

 
 
Primul an de raportare conform Directivei privind Raportarea Corporativă de Sustenabilitate a fost o provocare pentru majoritatea companiilor din Europa Centrală, mai ales din cauza complexităţii informaţiilor financiare specifice factorilor de mediu, sociali şi de guvernanţă, pe care companiile le-au putut prezenta doar în măsură limitată, conform studiului Deloitte "Connecting the dots: ESG and Finance. Auditor's Perspective on the European Sustainability Reporting Standards (ESRS) Reports in Central Europe".

Studiul, efectuat în rândul entităţilor raportoare din nouă ţări din regiune, inclusiv în România, oferă o analiză comparativă şi a fost realizat în rândul unor companii mari şi entităţi de interes public raportoare active în 11 sectoare economice. Majoritatea companiilor nu au datele despre sustenabilitate integrate cu informaţiile financiare, iar studiul subliniază capacitatea limitată de a calcula sau estima informaţiile financiare corelate cu cele de ESG în rapoartele lor.


Conform unui comunicat al companiei de consultanţă, studiul evidenţiază, în mod special, dificultatea raportării cheltuielilor de capital (CapEx) şi a cheltuielilor operaţionale (OpEx) necesare pentru implementarea acţiunilor planificate legate de subiecte specifice ESG. De exemplu, 42% dintre rapoartele din Europa Centrală analizate au furnizat date cantitative legate de CapEx/OpEx, 14%, date legate de forţa de muncă şi doar 13%, date legate de utilizarea resurselor şi economia circulară.

"Raportarea de sustenabilitate presupune extragerea unor concluzii din datele şi acţiunile legate de tematica ESG şi transformarea lor în informaţii valoroase pentru organizaţie. De fapt, entităţile care raportează conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) au o oportunitate reală de a conecta raportarea de sustenabilitate cu cea financiară, deoarece standardele de raportare financiară solicită tot mai mult informaţii legate de tematica schimbărilor climatice. Această conexiune contribuie la îmbunătăţirea managementului riscurilor şi la stabilitatea financiară pe termen lung a companiilor şi permite, de asemenea, organizaţiilor să abordeze strategic problematica ESG", a declarat Corina Dimitriu, partener, Audit şi Servicii Conexe, Deloitte România, citată în comunicat.

Deşi, în prezent, nu este o practică larg răspândită în Europa Centrală, studiul arată că aproape jumătate dintre companiile analizate (44%) au inclus în remunerarea echipelor de management stimulente legate de sustenabilitate, care se bazează pe indicatori de performanţă din toate cele trei domenii - mediu, social şi guvernanţă. Cel mai des întâlniţi indicatori de performanţă referitori la mediu sunt decarbonizarea şi eficienţa energetică, indicatorii legaţi de domeniul social fiind cel mai frecvent asociaţi cu diversitatea, echitatea şi incluziunea, în timp ce, în domeniul guvernanţei, cei mai frecvenţi indicatori de performanţă includeau managementul riscurilor legate de tematica ESG.

Dintre sectoarele economice analizate de studiu, se remarcă serviciile financiare, 64% dintre companiile din acest domeniu asociind remunerarea managerilor cu indicatori de performanţă ESG. În România, ponderea companiilor analizate care au implementat politici de remunerare legate de ESG pentru echipele lor de management a depăşit media regională, fiind de 53%.

"În pofida provocărilor întâmpinate, primul an de raportare conform cerinţelor legislaţiei UE a scos în evidenţă capacitatea companiilor de a se adapta. Raportarea de sustenabilitate este o cerinţă pe termen lung care necesită definirea unor procese noi sau rafinarea celor existente, motiv pentru care un exerciţiu de benchmarking este extrem de valoros în această etapă. Studiul oferă o perspectivă aprofundată, permiţând entităţilor care au raportat în primul an să reflecteze asupra eficacităţii procesului lor de raportare şi oferă entităţilor raportoare din valul doi informaţii preţioase pentru efortul lor de pregătire", a subliniat Oana Ionică, director, Audit şi Servicii Conexe, Deloitte România.

Dintre cele 12 subiecte strategice pentru care Directiva privind Raportarea Corporativă de Sustenabilitate solicită raportare conform Standardelor Europene de Raportare de Sustenabilitate (ESRS), forţa de muncă proprie (99%) şi schimbările climatice (98%) au fost cel mai frecvent acoperite de către entităţile raportoare din toate industriile. La polul opus, biodiversitatea şi ecosistemele (34%) şi comunităţile afectate (41%) sunt considerate ca fiind relevante conform standardelor de raportare de către cel mai mic număr de entităţi analizate în studiu.

Standardele Europene de Raportare de Sustenabilitate nu impun o abordare specifică fiecărui sector în parte, astfel că fiecare entitate raportoare ar trebui să ia în considerare informaţii specifice pe care să le includă în rapoartele sale, explică sursa citată. Rapoartele de sustenabilitate analizate au inclus informaţii specifice anumitor entităţi în zece din cele 11 sectoare economice, în special în servicii financiare (64% dintre rapoarte) şi tehnologie şi comunicaţii (57%). Securitatea cibernetică este cel mai frecvent întâlnită informaţie specifică anumitor entităţi în sectoarele analizate (servicii financiare, tehnologie şi comunicaţii, sănătate, transporturi, industria extractivă şi a procesării mineralelor), urmată de digitalizare.

Studiul Deloitte "Connecting the dots: ESG and Finance. Auditor's Perspective on the European Sustainability Reporting Standards Reports in Central Europe" analizează raportările financiare impuse de ESRS efectuate de 126 de mari companii şi entităţi de interes public raportoare active în ţările din Europa Centrală care au transpus Directiva privind Raportarea Corporativă de Sustenabilitate în legislaţiile naţionale până la sfârşitul anului 2024, şi anume Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Entităţile raportoare analizate operează în sectoarele serviciilor financiare, infrastructurii, industriei extractive şi a prelucrării mineralelor, industriei alimentare şi a băuturilor, serviciilor, transportului, industriei prelucrătoare, tehnologiei şi comunicaţiilor, sănătăţii, bunurilor de larg consum, precum şi resurselor regenerabile şi energiei alternative.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă, consultanţă financiară şi managementul riscului. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de ţări şi teritorii.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă şi managementul riscului, consultanţă financiară, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesionişti.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5 / 20684
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...