ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Radu Ciocoiu preia mandatul de CEO al Raiffeisen Leasing

26 Iunie 2023   |   Agerpres

Cu 18 ani de experienţă în domeniul bancar, anterior acestui rol, Radu a fost, timp de trei ani, director executiv pentru Sectorul Public şi Corporativ Regional la Raiffeisen Bank România cu o echipă alcătuită din aproape 100 de profesionişti din 8 centre corporate regionale, iar în perioada 2009 - 2020, din rolul de senior director a coordonat Divizia Agribusiness & Food pe segmentul Clienţi Corporativi (companii mari).

 
 
Radu Ciocoiu a fost numit în poziţia de CEO al companiei Raiffeisen Leasing, responsabil de coordonarea strategiei şi continuarea dezvoltării operaţiunilor de leasing pe piaţa din România, conform unui comunicat de presă.

"De 18 ani în echipa Raiffeisen Bank, Radu a dovedit reale calităţi de leadership care îl recomandă pe deplin pentru preluarea mandatului de CEO al Raiffeisen Leasing. Sunt convins că expertiza sa va aduce un plus de valoare echipei şi îi urez mult succes în noua provocare!", a declarat Vladimir Kalinov, vice preşedinte Retail, Raiffeisen Bank România.

Cu 18 ani de experienţă în domeniul bancar, anterior acestui rol, Radu a fost, timp de trei ani, director executiv pentru Sectorul Public şi Corporativ Regional la Raiffeisen Bank România cu o echipă alcătuită din aproape 100 de profesionişti din 8 centre corporate regionale, iar în perioada 2009 - 2020, din rolul de senior director a coordonat Divizia Agribusiness & Food pe segmentul Clienţi Corporativi (companii mari).


"Am acceptat noul rol cu entuziasm şi am încredere că alături de echipa solidă din Raiffeisen Leasing avem toate capabilităţile să ne consolidăm pentru următoarea etapă de dezvoltare strategică şi operaţională a companiei", a spus Radu Ciocoiu, CEO Raiffeisen Leasing.

Radu Ciocoiu s-a alăturat echipei Raiffeisen Bank de la vârsta de 24 de ani, în anul 2005, în calitate de management trainee, iar în cei 18 ani în companie a dobândit o vastă experienţă profesională în proiecte bancare corporative şi de finanţare dezvoltate în diverse industrii, precum agroindustria, prelucrarea alimentelor, energie, imobiliare, transporturi, automobile şi industria grea.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, acesta deţine o Licenţă în Afaceri Internaţionale şi un Master în Comunicare în Afaceri. De asemenea, a participat la International Residency Program al Carlson School of Management (Universitatea din Minnesota USA); este absolvent al programului EMBA al Universităţii de Economie şi Afaceri din Viena (Wirtschaftsuniversitat Wien) şi participant la Board Practice & Directorship Program, Henley Business School, University of Reading, UK.

Raiffeisen Leasing este membră a grupului financiar austriac Raiffeisen şi activează pe piaţa românească din anul 2002. Clienţii Raiffeisen Leasing sunt, în principal, persoane juridice, de la IMM-uri, la corporaţii multinaţionale şi municipalităţi, inclusiv persoane fizice. Raiffeisen Leasing oferă servicii de finanţare în sistem leasing, accesibile şi în agenţiile Raiffeisen Bank. Raiffeisen Leasing este membră a Asociaţiei Societăţilor Financiare din România (ALB) începând cu anul 2004.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5438 / 19518
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...