ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a primit Avizul Formal pentru îndeplinirea condiţiilor de mediu în procesul de aderare la OCDE

13 Ianuarie 2026   |   Agerpres

MMAP a asigurat coordonarea activităţilor aferente procesului de evaluare a României în Comitetul pentru Politicile de Mediu, în calitate de punct focal naţional.

 
 
România a primit Avizul Formal pentru îndeplinirea condiţiilor de mediu în procesul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.

"Este unul din cele mai complexe dosare de îndeplinit pentru aderarea la OCDE şi a fost necesară adoptarea a peste 12 acte normative pentru a respecta şi implementa condiţiile impuse. Evaluarea favorabilă a României în Comitetul OCDE pentru Politicile de Mediu confirmă progresele semnificative ale României pentru îmbunătăţirea arhitecturii instituţionale şi operaţionale şi pentru dezvoltarea unui instrumentar adecvat şi eficient în domeniul protecţiei mediului şi gestionării deşeurilor. Vom continua să consolidăm capacitatea instituţională şi cooperarea interinstituţională în implementarea politicilor de mediu la toate nivelurile, pentru un mediu sigur şi durabil", a declarat ministrul de resort, Diana Buzoianu.


Potrivit sursei citate, MMAP a asigurat coordonarea activităţilor aferente procesului de evaluare a României în Comitetul pentru Politicile de Mediu, în calitate de punct focal naţional. În acest context, evaluarea a vizat aspecte relevante privind cadrul legal, instituţional şi de politici al României în domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării durabile, precum şi în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor şi productivitatea resurselor.

"Aderarea României la OCDE este un obiectiv prioritar al Guvernului României în 2026, un obiectiv asumat de coaliţia de guvernare sub coordonarea premierului României şi facilitat de echipa Ministerului Afacerilor Externe la nivelul echipei OCDE şi a misiunilor diplomatice ale statelor membre de al căror vot depinde aderarea. Ministerele de resort sunt cele care conduc conţinutul tehnic al dosarelor, iar avizul de astăzi obţinut de Ministerul Mediului, unul dintre cele mai grele, arată munca extraordinară a echipei, colaborarea interinstituţională şi este o validare directă a maturităţii noastre administrative şi un semnal puternic că România este alături de ţările dezvoltate. Din comitetele sectoriale care ne evaluează avem 19 avize formale obţinute şi urmează 7 evaluări, în acest moment fiind şi o delegaţie guvernamentală la Paris pentru a continua acest parcurs şi pe componentele de fiscalitate şi economice", a afirmat, în acelaşi comunicat, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.

Odată primirea acestui Aviz Formal din partea OCDE, România se aliniază la cele mai bune standarde ale organizaţiei în privinţa politicilor de mediu şi managementul deşeurilor.

Astfel, măsurile concrete adoptate de România în implementarea Planurilor de acţiune pentru alinierea legislaţiei şi politicilor naţionale la standardele OCDE au avut în vedere modernizarea cadrului normativ, a instrumentarului de politici publice şi pentru consolidarea capacităţii administrative a autorităţilor competente şi a colaborării interinstituţionale în domenii, precum: performanţa de mediu a autorităţilor şi instituţiilor publice; Programul Naţional de Achiziţii Publice Verzi; promovarea utilizării energiei regenerabile pentru încălzire în România; îmbunătăţirea accesului publicului la informaţiile de mediu; protejarea şi gestionarea durabilă a zonei costiere a României; integrarea de indicatori de impact asupra mediului în Strategia naţională pentru dezvoltarea turismului pentru perioada 2025-2035.

De asemenea, sunt vizate: consolidarea capacităţii instituţionale şi operaţionale a Gărzii Naţionale de Mediu şi a Gărzii Forestiere Naţionale; închiderea depozitelor de deşeuri neconforme; implementarea unui sistem modern şi verificabil, bazat pe digitalizare, politici integrate şi extinderea capacităţii de inspecţie pentru gestionarea deşeurilor; reciclarea deşeurilor de hârtie, inclusiv prin creşterea ponderii criteriilor de mediu în cadrul normativ pentru achiziţiile publice verzi; promovarea de instrumente economice, precum Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor (EPR) şi Sistemul Garanţie-Returnare (SGR); întărirea controlului pentru transporturile transfrontaliere de deşeuri destinate operaţiunilor de valorificare; îmbunătăţirea sistemelor de monitorizare, raportare şi transparentizare a fluxurilor de deşeuri.

Ministerul de resort menţionează faptul că rezultatele anunţate au fost obţinute în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Energiei, Ministerul Sănătăţii, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Garda Naţională de Mediu, Garda Forestieră Naţională, Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7 / 20733
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...