ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România are cel mai mare procent de investitori femei care deţin criptoactive (sondaj)

22 August 2024   |   Agerpres

De asemenea, România se remarcă şi prin cel mai mare procent de investitori mai în vârstă, peste 55 de ani, care deţin cripto (30%).

 
 
România are cel mai mare procent de investitori individuali care deţin active cripto (54%) şi cel mai mare procent de investitori femei care deţin criptoactive (48%), potrivit celui mai recent sondaj eToro Retail Investors Beat, realizat în rândul a 10.000 de investitori individuali din 13 ţări şi trei continente.

De asemenea, România se remarcă şi prin cel mai mare procent de investitori mai în vârstă, peste 55 de ani, care deţin cripto (30%).

"Experţii consideră că alocarea activelor investitorilor ar trebui să varieze în funcţie de vârstă. Acest lucru înseamnă că un portofoliu de investiţii pentru investitorii tineri ar trebui să suporte mai mult risc decât cel pentru persoanele de peste 55 de ani. Explicaţia pentru acest lucru vine din faptul că, la o vârstă mai tânără, prioritatea ar trebui să fie creşterea, iar o recompensă mare este de obicei asociată cu un risc ridicat. Este, de asemenea, şi o chestiune de timp, deoarece investitorii mai tineri au un orizont de investiţii mai lung şi suficient timp pentru a recupera din eventualele pierderi decât persoanele mai în vârstă, care se apropie de pensie. Dar este acest principiu cu adevărat aplicat de investitori în 2024? Ei bine, depinde de ţară", afirmă analistul pentru România al eToro, Bogdan Maioreanu.


Cele mai volatile active sunt criptoactivele şi, potrivit celui mai recent sondaj eToro Retail Investors Beat, 32% din investitorii individuali la nivel global au acest tip de active în portofoliu.

"Dar, dacă ne referim la active mai tradiţionale, 49% din investitori au acţiuni ale firmelor din ţara lor, 34% obligaţiuni naţionale de instrumente cu venit fix, iar un uluitor procent de 69% au active în numerar. România are cel mai mare procent de investitori individuali - 54% - care deţin criptoactive în portofoliile lor. Ei sunt urmaţi de polonezi (51%) şi cehi (50%). Pe măsură ce ne îndreptăm spre Occident, procentele scad, de la 38% în Spania, la 27% în SUA şi 20% în Franţa şi Danemarca. De asemenea, România are cel mai mare procent de femei investitor (48%) care deţin cripto, urmată de Polonia şi Ţările de Jos", spune Maioreanu.

Dacă ne uităm la distribuţia pe vârste, cel mai mare procent de tineri investitori cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani care deţin criptoactive provin din Cehia (69%), urmaţi de România (66%) şi Polonia (62%).

La celălalt capăt al spectrului, cei mai puţin interesaţi de criptoactive sunt tinerii investitori din Regatul Unit, britanicii fiind urmaţi de francezi şi italieni, australieni şi americani.

"Interesant este că în România avem şi cel mai mare procent de investitori în vârstă de peste 55 de ani, care deţin cripto (30%), urmaţi de Polonia (24%) şi Cehia (18%). Cele mai mici procente provin din Regatul Unit (5%), Danemarca (6%), Franţa (7%) şi SUA (8%)", subliniază analistul.

În ceea ce priveşte activele tradiţionale, situaţia se schimbă. Având în vedere că bursa de valori din SUA este cea mai mare din lume, s-ar fi putut crede că cel mai mare procent de investitori care deţin acţiuni naţionale provine de acolo. Însă, sondajul arată că 69% dintre investitorii danezi deţin acţiuni pe piaţa lor locală, urmaţi de cei din Germania (56%), Ţările de Jos (55%), Australia (52%) şi SUA (49%). În general, România este mai aproape de coada clasamentului, cu 47%. Dacă ne uităm la grupele de vârstă, însă, tinerii investitori români se află pe locul al doilea (51%), după danezi (56%) şi înaintea olandezilor (49%), britanicilor (49%) şi americanilor (46%).

Pe măsură ce ne îndreptăm către active mai sigure, cum ar fi obligaţiunile naţionale, se schimbă şi poziţiile. Jumătate dintre investitorii polonezi (50%) au obligaţiuni în portofoliile lor, urmaţi de 42% dintre investitorii danezi şi 40% dintre investitorii americani, încercând să profite de ratele dobânzilor încă ridicate. România se află la mijlocul clasamentului, cu 35%.

Când vine vorba de numerar, investitorii români sunt pe locul patru (75%), primii fiind cei din Marea Britanie (82%), urmaţi de cehi (79%) şi cei din SUA (76%).

"Deşi sondajul eToro Retail Investor Beat arată o abordare mai prudentă a investitorilor mai în vârstă şi una mai îndrăzneaţă a celor mai tineri, există un lucru care trebuie remarcat. În ciuda opiniei tradiţionale conform căreia riscul investiţional se reduce odată cu vârsta, investitorii mai în vârstă, în special cei din Europa Centrală şi de Est, nu doresc să fie excluşi din fenomenul cripto", adaugă specialistul.

Cea mai recentă ediţie a Retail Investor Beat s-a bazat pe un sondaj realizat în rândul a 10.000 de investitori individuali din 13 ţări şi trei continente. Ţările care au avut 1.000 de respondenţi sunt: Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Australia, Italia şi Spania. Următoarele ţări au avut 500 de respondenţi: Ţările de Jos, Danemarca, Norvegia, Polonia, România şi Republica Cehă.

Sondajul a fost realizat în perioada 15 mai - 5 iunie 2024 de compania de cercetare Opinium.

eToro este o platformă socială de tranzacţionare şi investiţii fondată în 2007. În prezent are peste 38 de milioane de utilizatori înregistraţi din peste 75 de ţări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2456 / 19867
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr transformă internship-ul într-o veritabilă rampă de lansare pentru tinerii aflați la început de drum: program plătit, cu acces direct la proiecte internaționale și integrare într-o cultură bazată pe colaborare, diversitate și formarea continuă a talentelor, cu impact direct asupra recrutării viitoare | Ana Lupșor, People & Culture Manager: „Țintim să asigurăm expunere reală la proiecte și la modul de lucru specific unei firme internaționale, dar și să îi descoperim pe cei care pot deveni colegii noștri pe termen lung”
Summer Internship-ul Mușat & Asociații, mai mult decât un stagiu de vară: program strategic de formare și recrutare, care le oferă studenților experiență practică autentică, mentorat direct de la parteneri și acces la Fellowship, cu șanse reale de a deveni parte din echipa firmei | De vorbă cu Ștefan Diaconescu (Partner) despre experiență completă a cursanților, cu expunere directă la multiple arii de practică și la cultura organizațională a uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat dezvoltatorul şi investitorul imobiliar Prime Kapital în emisiunea de obligațiuni de 100 mil. €. Partenerii Andrei Burz-Pînzaru și Irina Dimitriu, în prim plan
League Tables of Legal Advisors (H1 2025) | Piața globală a fuziunilor și achizițiilor a atins 2 trilioane USD – cel mai bun semestru pentru mega-deal-uri din 2020, dar cu cel mai mic număr de tranzacții din ultimele două decenii. CMS și Clifford Chance, printre primele în clasamentul global. Schoenherr are un avans impresionant în Europa și a asistat cele mai multe tranzacții în CEE
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...