ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România, codaşă în UE la creşterea economică şi rata de ocupare în trimestrul al doilea

06 Septembrie 2024   |   Agerpres

În rândul statelor membre, cele mai puternice ritmuri de creştere ale PIB-ului au fost înregistrate în Polonia (1,5%), Grecia (1,1%) şi Ţările de Jos (1%). Portugalia şi România sunt la coada clasamentului cu o creştere economică de 0,1% în trimestrul al doilea, potrivit Eurostat.

 
 
zonei euro şi cea a Uniunii Europene a înregistrat o creştere uşoară în trimestrul al doilea, comparativ cu trimestrul precedent, iar România a avut cea mai modestă performanţă economică din blocul comunitar, conform datelor revizuite publicate vineri de Eurostat.

Potrivit acestor date, Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică a înregistrat un avans de 0,2% în perioada aprilie-iunie 2024, comparativ cu trimestrul precedent. Este vorba de o performanţă uşor mai slabă decât creşterea de 0,3% anunţată iniţial Eurostat. Oficiul european a revizuit şi datele privind Uniunea Europeană, a cărei economie a înregistrat un avans de 0,2% în trimestrul al doilea comparativ cu trimestrul precedent, uşor mai puţin decât creşterea de 0,3% anunţată iniţial.


În rândul statelor membre, cele mai puternice ritmuri de creştere ale PIB-ului au fost înregistrate în Polonia (1,5%), Grecia (1,1%) şi Ţările de Jos (1%). Portugalia şi România sunt la coada clasamentului cu o creştere economică de 0,1% în trimestrul al doilea, potrivit Eurostat.

Separat, Eurostat a dat vineri publicităţii cifrele privind evoluţia ratei de ocupare a forţei de muncă în trimestrul al doilea. Conform acestor date, numărul persoanelor ocupate a crescut cu 0,2% în zona euro, şi cu 0,1% în Uniunea Europeană, în trimestrul al doilea, comparativ cu trimestrul precedent, iar România a fost ţara cu cea mai puternică scădere a ratei de ocupare de la un trimestru la altul.

În al doilea trimestru din 2024, ţările membre care au înregistrat cele mai puternice creşteri ale ratei de ocupare au fost: Irlanda şi Lituania (ambele cu 1,1%) şi Estonia (0,8%). Cele mai importante scăderi ale ratei de ocupare au fost înregistrate în România (minus 0,5%) şi Finlanda (minus 0,4%).

Eurostat estimează că în al doilea trimestru al acestui an, în Uniunea Europeană erau 281,6 milioane persoane ocupate, dintre care 170,1 milioane în zona euro.

În cazul României, cifrele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că Produsul Intern Brut în trimestrul II 2024, comparativ cu trimestrul I 2024, a fost în termeni reali mai mare cu 0,1%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat, în trimestrul II 2024, o creştere de 0,8% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.

Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru trimestrul II 2024 a fost de 430,772 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,1% faţă de trimestrul I 2024 şi 0,8% faţă de trimestrul II 2023. Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2024 a fost de 853,781 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 1,5% faţă de semestrul I 2023.

Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul II 2024 a fost de 408,039 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,8% faţă de trimestrul II 2023, iar pentru semestrul I 2024, de 756,910 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,7% faţă de semestrul I 2023.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4113 / 21611
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...