România îşi va epuiza resursele naturale pe 20 iulie, iar omenirea pe 1 august (raport)
05 Iunie 2024 Agerpres
Global Footprint Network calculează în fiecare an "Ziua Depăşirii" sau "Earth Overshoot Day, care reprezintă data de la care omenirea începe să trăiască pe datorie ecologică, deci consumă din resursele anilor următori
România îşi va consuma în data de 20 iulie resursele naturale generate în acest an, ceea ce înseamnă că de atunci va trăi "pe datorie" faţă de planeta Pământ, în timp ce, la nivel global, creditul ecologic al omenirii va fi epuizat pe 1 august, a anunţat organizaţia internaţională Global Footprint Network, într-un raport dat publicităţii miercuri, de Ziua Mondială a Mediului.
"După această dată, toată energia pe care o vom folosi, tot ce vom mânca, cumpăra din magazine sau călătoriile pe care le vom face vor fi în contul generaţiilor viitoare", se arată în raport.
Global Footprint Network calculează în fiecare an "Ziua Depăşirii" sau "Earth Overshoot Day, care reprezintă data de la care omenirea începe să trăiască pe datorie ecologică, deci consumă din resursele anilor următori. Această zi marchează simbolic momentul în care cererea populaţiei este mai mare decât oferta Pământului, ceea ce demonstrează creşterea consumului populaţiei peste ceea ce poate Terra produce.
"După această dată, toată energia pe care o vom folosi, tot ce vom mânca, cumpăra din magazine sau călătoriile pe care le vom face vor fi în contul generaţiilor viitoare", se arată în raport.
Global Footprint Network calculează în fiecare an "Ziua Depăşirii" sau "Earth Overshoot Day, care reprezintă data de la care omenirea începe să trăiască pe datorie ecologică, deci consumă din resursele anilor următori. Această zi marchează simbolic momentul în care cererea populaţiei este mai mare decât oferta Pământului, ceea ce demonstrează creşterea consumului populaţiei peste ceea ce poate Terra produce.
Ziua Suprasolicitării Pământului sau Ziua Depăşirii, care variază de la an la an şi depinde de cât de responsabili reuşim să fim, este un raport între amprenta ecologică a activităţii umane şi capacitatea ecosistemelor naturale de a se regenera pentru a absorbi deşeurile produse. În acest moment, naturii îi ia 19 luni să regenereze resursele care s-au epuizat în 12 luni, potrivit studiilor realizate de o organizaţie internaţională în peste 180 de ţări.
"Bunăstarea şi libertatea pe care avansul tehnologic ni le oferă vin la pachet cu un consum uriaş de resurse. Dacă ne gândim că aproape 80% dintr-un echipament electronic poate fi reciclat, vom vedea că avem cel puţin o soluţie pentru a salva resurse şi a evita extracţia de noi materii prime şi minereuri. Reciclarea electronicelor reprezintă acel gest mic, care, atunci când este multiplicat, poate avea forţa să influenţeze pozitiv aceste statistici", a declarat Roxana Puia, director de marketing al Asociaţiei Environ, implicată în managementul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din România.
Potrivit reprezentanţilor Environ, până în 2022, întreaga omenire produsese deja 62 miliarde kilograme de deşeuri de echipamente electrice, dintre care doar 22,3%, au fost colectate şi reciclate corect.
În ceea ce priveşte România, aceasta va trăi pe datorie ecologică începând cu 20 iulie. Ţara noastră se află pe locul 78 în acest clasament, după ce anul trecut a ocupat poziţia 30. Cele mai risipitoare ţări sunt Qatar (11 februarie), Luxemburg (20 februarie), Emiratele Arabe Unite (4 martie), Kuwait (5 martie), Bahrain şi Estonia (8 martie).
La polul opus, printre cele mai atente la resursele naturale se află Kyrgyzstan, care pierde doar o zi din acest an (30 decembrie), Republica Moldova (28 decembrie), Guinea (27 decembrie), Maroc şi Guinea franceză (22 decembrie).
Asociaţia Environ este unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul managementului deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din România. Environ reprezintă obligaţiile a circa 1.150 de producători care pun pe piaţă echipamente electrice şi electronice importate sau produse sub marcă proprie, respectiv 27% din totalul companiilor înregistrate la ANPM. În cei aproape 17 ani de activitate a reuşit să gestioneze peste 230.000 tone deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi să organizeze peste 4.000 de puncte de colectare. Organizaţia preia responsabilitatea pentru toate cele 6 categorii de echipamente electrice şi electronice, respectiv: echipamente de transfer termic, monitoare şi ecrane, lămpi, echipamente de mari dimensiuni, echipamente de mici dimensiuni şi echipamente IT&C.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4696 / 21695 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





