Rusia va bloca vânzarea subsidiarelor ruseşti ale băncilor străine
15 Iulie 2022 Agerpres
"Am discutat acest lucru în cadrul subcomisiei noastre, că nu ne vom da permisiunea pentru vânzarea subsidiarelor băncilor străine şi a activelor lor în Rusia, până când situaţia nu se va îmbunătăţi", a spus Alexei Moiseev.
Rusia va bloca vânzarea subsidiarelor ruseşti ale băncilor străine atâta timp cât băncile ruseşti în străinătate nu pot funcţiona normal, a declarat vineri adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, pentru agenţia Interfax, preluată de Reuters.
"Am discutat acest lucru în cadrul subcomisiei noastre, că nu ne vom da permisiunea pentru vânzarea subsidiarelor băncilor străine şi a activelor lor în Rusia, până când situaţia nu se va îmbunătăţi", a spus Alexei Moiseev.
Anterior, mai multe surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul au dezvăluit pentru Reuters că Banca Centrală a Rusiei rezistă solicitărilor venite din partea băncilor comerciale ruseşti care vor să preia afacerile locale ale băncilor străine, fiind îngrijorată, printre altele, că o astfel de preluare ar putea să îi determine pe deponenţii ruşi să îşi scoată economiile din bănci.
Alexei Moiseev nu a exclus posibilitatea ca, în viitor, Ministerul rus de Finanţe să sprijine ideea plasării subsidiarelor ruseşti ale băncilor străine sub controlul băncilor ruseşti de stat.
Grupul bancar francez Societe Generale şi-a vândut subsidiara rusească Rosbank către Interros Capital, o firmă controlată de oligarhul rus Vladimir Potanin, însă alte bănci străine, inclusiv Raiffeisen, UniCredit şi Citi, cei mai mari creditori occidentali prezenţi pe piaţa din Rusia, analizează încă opţiunile disponibile pentru subsidiarele lor ruseşti.
Cele mai recente date arată că subsidiarele ruseşti ale băncilor străine aveau împreună active în valoare de 3.500 de miliarde de ruble (60,3 miliarde de dolari), comparativ cu active în valoare de 38.000 de miliarde de ruble cât avea liderul pieţei Sberbank la finele lui 2021, când băncile străine controlau 11% din totalul capitalului bancar din Rusia.
Occidentul a impus sancţiuni fără precedent sectorului bancar rusesc ca răspuns la invazia Ucrainei, blocând accesul marilor bănci ruseşti la sistemul global de plăţi SWIFT şi limitând capacitatea lor de a opera cu valută.
În luna aprilie, după introducerea sancţiunilor, subsidiara din Europa a băncii ruseşti VTB nu a mai avut voie să primească instrucţiuni de la banca mamă VTB, a doua cea mai mare bancă din Rusia, iar activele sale au fost îngheţate.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10444 / 20686 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





