ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Specialiştii din zona de service şi reparaţii sunt printre cei mai căutaţi din piaţă (platformă recrutare)

22 Februarie 2023   |   Agerpres

De la începutul anului şi până acum, 3.000 de joburi pentru acest sector au fost postate pe eJobs.ro iar 13,4% dintre acestea aparţin angajatorilor din străinătate, procent care depăşeşte media pieţei la nivel general, în condiţiile în care, pentru toate domeniile, doar 6,2% dintre joburi sunt peste hotare.

 
 
Specialiştii din zona de service şi reparaţii continuă să fie unii dintre cei mai căutaţi candidaţi din piaţă, atât de către angajatorii din România, cât şi de cei din afara ţării, iar salariul mediu net în domeniu este de 4.000 lei, potrivit unei platforme de recrutare online.

De la începutul anului şi până acum, 3.000 de joburi pentru acest sector au fost postate pe eJobs.ro iar 13,4% dintre acestea aparţin angajatorilor din străinătate, procent care depăşeşte media pieţei la nivel general, în condiţiile în care, pentru toate domeniile, doar 6,2% dintre joburi sunt peste hotare.

"Este o creştere continuă a nevoii de specialişti şi muncitori calificaţi pentru acest domeniu de activitate. O dată, pentru că sunt mulţi care aleg să plece şi să lucreze în străinătate şi, apoi, pentru că scade numărul de tineri instruiţi în şcoli de profil. În plus, pentru anumite meserii, precum cea de electrician, instalator ori mecanic auto, vedem tot mai multe cazuri în care aceşti specialişti aleg să lucreze pe cont propriu", a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.


Potrivit datelor comparatorului salarial Salario, salariul mediu al celor care lucrează în service & reparaţii este de 4.000 de lei pe lună. Un mecanic auto câştigă, în medie, 3.500 de lei pe lună, la nivel naţional, în timp ce un vopsitor auto poate ajunge până la 5.000 de lei pe lună. Un tehnician depanator are o medie salarială netă de 3.500 de lei, iar un inginer depanator câştigă 7.000 de lei. Frigotehniştii, instalatorii sau electricienii sunt alte trei specializări căutate pentru care remuneraţia medie este cifrată la 4.000, 3.000, respectiv 3.500 de lei.

"Atunci când aceşti specialişti lucrează în sistem de freelancing, veniturile pe care le încasează depăşesc în aproape toate cazurile 5.000 de lei pe lună, în funcţie de numărul de lucrări preluate şi de complexitatea acestora. Iar pentru cei care lucrează în străinătate, vorbim despre salarii care pleacă de la 1.500 de euro, net. Pentru că sunt joburi care cer competenţe tehnice foarte specifice care sunt din ce în ce mai greu de găsit în piaţă, chiar şi în cazul acelor poziţii entry level care nu necesită studii superioare, media salarială netă, la nivel naţional este de 3.200 de lei", a adăugat Roxana Drăghici.

Alte poziţii pentru care au fost introduse salarii în Salario sunt inginer auto (4.500 de lei), electrician auto (4.000 de lei), consilier service (3.200 de lei), inginer de depanare (7.000 de lei), tehnician de diagnoză auto (5.000 de lei) sau alpinist utilitar (5.000 de lei). În acest moment, 1.000 de locuri de muncă pentru cei specializaţi în service & reparaţii sunt disponibile pe eJobs.ro.

Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de către angajaţii din service & reparaţii sunt pentru operator calculator (2.200 de lei), casier (2.500 de lei), strungar (3.000 de lei), consilier service (3.100 de lei) şi operator CNC (3.200 de lei).

Oraşele cu cele mai mici salarii medii nete din sector sunt Slobozia (2.100 de lei), Alba Iulia (2.460 de lei), Târgu Jiu (2.500 de lei), Mangalia (2.620 de lei) şi Satu Mare (2.800 de lei), iar oraşele cu cele mai mari salarii medii din domeniu sunt Bucureşti (4.250 de lei), Cluj - Napoca (4.000 de lei), Braşov (3.900 de lei), Sibiu (3.700 de lei) şi Timişoara (3.600 de lei).

Poziţiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu sunt director tehnic (salariul mediu net la nivel naţional - 6.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 14.800 lei), inginer auto (salariul mediu net la nivel naţional - 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 12.000 lei), inginer mecanic: (salariul mediu net la nivel naţional - 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 10.000 de lei), inginer electric (salariul mediu net la nivel naţional - 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 8.800 lei) şi mecanic auto (salariul mediu net la nivel naţional - 3.500 lei, salariul maxim introdus în Salario - 8.000 lei).

În acest moment, pe eJobs.ro, sunt disponibile 29.000 de locuri de muncă. Peste 550.000 de specialişti şi-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7137 / 19992
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nyerges & Partners cooptează doi avocați cu experiență și practică de top: Horia Ispas devine Partener, iar Irina Moinescu se alătură firmei pe poziția de Counsel
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...