ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BERD va acorda asistenţă tehnică României pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene

12 Octombrie 2022   |   Agerpres

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un Memorandum privind semnarea Acordului între Guvernul României şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind asistenţa pentru implementarea proiectelor finanţate prin intermediul fondurilor Uniunii Europene.

 
 
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va acorda României asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene în perioada de programare 2021 - 2027, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
 
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un Memorandum privind semnarea Acordului între Guvernul României şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind asistenţa pentru implementarea proiectelor finanţate prin intermediul fondurilor Uniunii Europene.
 
Obiectul Acordului este de a asigura sprijin României în realizarea obiectivelor privind dezvoltarea şi implementarea politicilor de reformă structurală, îmbunătăţirea nivelului de absorbţie şi a eficienţei fondurilor aferente Politicii de Coeziune, Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi compartimentului InvestEU, dar şi consolidarea capacităţii administraţiei publice.
 
"În perioada 2021-2027, România va beneficia de oportunităţi sporite de dezvoltare prin finanţările acordate atât în cadrul Politicii de Coeziune, cât şi prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. În acest context, este necesară continuarea sprijinului prin asistenţă tehnică acordată autorităţilor publice, precum şi autorităţilor fondurilor, pornind de la punerea în practică a reformelor structurale, până la creşterea ratei şi calităţii absorbţiei fondurilor europene. BERD este un partener strategic pentru România prin acordarea de sprijin în aceste domenii. Acordurile anterioare încheiate cu BERD au demonstrat că, în toată această perioadă, expertiza BERD a sprijinit dezvoltarea României. Prin semnarea noului Acord, vom asigura continuarea parteneriatului până la data încheierii perioadei de plăţi pentru fondurile UE aferente Perioadei de Programare 2021-2027", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
 
MIPE a realizat, împreună cu ministerele de linie, autorităţile de management şi cu autorităţile publice implicate în modernizarea administraţiei publice şi realizarea reformelor structurale, identificarea preliminară a nevoilor de asistenţă tehnică. Astfel, asistenţa acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va sprijini următoarele tipuri de intervenţii: strategii, legislaţie şi programe de investiţii sectoriale în domenii cheie de investiţii; sprijin pentru pregătirea şi implementarea proiectelor şi schemelor de investiţii care urmează să primească finanţare în perioada de programare 2021-2027; întărirea capacităţii instituţiilor administraţiei publice şi instituţiilor sectoriale, sprijin pentru implementarea reformelor structurale, inclusiv în sectoarele de infrastructură.
 
De asemenea, au fost identificate 9 domenii orientative de cooperare: oraşe verzi (Planuri de Acţiune pentru Oraşe Verzi); sectorul apei; infrastructura naţională şi locală/regională; energie din surse regenerabile şi planuri de decarbonizare; termoficare; eficienţă energetică; întreprinderi mici şi mijlocii; instrumente financiare; Parteneriat Public-Privat (PPP).
 
Finanţarea serviciilor de sprijin pentru implementarea de proiecte va fi asigurată din asistenţa tehnică finanţată prin fondurile europene alocate României, iar în cazul PNRR, din alocări la bugetul de stat sau din venituri proprii ale beneficiarului, potenţial rambursabile din fonduri ale Uniunii Europene, în limita fondurilor aprobate în buget cu această destinaţie.
 
Durata Acordului este prevăzută până la data încheierii perioadei de plăţi pentru fondurile UE aferente Perioadei de Programare 2021-2027, adică 31 decembrie 2029. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2403 / 9036
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Allianz-Ţiriac Asigurări preia compania de brokeraj din asigurări Campion Broker. Schoenherr, alături de cumpărător
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund S.A. în obținerea unei refinanțări pentru prima sa investiție în retail
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
Filip & Company a asistat Grupul Banca Transilvania în finalizarea achiziției BRD SAFPP SA. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Albota Law Firm își menține standardele ridicate în Real Estate cu o echipă alcătuită doar din avocați seniori, recunoscută constant în ghidurile internaționale. Practica are anvergură, ritm și disciplină, iar vizibilitatea internațională validează un mod de lucru orientat spre rezultat | De vorbă cu Oana Albota (Managing Partner) despre tendințele pieței, provocările perioadei modul în care lucrează echipa
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni AT1 din Europa Centrală și de Est | Echipa de proiect, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Balog & Stoica: Un nou jucător pe piața serviciilor juridice și o perspectivă contemporană asupra avocaturii
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Țuca Zbârcea & Asociații și britanicii de la Legal 500 au lansat ediția 2025 a GC Powerlist Romania
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...