ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Graffiti Plus, agenţie de comunicare şi brand marketing, îşi pregăteşte listarea la Bursa de Valori Bucureşti

11 Martie 2025   |   Agerpres

Ca parte a acestui demers, compania a iniţiat procesul de accesare a unui mecanism de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi a depus proiectul privind listarea GRF+ pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), precizează sursa citată.

 
 
Graffiti Plus, agenţie de consultanţă în comunicare pentru branduri şi businessuri din România, intenţionează să-şi facă debutul în 2025 pe Bursa de la Bucureşti, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

"Compania şi-a propus să îşi finanţeze, cu ajutorul pieţei de capital, intrarea într-o nouă etapă, în care vizează accelerarea creşterii sale prin dezvoltarea de noi produse dedicate segmentului în care operează şi prin integrarea de tehnologii digitale - în special în zona de operaţional, dar şi servicii care să utilizeze Inteligenţa Artificială şi care să îi aducă un nivel mai mare de competitivitate pe plan local şi regional", se menţionează în comunicat.


Ca parte a acestui demers, compania a iniţiat procesul de accesare a unui mecanism de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi a depus proiectul privind listarea GRF+ pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), precizează sursa citată.

"Strategia de business a GRF+ vizează prospectarea constantă a pieţelor şi a teritoriilor strategice din economie unde putem să creăm valoare, iar rezultatele din ultimii 9 ani, de când am schimbat şi structura de acţionariat, confirmă că avem capacitatea să folosim eficient spaţiile de dezvoltare: avem creştere continuă a cifrei de afaceri, a zonelor de expertiză şi a portofoliului de clienţi. Din 2025 ne-am propus să accelerăm ritmul de creştere şi să ne diversificăm mecanismele de finanţare. Ne îndreptăm, aşadar, către piaţa de capital şi pregătim un angajament strategic faţă de acţionarii care ni se vor alătura. Odată pe arena bursei, intenţionăm să valorificăm cât mai multe dintre pârghiile de creştere şi consolidare specifice pieţei de capital", a afirmat Bogdan Tomoiagă, preşedinte al Consiliului de Administraţie GRF+, citat în comunicat.

Graffiti Plus (GRF+) este o companie antreprenorială cu capital 100% românesc şi una dintre cele mai premiate agenţii la nivel regional.

"Compania are o performanţă financiară sustenabilă, iar cea mai recentă raportare (2023) arată un nivel de venituri care se ridică la peste 36,8 milioane lei şi un profit de peste 1,6 milioane lei", se mai precizează în comunicat.

În ultimii 4 ani, cifra de afaceri a Graffiti Plus a depăşit suma de 35 milioane lei, iar profitul net raportat a fost în jur de 5% din cifra de afaceri.

GRF+ a încheiat anul 2024 cu o echipă de 85 consultanţi, dintre care 10% cu certificări internaţionale.

Debutul GRF+ pe piaţa AeRo este estimat pentru mijlocul anului în curs, iar casa de brokeraj care asistă compania în demersul său de atragere de capital de la investitori, respectiv listare la bursă, este Goldring.

Agenţia de consultanţă pentru branduri şi businessuri GRF+ este afiliat exclusiv pentru România al reţelei globale Ketchum din 2012.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 676 / 9239
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...