Premier Hospitality, primul operator hotelier independent din România pentru hotelurile Marriott International
09 Noiembrie 2022 Agerpres
Certificarea Marriott International a fost obţinută în urma unei evaluări ample, care s-a derulat pe o perioadă mai lungă de timp, în care au fost evaluate capacităţile profesionale şi organizatorice ale companiei.
Premier Hospitality a fost licenţiată, în luna octombrie, ca operator independent pentru hotelurile francizate sub brandurile grupului hotelier Marriott International in Europa, aceasta devenind prima şi singura companie din România certificată de Marriott International, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
Certificarea Marriott International a fost obţinută în urma unei evaluări ample, care s-a derulat pe o perioadă mai lungă de timp, în care au fost evaluate capacităţile profesionale şi organizatorice ale companiei. Obţinerea acestei certificări este o dovadă că Premier Hospitality are resursele şi expertiza necesare pentru a oferi un management hotelier de calitate.
"Datorită parteneriatelor strânse dintre Marriott şi principalii sau francizaţi şi operatori, putem continua să creştem şi să oferim hoteluri excelente în întreaga regiune. Prin urmare, sunt foarte încântat să vă anunţ că Premier Hospitality a fost aprobat ca operator al mărcilor Marriott Select Service în Europa şi operator al Autograph Arad România", a declarat Andrew Kennedy, Regional Director Franchise Owner Support Europe.
Certificarea Marriott International a fost obţinută în urma unei evaluări ample, care s-a derulat pe o perioadă mai lungă de timp, în care au fost evaluate capacităţile profesionale şi organizatorice ale companiei. Obţinerea acestei certificări este o dovadă că Premier Hospitality are resursele şi expertiza necesare pentru a oferi un management hotelier de calitate.
"Datorită parteneriatelor strânse dintre Marriott şi principalii sau francizaţi şi operatori, putem continua să creştem şi să oferim hoteluri excelente în întreaga regiune. Prin urmare, sunt foarte încântat să vă anunţ că Premier Hospitality a fost aprobat ca operator al mărcilor Marriott Select Service în Europa şi operator al Autograph Arad România", a declarat Andrew Kennedy, Regional Director Franchise Owner Support Europe.
Premier Hospitality este una dintre cele mai importante companii independente de consultanţă şi management în domeniul hotelier din România. Condusă de doi dintre cei mai calificaţi şi experimentaţi profesionişti în domeniu din ţară, Lucian Marinescu şi Călin Ile, compania îşi personalizează oferta în funcţie de nevoile specifice ale clientului: de la servicii integrate, complete, la intervenţii punctuale pe anumite procese, de la fundamentarea deciziei de investire, până la strategia de exit, activând de peste 20 de ani, atât in zona de asistenta pentru dezvoltarea de proiecte hoteliere, cât şi în management operaţional.
"Aş dori să felicit Premier Hospitality pentru că a devenit prima companie românească independentă de management hotelier, certificată de Marriott International. Sunt convins că este un mare pas înainte pentru ambele companii, dar şi pentru piaţă. Aştept cu nerăbdare să continuăm munca începută împreună", a spus Ivan Kiseev, Senior Director, International Hotel Development.
Premier Hospitality este un pionier în acest model de business, oferind proprietarilor de hoteluri o opţiune viabilă de management local, mai flexibil şi mai apropiat de realităţile pieţei decât managementul oferit de grupurile internaţionale. Certificarea obţinută este o realizare importantă pentru companie, fiind în acelaşi timp un pas înainte pentru întreaga industrie hotelieră din ţară.
Misiunea companiei Premier Hospitality este de a evolua constant, dezvoltându-şi echipa şi competenţele, pentru a deveni, în timp, principala opţiune a proprietarilor de hoteluri pentru management hotelier.
Pe viitor, compania îşi propune să deruleze şi alte procese de calificare pentru a obţine certificări de la mai multe grupuri hoteliere internaţionale de prestigiu.
"Nu există o validare mai mare a faptului că facem bine ceea ce facem decât o astfel de recunoaştere din partea celui mai mare grup hotelier la nivel mondial. Suntem hotărâţi să devenim cel mai important operator hotelier independent din România", a transmis Lucian Marinescu - Managing Partner, Premier Hospitality.
La rândul său, Călin Ile, Managing Partner, Premier Hospitality, a dat asigurări că investitorii în hotelurile din România vor fi sprijiniţi.
"Noi suntem aici să sprijinim investitorii în hotelurile din România şi o facem punând în joc toate experienţele şi cunoştinţele acumulate în peste 20 de ani de activitate în turism. Asta înseamnă, printre altele, şi să le facilităm accesul la tot ceea ce oferă lanţurile hoteliere importante din lume, plecând de la condiţiile de afiliere la design şi concept de hotel sau acces la sistemele lor de distribuţie. Faptul ca Marriott, cel mai mare grup hotelier din lume, ne-a certificat oficial ca partener în operarea hotelieră spune cât se poate de clar care este nivelul la care Premier Hospitality înţelege să activeze în piaţă", a precizat Ile.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2450 / 9193 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





