ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum își alege DLA Piper viitorii colaboratori din România. Ce trebuie sa știe stagiarii care vor să se alăture uneia dintre cele mai puternice firme globale de avocați

18 Octombrie 2020   |   Ștefania Enache

La ora actuală, trei viitori experți în Drept sunt pe punctul de a-și vedea împlinit visul de a debuta în carieră într-o firmă din „liga mare” a avocaturii de business.

 
 
A devenit deja o tradiție ca DLA Piper România să selecteze periodic studenți la facultățile de drept, aflați în ani terminali, care se alătură firmei ca avocați stagiari. Recrutarea viitorilor profesioniști este una extrem de riguroasă, fiind urmate niște etape bine stabilite, astfel încât alegerile făcute să se potrivească perfect ehipei DLA Piper.

Selecția se face anual, iar procedura a fost stabilită cu foarte mult timp în urmă, dovedindu-și de fiecare dată eficiența în atragerea de talente noi.

Echipa DLA Piper își alege viitorii colaboratori încă din momentul în care aceștia pășesc în anul trei de facultate, atunci când le oferă posibilitatea de a participa la un internship plătit, care se derulează pe parcursul a două luni.


Programul este astfel structurat încât oferă posibilitatea analizării performanțelor fiecărui participant. În urma acestor evaluări, DLA Piper le face studenților oferte de colaborare ca avocați stagiari.

De exemplu, avocații stagiari care se vor alătura anul acesta firmei de avocatură au fost selectați din rândul studenților care au efectuat un stagiu de practică la DLA Piper, în vara anului 2019.

„Avem diverse mijloace de comunicare online cu ei: site-ul global www.dlapiper.com, pagina locală de LinkedIn DLA Piper România, site-urile diverselor asociații studentești, și în special parteneriatul cu Asociația Studenților în Drept, prin care studenții la drept au acces la toate programele și activitățile organizate de noi”, explică reprezentanții DLA Piper.




S-au găsit soluții pentru organizarea practicii și în 2020

Chiar și anul acesta, în ciuda pandemiei care a afectat întreaga lume, firma de avocatură  a reușit să organizeze împreună cu Asociația Studenților în Drept (ASD) un eveniment de tip Ziua Porților Deschise. Evenimentul a avut loc în luna martie, chiar înainte de lockdown.

Au profitat de ocazie foarte mulți studenți la Drept din anii II-IV, care au venit la birourile DLA Piper pentru a cunoaște echipa și pentru a interacționa cu profesioniștii din departamentele firmei de avocatură. Din rândul acestor tineri, au fost selectați studenții de anul III, care au avut privilegiul de a beneficia de un program de pregătire derulat pe parcursul a două luni.

În timpul acestui stagiu de practică, tinerii au participat la proiecte în desfășurare, au asistat la prezentările departamentelor din cadrul DLA Piper, au avut ocazia să descopere arii noi de drept, să pună în practică și să dea o finalitate concretă cunoștințelor acumulate în anii de facultate.

„Bineînțeles, stagiul s-a desfășurat în condiții de siguranță, cu respectarea tuturor măsurilor de distanțare socială și de protecție și prevenție în general. În ciuda acestor cerințe particulare și inedite, studenții au apreciat în mod deosebit experiența cuprinzătoare pe care au avut-o, comunicarea dinamică și deschisă cu avocații, discuțiile juridice presărate cu sfaturi și îndrumări, implicarea în proiecte de anvergură. Stagiul de anul acesta s-a încheiat într-o manieră internațională, cu un concurs de negocieri, la care au participat echipe din cinci birouri DLA Piper și care a fost câștigat de echipa noastră”, menționează reprezentanții DLA Piper.

În urma acestor experiențe, studenții care au dovedit reale calități se vor alătura echipei DLA Piper, ca stagiari, după admiterea în barou.

La ora actuală, trei viitori experți în Drept sunt pe punctul de a-și vedea împlinit visul de a debuta în carieră într-o firmă din „liga mare” a avocaturii de business. „Acești tineri au arătat că sunt bine pregătiți, au cunoștințe temeinice de Drept. Acum trebuie să dovedeasca că pot lucra într-o echipă internațională, într-un ritm susținut, la standarde înalte de calitate, și că sunt dispuși să aloce timpul și energia necesare pentru a deveni membri de bază ai echipei DLA și avocati la care clienții noștri pot apela cu toată încrederea”, punctează reprezentanții DLA Piper.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole despre proiectele avocaților din această arie de practică

Calitățile unui aspirant la cariera de avocat

Un tânăr care aspiră la o carieră în avocatură trebuie să fie dispus să învețe, să dedice timp pentru a acumula cunoștințe noi, pentru a se dezvolta, evolua atât profesional cât și personal. Este important să demonstreze că este capabil să ofere soluții inovatoare, pragmatice la problemele din ce în ce mai complexe ale clienților DLA Piper.

De asemenea, pentru un profesionist în Drept care dorește să se alăture DLA Piper este vital să știe cum să comunice cu clientii, dar și cum să colaboreze cu colegii din echipa mare a firmei de avocatură. Toate eforturile sale trebuie să aibă un singur scop și anume acela de a da totul pentru a livra un produs de business law autentic, pragmatic, bine diferențiat pe piața serviciilor juridice.

Odată acceptați ca avocați stagiari, tinerii își vor continua programul de pregătire profesională început încă din timpul stagiului de practică. În plus, vor beneficia de programe de dezvoltare profesională și personală oferite la nivel internațional în cadrul firmei și de îndrumare din partea avocaților seniori din cadrul respectivului departament astfel încât ei să se integreze rapid în echipa DLA Piper.

Stagiarii beneficiază, pe lângă programul clasic de induction, și de traininguri specializate în aria de drept în care vor activa. De asemenea, urmează cursuri de legal drafting, public speaking, research. În plus, au acces la toate resursele disponibile în rețeaua DLA Piper.

Stagiarii sunt repartizați pe departamente. Odată ajunși într-o echipă, ei își vor desfășura activitatea și se vor implica în proiectele, tranzacțiile coordonate de departamentul respectiv.

„Evaluările au loc anual, la sfârșit de an financiar. Dar încurajăm oferirea de feedback constructiv pe parcursul întregului an, la finalizarea fiecărui proiect în care sunt implicați stagiarii. În plus față de o remunerație motivantă, stagiarii primesc toate beneficiile oferite de DLA Piper. De exemplu, posibilitatea de participa la traininguri internaționale sau de a avea un program flexibil de lucru”, arată reprezentanții DLA Piper.

Tinerii, care urmăresc dezvoltarea unei cariere juridice, își doresc, în primul rând, un mentor de la care să învețe ce înseamnă viața de zi cu zi a unui avocat, cu ce provocări se întâlnește într-o firmă de avocatură internațională și cum le poate face față cât mai bine, dar și ce împliniri le aduce meseria de avocat de consultanță sau de litigii. Pentru aspiranții de astăzi mai sunt importante și echilibrul între viața profesională si cea personală și stabilitatea unui job pe termen lung.

Totuși, mentoratul rămâne pe primul loc, iar din acest motiv stagiile de practică organizate de firmele de avocatură sunt foarte „vânate”.

La ora actuală, în structura echipei DLA Piper cam o treime dintre avocați au sub 30 de ani. Tinerețea este un avantaj important pentru această firmă de avocatură, care vine pe piață cu o abordare proaspătă a problemelor juridice, oferindu-le clienților soluții dintre cele mai inovative.

Tinerii care activează în cadrul DLA Piper au fost pregătiți intern, îmbrățișând încă de la debutul în carieră politica organizatorică existentă la nivelul unei firme internaționale de avocatură.  

Pentru a aduce în fața clientului un avocat cu care acesta să creeze o relație apropiată, bazată pe încredere, nu este suficientă pregătirea din facultate. Un astfel de avocat se formează în timp, fiind nevoie de experiență, răbdare și timp petrecut pentru a-ți cunoaște clientul, business-ul lui etc.

Reprezentanții DLA Piper atrag atenția că, din păcate, mediul academic nu le oferă studenților, și nu numai celor de la Drept, o pregătire adecvată pentru a răspunde provocărilor mediului de business actual. Din acest motiv este foarte important ca firmele din toate domeniile să se implice în mod activ în formarea viitorilor profesioniști.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 109 / 144
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ZRVP: 30 de ani de tradiție în avocatură, un nou look pentru viitor | Cosmin Vasile (managing partner): Noua imagine reflectă identitatea și tradiția brandului nostru, reinterpretate într-o manieră modernă și îndrăzneață
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Mușat & Asociații a obținut rejudecarea cererii de revizuire în cazul torționarilor lui Gheorghe Ursu
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Filip & Company a asistat Mozaik Investments la vânzarea unui pachet minoritar din acțiunile 5 to go către Invenio Partners și ACP
Mușat & Asociații își actualizează identitatea vizuală și lansează un nou website
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
INTERVIURI 2+1 | Povestea lui “Timi”, numele de alint al biroului NNDKP din Nord-Vestul țării, înființat acum 20 de ani într-o perioadă fără smartphone, Google sau LinkedIn, spusă de doi avocați care au trăit intens toate etapele devenirii sale ca furnizor pentru mediul de afaceri local, standard de etică și membru al comunității academice: ”Vineri la prânz încă nu se născuse ideea; luni, la 10:15, era aprobată”. Mai apoi, ”cu profesionalism, corectitudine și smerenie” a devenit ”un organism viu și adaptabil, care se modelează după viața afacerilor din regiune în fiecare moment”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...