
Avocatul Dana Gruia Dufaut, numită Ambasador Destinația Monaco
20 Septembrie 2019
BizLawyer„Clubul Ambasadorilor Destinația Monaco” din România reunește 23 de personalități românești care activează în diverse domenii, dispuse să contribuie la dezvoltarea schimburilor comerciale dintre România și Monaco, prin valorificarea relațiilor lor profesionale și personale.
![]() |
Dana Gruia Dufaut, avocat membru al Barourilor din Paris și din București, fondator al Cabinetului de Avocat GRUIA DUFAUT, a primit titlul de Ambasador Destinația Monaco în cadrul ceremoniei oficiale organizate cu prilejul reuniunii „Clubului Ambasadorilor Destinația Monaco”, din 11 septembrie de la București, în prezența E.S. Ambasadorul Principatului Monaco în Italia și România, Dl. Robert FILLON, și a Consulului onorific al Principatului Monaco în România, Dl. Sergio FALESCHINI.
„Clubul Ambasadorilor Destinația Monaco” din România reunește 23 de personalități românești care activează în diverse domenii, dispuse să contribuie la dezvoltarea schimburilor comerciale dintre România și Monaco, prin valorificarea relațiilor lor profesionale și personale.
„Clubul Ambasadorilor Destinația Monaco” din România reunește 23 de personalități românești care activează în diverse domenii, dispuse să contribuie la dezvoltarea schimburilor comerciale dintre România și Monaco, prin valorificarea relațiilor lor profesionale și personale.
„Odată cu acceptarea mea în Clubul exclusivist al ambasadorilor Destinația Monaco mă declar pregătită să fac tot ce îmi stă în putință pentru a contribui la dezvoltarea afacerilor dintre Principatul Monaco și România. Sunt convinsă că, Principatul Monaco și dumneavoastră, toți cei prezenți aici în această seară, veți fi alături de noi pentru a ne susține în îndeplinirea acestui obiectiv comun care este promovarea afacerilor și valorilor europene”, a declarat Dana Gruia Dufaut în cadrul ceremoniei oficiale.
Dana Gruia Dufaut are o experienta de peste 30 de ani în avocatura de business. În România a condus din 1991 numeroase proiecte juridice, oferind asistență pentru companii străine, în cadrul proceselor de pătrundere pe piața locală, în operațiuni de privatizare, achiziții locale, joint-venture, PPP, investiții greenfield. Distinsă de statul francez în 2016 cu Legiunea de Onoare în Grad de Cavaler, Dana GRUIA DUFAUT este un membru activ al comunității de afaceri franco-române, fiind aleasă în 2010 membru în Consiliul Director al Camerei de Comerț Franceze în România, iar în 2014 - consilier consular al Franței pentru România și Republica Moldova.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 72 / 75 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...