ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Andrei Cionca: Observăm o scădere de peste un punct în încrederea managerilor români în economia României

15 Aprilie 2025   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al companiei, aAîngrijorare. Ei simt presiunea unui context global tot mai instabil, dar nu intră în panică, ci dimpotrivă, se bazează pe experienţa trecutului şi pe capacitatea de adaptare.

 
 
Indicele Confidex privind încrederea în economie este 51,3 pentru primul semestru din 2025, aproape identic cu cel din semestrul II din 2024 (52), dar în scădere faţă de cel din primul semestru din 2024, când se situa la 52,5, a afirmat, marţi, iniţiatorul studiului CONFIDEX, Andrei Cionca, co-fondator al fondurilor de private equity ROCA şi Agista.

"După cum ştiţi, acest indice tradiţional este mai ridicat primăvara şi mai scăzut pe măsură ce se apropie toamna. Acum, în dinamica lui faţă de ultimul semestru, faţă semestrul 2 al anului anterior, aş spune că este o scădere nu foarte accentuată, dar dacă totuşi gândim în sezonalitate şi anume că benchmark-ul cu care trebuie să-l comparăm ar fi semestrul I al anului trecut, observăm totuşi o scădere de peste un punct în încrederea managerilor români în economia României. O concluzie care devine o constantă la nivelul indicelui Confidex în cei 5 ani de zile este că, pe măsură ce companiile sunt mai mari, încrederea managerilor români în economie creşte şi puteţi observa aici o diferenţă de aproape 4 puncte între companiile cu cifră de afaceri sub 1 milion de euro şi companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro. Acest gap se măreşte", a spus Andrei Cionca, în cadrul unei conferinţe de presă.


Potrivit unui comunicat al companiei, antreprenorii români se află într-un echilibru fragil între optimism şi îngrijorare. Ei simt presiunea unui context global tot mai instabil, dar nu intră în panică, ci dimpotrivă, se bazează pe experienţa trecutului şi pe capacitatea de adaptare.

Cea de-a 12-a ediţie a studiului Confidex, susţinut de fondurile de private equity ROCA, Agista şi de CITR, condus pe un eşantion de peste 500 de manageri de top, confirmă acest sentiment mixt: 64% dintre manageri se aşteaptă ca economia globală să se înrăutăţească (55%), dar 42% cred că situaţia propriei companii va rămâne stabilă, în timp ce 26% se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei propriilor companii. În România, mediul de afaceri pare să fi învăţat să funcţioneze în incertitudine, să meargă mai departe chiar şi atunci când nu există claritate.

Conform cercetării, companiile din domeniul serviciilor se dovedesc a fi cele mai optimiste, cu un indice de încredere de 52,7, urmate de cele din IT (52,9). Pe de altă parte, sectorul agricol adoptă o atitudine mai prudentă (indice de 45,7), în contextul complicării situaţiei generale din domeniu.

"Antreprenorii români dau dovadă de forţă şi adaptabilitate. Pentru al treilea semestru consecutiv, încrederea în economie rămâne stabilă - un semn că mediul de afaceri a învăţat lecţiile ultimilor ani. Confidex ne arată şi o direcţie clară: avem nevoie de un mediu care susţine creşterea şi atrage capital în zonele care pot face diferenţa. Deşi contextul global e tot mai instabil, companiile româneşti par să fi dezvoltat anticorpii necesari ca să meargă mai departe, chiar şi în mijlocul turbulenţelor. Abordarea tradiţională nu mai este viabilă. Încurajator, însă, e că tot mai mulţi antreprenori români vor să capitalizeze potenţialul pieţei, mai ales dacă ecosistemul de investiţii le susţine iniţiativele. În spatele acestei rezilienţe stă o viziune tot mai clară: construirea unor afaceri sustenabile, care nu răspund doar prezentului, ci modelează viitorul economic al României", a declarat Andrei Cionca.

Cu un procent al încrederii faţă de investitori de 81%, managerii şi antreprenorii resimt nevoia unui rol din ce în ce mai pronunţat al acestora în economie. Astfel, 32% dintre manageri declară că ar avea nevoie de sprijin financiar din partea investitorilor, aceştia fiind percepuţi ca parteneri valoroşi pentru stabilitatea financiară a companiilor, dar şi ca suport pentru dezvoltarea strategiilor de business, care să susţină navigarea prin provocările actuale şi să ducă la scalarea afacerilor. Managerii consideră că investitorii contribuie semnificativ la stabilitatea financiară a companiilor în care investesc, cu 72% din respondenţi recunoscând această contribuţie.

"Investitorii privaţi joacă un rol-cheie în dezvoltarea economiei româneşti, mai ales acum, când provocările sunt tot mai mari. Antreprenorii ştiu că un investitor bun înseamnă mai mult decât capital - înseamnă şi viziune, experienţă şi parteneriat. Sprijinul lor poate face diferenţa între stagnare şi scalare. Totuşi, este crucial să abordăm această relaţie cu prudenţă. Persistă încă mitul că investitorii urmăresc doar profitul rapid, iar această percepţie creează o barieră. De aceea, parteneriatele bazate pe încredere şi obiective comune sunt esenţiale pentru o creştere sănătoasă şi durabilă", a explicat Andrei Cionca.

Rezultatele ediţiei a 12-a a studiului Confidex indică o tendinţă generală de precauţie în privinţa contextului economic actual, marcat de incertitudini şi riscuri. Majoritatea managerilor (57%) prognozează o accentuare a inflaţiei, iar 39% se aşteaptă ca PIB-ul României să scadă în următoarele luni. Aceste proiecţii sunt amplificate de aşteptările de creştere a ratei şomajului (49% dintre respondenţi) şi de deprecierea leului faţă de euro (54% dintre respondenţi).

În ceea ce priveşte percepţia asupra evoluţiei propriei afaceri, 41% dintre manageri afirmă că situaţia companiei lor s-a deteriorat în ultimele 6 luni, iar jumătate dintre aceştia cred că lucrurile se vor înrăutăţi pe termen scurt. În acelaşi timp, s-a înrăutăţit şi percepţia cu privire la evoluţia macroeconomică în ultimele 6 luni, astfel că 79% dintre manageri resimt o depreciere a stării economiei globale şi 72% a economiei europene.

Managerii păstrează o atenţie deosebită asupra costurilor operaţionale, 73% dintre respondenţi anticipând o creştere a cheltuielilor de producţie şi funcţionare în următoarele 6 luni, ceea ce le poate influenţa strategiile de preţuri. Totodată, pentru perioada următoare, managerii îşi concentrează atenţia asupra unor aspecte esenţiale pentru securizarea şi dezvoltarea afacerilor. Priorităţile identificate în ediţia a 12-a a studiului includ îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii (29%) şi creşterea vânzărilor (47%), dar şi diversificarea investiţiilor.

Diversificarea produselor continuă să fie percepută ca principala oportunitate, 23% dintre manageri subliniind acest aspect. Această oportunitate se manifestă în diverse sectoare, inclusiv industrie, construcţii, comerţ / FMCG şi energie. Topul oportunităţilor este completat de accesul mai facil pe pieţele internaţionale (15%) şi de digitalizare / tehnologizare (13%). Deşi aceste aspecte sunt, în principal, asociate cu sectorul IT, toate sectoarele identifică un potenţial semnificativ în sporirea productivităţii prin intermediul automatizării. Alte oportunităţi relevante reliefate de studiu sunt creşterea investiţiilor (12%) şi atragerea de noi clienţi (11%), ambele înregistrând o uşoară creştere comparativ cu S2 2024. De asemenea, se observă o evoluţie pozitivă a percepţiei asupra posibilităţii de stimulare a cererii din piaţă. Aproximativ 10% dintre companii cred că reducerea incertitudinilor ar putea genera noi oportunităţi de dezvoltare.

Confidex este singurul studiu longitudinal din România care măsoară încrederea managerilor români în economie şi descifrează provocările cu care se confruntă mediul de business local, se arată în comunicat. Cercetarea a ajuns la ediţia cu numărul 12.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1479 / 10904
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...