Bolojan: Toate instituţiile publice care au datorii la bugetul de stat vor fi notificate
17 Octombrie 2025 Agerpres
Premierul a anunţat că săptămâna viitoare vor fi publicate şi datoriile companiilor de stat.
Toate instituţiile publice care au datorii la bugetul de stat vor fi notificate, iar săptămâna viitoare va fi publicată şi lista companiilor publice cu datorii la stat, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.
"Astăzi, Finanţele au publicat, cred că în jurul prânzului acum, situaţia datoriilor pe care instituţiile publice le au la bugetul de stat, încă nu s-a mai întâmplat asta. Vor primi notificări toţi. Primării, spitale şi aşa mai departe, care şi ele până acum se considerau scutite de a respecta legea. De ce? Pentru că ce făcea Guvernul? Nu-şi bugetau ultimele luni ale anului, în mod intenţionat, creau o presiune pe salarii - 'domnule, nu avem bani de salarii' - şi atunci venea Guvernul printr-o hotărâre şi le dădea aceşti bani. Or, este anormal ca cei care fac asta, an de an, să fie finanţaţi. Acum au fost notificaţi, aceste date sunt publice", a afirmat Ilie Bolojan, vineri, la Radio România Actualităţi.
"Astăzi, Finanţele au publicat, cred că în jurul prânzului acum, situaţia datoriilor pe care instituţiile publice le au la bugetul de stat, încă nu s-a mai întâmplat asta. Vor primi notificări toţi. Primării, spitale şi aşa mai departe, care şi ele până acum se considerau scutite de a respecta legea. De ce? Pentru că ce făcea Guvernul? Nu-şi bugetau ultimele luni ale anului, în mod intenţionat, creau o presiune pe salarii - 'domnule, nu avem bani de salarii' - şi atunci venea Guvernul printr-o hotărâre şi le dădea aceşti bani. Or, este anormal ca cei care fac asta, an de an, să fie finanţaţi. Acum au fost notificaţi, aceste date sunt publice", a afirmat Ilie Bolojan, vineri, la Radio România Actualităţi.
Premierul a anunţat că săptămâna viitoare vor fi publicate şi datoriile companiilor de stat.
"Nu am mai aprobat în Guvern bugetele lor de când sunt premier, acolo unde au avut pierdere, decât cu planuri de recuperare", a explicat Bolojan.
El a precizat că vor fi folosite toate pârghiile legale posibile pentru recuperarea datoriilor.
"Gândiţi-vă, de exemplu, că ai companii - cum este metroul din Bucureşti - care sunt subvenţionate în fiecare an cu aproximativ 900 de milioane de lei. Deci, o sumă destul de mare, adică, cred că peste 70% din cifra lor de afaceri este subvenţie de la bugetul de stat. Ei, nu-i tot una dacă acolo se fac economii de 5%, de 3%, de 4%, pentru că asta, la nivelul acestei sume, înseamnă 10 milioane de lei, 20 de milioane de lei, 30 de milioane şi atunci le-am aprobat bugetul condiţionându-le aprobarea de un plan de reducere a cheltuielilor şi a trebuit să facă acest lucru. Ceea ce trebuie să facem este ca, acolo unde avem companii de stat, bugete de stat, să nu ne risipim banii şi orice funcţionează mai bine este un plus pentru toţi cetăţenii ţării noastre", a afirmat Bolojan.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 252 / 10336 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





