ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Câciu: Am aprobat cinci acte normative care creează cadrul pentru finanţarea României în 2023

09 Decembrie 2022   |   Agerpres

Acesta a reiterat măsurile fiscal bugetare care vor fi luate începând din 2023.

 
 
Executivul a aprobat joi cinci acte normative care creează cadrul pentru finanţarea României în 2023, iar începând din această seară vor merge în Parlament pentru dezbateri, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la finalul şedinţei de Guvern.
 
"Am aprobat cinci acte normative care creează cadrul pentru finanţarea României în 2023, respectiv Ordonanţa de măsuri fiscal-bugetare valabilă pentru 2023, Strategia fiscal-bugetară pentru anii 2023-2025, Legea plafoanelor bugetare, Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, proiecte de lege care vor merge, începând din această seară spre Parlament în vederea dezbaterii şi votării de către forul legislativ suprem", a precizat Câciu.
 
Acesta a reiterat măsurile fiscal bugetare care vor fi luate începând din 2023.
 
"Pe partea de ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare, după cum ştiţi, măsurile în domeniul drepturilor salariale pe care le luăm pentru anul 2023 sunt următoarele: majorarea începând cu data de 1 ianuarie 2023 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, cu încadrarea în grila reglementată de legea-cadru numărul 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022. Menţinerea în plată în anul 2023 la nivelul aferent lunii decembrie 2022 a indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa numărul 9 la legea-cadru numărul 153/2017, dar şi menţinerea, în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022", a menţionat ministrul Finanţelor .
 
De asemenea, el a subliniat că în anul 2023 va fi menţinut cuantumul indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022, iar compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar va fi făcută numai cu timp liber corespunzător.
 
Alte elemente amintite de şeful de la Finanţe din actele normative aprobate vizează menţinerea anumitor categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, care nu fac parte din solda anuală brută sau salariul brut la nivelul lunii decembrie 2022 şi neacordarea în anul 2023 a biletelor de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de legea 165/2018 şi nici a premiilor, prevăzută de legea-cadru numărul 153/2017.
 
"Prin excepţie, în anul 2023, se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive, internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevi, studenţi şi cercetători şi profesori care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursuri internaţionale şi naţionale pe deci de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia", a susţinut Câciu.
 
Pe partea de ore suplimentare, ministrul a precizat că sunt o serie de excepţii legate de personalul în domeniul militar, poliţişti, ordine şi siguranţă naţională, având în vedere situaţia de conflict de la graniţa României, în sensul în care aceste ore suplimentare vor putea fi plătite.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3328 / 9940
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...