ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Câciu: Criza energetică ne -a arătat că o liberalizare prost aplicată poate face mai mult rău decât bine

14 Ianuarie 2022   |   Agerpres

"Parcurgem, alături de întreaga Europă, o perioadă fără precedent din punctul de vedere al preţurilor la energie şi gaze. De aceea, una dintre priorităţi este finanţarea investiţiilor necesare dezvoltării infrastructurii de producere a energiei. Alături de guvernul american, lucrăm la un proiect major în zona energiei nucleare, care poate consolida pe termen mediu obiectivul strategic al asigurării independenţei energetice a României. Actuala criză energetică ne-a arătat că o liberalizare prost aplicată poate face mai mult rău decât bine. Acum, analizăm în regim de urgenţă un întreg pachet de măsuri prin care să protejăm populaţia şi companiile de efectele scumpirilor brutale la energie şi gaze. Vom lucra contracronometru pentru a pune pe masa Guvernului cele mai solide opţiuni care să ofere un sprijin real românilor", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

 
 
Actuala criză energetică ne-a arătat că o liberalizare prost aplicată poate face mai mult rău decât bine, iar autorităţile analizează acum, în regim de urgenţă, un întreg pachet de măsuri pentru protejarea populaţiei şi companiilor de efectele scumpirilor la energie şi gaze, afirmă ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
 
"Parcurgem, alături de întreaga Europă, o perioadă fără precedent din punctul de vedere al preţurilor la energie şi gaze. De aceea, una dintre priorităţi este finanţarea investiţiilor necesare dezvoltării infrastructurii de producere a energiei. Alături de guvernul american, lucrăm la un proiect major în zona energiei nucleare, care poate consolida pe termen mediu obiectivul strategic al asigurării independenţei energetice a României. Actuala criză energetică ne-a arătat că o liberalizare prost aplicată poate face mai mult rău decât bine. Acum, analizăm în regim de urgenţă un întreg pachet de măsuri prin care să protejăm populaţia şi companiile de efectele scumpirilor brutale la energie şi gaze. Vom lucra contracronometru pentru a pune pe masa Guvernului cele mai solide opţiuni care să ofere un sprijin real românilor", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
 
Acesta a avut joi o discuţie cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, în care tema centrală a fost energia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4337 / 8856
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații a asistat cu succes unul dintre cei mai mari furnizori de energie din România într-un litigiu declanșat ca urmare a unui control ANPC
RTPR a asistat acționarii 123FormBuilder la vânzarea către grupul american Kiteworks. Alina Stăvaru (Partner) a coordonat echipa
MidEuropa a angajat banca de investiţii Rothschild pentru vânzarea Regina Maria (România) și MediGroup (Serbia). Firma de avocați A&O Shearman, care colaborează pe piața locală cu RTPR, asigură suport juridic în pregătirea tranzacției | Este de așteptat ca unele dintre cele mai importante firme de private equity active în CEE și jucători strategici să își manifeste interesul, dar numai câțiva pretendenți pot susține prețul de 12-13x EBITDA solicitat de MidEuropa
Voicu & Asociații is looking for business lawyers (maximum 5 years from Bar admission)
D&B David şi Baias anunță noi promovări: un nou Partener, doi Counsel, doi Avocați seniori coordonatori și doi Avocați seniori
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
În spatele scenei, alături de performanta echipă de Dispute Resolution de la Țuca Zbârcea și Asociații, care gestionează peste 4.000 de dosare ̸ an, cu o valoare ce depășește acum 7 miliarde de euro. ”Abilitatea lor de a gestiona spețe complexe și sofisticate din diverse domenii este de neegalat”, spun ghidurile juridice internaționale | Cum lucrează profesioniștii din cel mai numeros departament al firmei, care sunt proiectele fanion și cine sunt avocații care coordonează grupurile de practică
INTERVIU | Din vorbă în vorbă cu Alexandru Iorgulescu, promovat recent pe poziția de Partener la ZRVP: ”Capacitatea de anticipare a mișcărilor adversarului, posibilitatea de a vedea conexiuni acolo unde acestea nu sunt evidente intră în ceea ce eu consider talent. Acesta nu oferă garanția succesului în avocatură, întrucât trebuie dublat de cunoștințe temeinice de drept, de deprinderea tehnicilor de argumentare ̸ persuasiune, de o pregătire minuțioasă a fiecărui caz. Ceea ce se adaugă la talent pentru a completa rețeta succesului în avocatură se poate obține numai prin muncă susținută”
ITR World Tax 2025 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. Care sunt cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat Helinick, lider pe piața de sisteme de siguranță și de securitate pentru clădiri, în vânzarea către Convergint, unul dintre cei mai mari jucători globali în domeniu
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy în achiziția companiei de proiect care dezvoltă un parc fotovoltaic de 160 MW în județul Giurgiu. Nadia Badea (Partener) a coordonat echipa formată din avocați cu experiență aprofundată din practica de Energy ̸ M&A
Bondoc & Asociatii oferă consultanță unui investitor irlandez în legătură cu achiziția unui proiect eolian de 40 MW in Romania
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...