
CDR: Guvernul să dubleze comunicarea beneficiilor vaccinării cu măsuri ferme, după modelul statelor europene
19 Octombrie 2021
AgerpresDe asemenea, Coaliţia pentru Dezvoltarea României cere presei să demonstreze responsabilitate în transmiterea mesajelor către populaţie.
Guvernul trebuie să continue eforturile de comunicare a beneficiilor vaccinării, pe care trebuie să le dubleze cu măsuri ferme, după modelul adoptat de statele europene, solicită Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), cea mai mare asociaţie patronală, într-un comunicat remis marţi.
"Guvernul trebuie să continue eforturile de comunicare a beneficiilor vaccinării, dublate însă de măsuri ferme, după modelul statelor europene, mai ales acum, când continuitatea activităţii economice şi a vieţii sociale este semnificativ afectată. Modul în care România gestionează această criză care atinge niveluri catastrofice va influenţa încrederea generală a populaţiei în prevenţie pe termen lung", se menţionează în comunicatul CDR.
De asemenea, Coaliţia pentru Dezvoltarea României cere presei să demonstreze responsabilitate în transmiterea mesajelor către populaţie.
"Asociaţiile membre CDR au susţinut în diferite moduri eforturile instituţiilor statului de a îmbunătăţi accesul la vaccinuri şi vaccinare şi o vor face în continuare. Reticenţa cetăţenilor faţă de imunizarea împotriva COVID-19 prin vaccinare nu poate însă să fie rezolvată decât prin aportul şi efortul solidar al tuturor vectorilor de decizie şi influenţă din societate. Considerăm că e momentul ca forţele politice să îşi unifice glasul în susţinerea vaccinării, iar toate instituţiile statului, inclusiv presa, să demonstreze echilibru şi responsabilitate în transmiterea mesajelor către populaţie", se precizează în comunicatul CDR.
Totodată, organizaţia patronală face apel la toţi vectorii de influenţă din societate să convingă populaţia să se vaccineze.
"Coaliţia pentru Dezvoltarea României susţine vaccinarea împotriva COVID-19 şi îşi exprimă recunoştinţa faţă de profesioniştii din domeniul sănătăţii, în special cei din linia întâi, cei care în această perioadă luptă pe frontul pandemiei. Mediul de afaceri face un apel către toţi vectorii de decizie şi de influenţă din societate să contribuie la eforturile de convingere a populaţiei să apeleze la vaccin, singura soluţie de ieşire din această criză", notează CDR.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României subliniază că românii au unul dintre cele mai mici grade de încredere din lume în modalitatea în care s-au dezvoltat vaccinurile împotriva COVID-19.
"După aproape 10 luni de la începerea campaniei de vaccinare, datele oficiale arată că românii au unul dintre cele mai mici grade de încredere din lume în modalitatea în care s-au dezvoltat vaccinurile împotriva COVID-19 şi în prevenţie în general. Acest lucru vine în contextul în care vaccinarea are un impact semnificativ în reducerea mortalităţii şi morbidităţii din cauze asociate bolilor transmisibile sau prevenibile prin vaccinare. Între 2 şi 3 milioane de vieţi sunt salvate zilnic, la nivel global, datorită vaccinării. Putem preveni şi controla 25 de boli, iar în acest moment alte 300 de vaccinuri sunt în plin proces de dezvoltare", se menţionează în comunicat.
CDR consideră că România are nevoie de dezvoltarea unei strategii naţionale de sănătate orientată spre prevenţie şi de creare a unei culturi a prevenţiei la nivel societal, prin educarea şi informarea publicului larg.
"Este necesară reevaluarea eforturilor şi investiţiilor direcţionate în prevenţia prin vaccinare împotriva bolilor transmisibile şi a celor ce pot fi prevenite în acest mod. România are nevoie de dezvoltarea unei strategii naţionale de sănătate orientată spre prevenţie, susţinută de investiţii coerente şi planuri sustenabile, alături de crearea unei culturi a prevenţiei la nivel societal, prin educarea şi informarea publicului larg. Întreg mediul de business reunit în cadrul CDR rămâne ferm dedicat angajamentului de a depune toate eforturile pentru a contribui la creşterea gradului de conştientizare a beneficiilor vaccinării în rândul populaţiei şi de a sprijini campania de vaccinare împotriva COVID-19 la nivel naţional. Într-o perioadă dificilă ca aceasta în care ne confruntăm cu mai multe crize simultan, inclusiv cu cea sanitară, este nevoie de maturitate în adoptarea deciziilor, de solidaritate în acţiunile importante, de un apel unitar pro-vaccinare. Învingerea pandemiei este un efort comun şi doar împreună, mediu de afaceri, autorităţi, presă, cetăţeni, ne putem proteja de pierderile cauzate de pandemie", se precizează în comunicatul organizaţiei patronale.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României reuneşte reprezentanţi ai investitorilor români şi străini în România şi este condusă de un Consiliu Director format din preşedinţii şi vicepreşedinţii a opt asociaţii de afaceri: Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), Camera de Comerţ Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), Confederaţia Patronală CONCORDIA, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Romanian Business Leaders (RBL).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5894 / 9822 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...