ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dănescu: Reformele structurale trebuie făcute, indiferent dacă ai criză sau nu

09 Noiembrie 2022   |   Agerpres

El a afirmat că randamentul capitalurilor industriei bancare nu a depăşit niciodată randamentul la capitaluri al celorlalte industrii, ba chiar s-a situat în jur de jumătate din ele. Florin Dănescu a menţionat că şi înainte de crize era un lucru obişnuit ca profitul întregii industrii bancare să se situeze sub cel al unui singur jucător din energie. Totodată el a menţionat că profiturile nu se exportă, ci rămân în investiţii în sectorul bancar.

 
 
Reformele structurale trebuie făcute, indiferent dacă există o criză sau nu, pentru că noua normalitate este să fii mereu pus în faţa unei crize, susţine Florin Dănescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
 
"Noi, ca industrie, astăzi venim cumva, după aceste complicaţii ale crizelor suprapuse. Avem aşa o istorie în care parcă am vorbit mai mult despre crize, în anii care s-au scurs, poate în ultimii 15 ani, şi uităm întotdeauna despre reforme. Pentru că nu avem timp. Pentru că vin crizele şi aşteptăm aşa o perioadă de linişte şi pace să facem reforme structurale. Eu cred că trebuie să renunţăm la această aşteptare şi reformele structurale trebuie făcute, indiferent dacă ai criză sau nu, pentru că noua normalitate este să fii mereu pus în faţa unei crize. Şi dacă decontăm o creştere a bunăstării în România, nu la cele mai bune cote, chiar dacă am plecat de la 30% din media europeană a bunăstării ca PIB pe locuitor şi am ajuns la două treimi din această graţie, deci am crescut, am evoluat, suntem mai bine. Întrebarea care se pune unde am fi putut fi? Şi dacă tot cu aceşti indicatori sunt plasaţi la coada Europei, atunci înseamnă că putem face mai mult şi ne întoarcem la aceste reforme structurale", a declarat miercuri Florin Dănescu, la cea de-a 25 ediţie a Forumului Bancar Român.
 
El a afirmat că randamentul capitalurilor industriei bancare nu a depăşit niciodată randamentul la capitaluri al celorlalte industrii, ba chiar s-a situat în jur de jumătate din ele. Florin Dănescu a menţionat că şi înainte de crize era un lucru obişnuit ca profitul întregii industrii bancare să se situeze sub cel al unui singur jucător din energie. Totodată el a menţionat că profiturile nu se exportă, ci rămân în investiţii în sectorul bancar.
 
La rândul său, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Libra Internet Bank, a spus, în ceea ce priveşte fuziunile şi achiziţiile în sistemul bancar, acest lucru ar putea să se întâmple peste 2 - 3 ani. El susţine că piaţa românească va fi în continuarea suficient de atractivă astfel încât să nu existe ieşiri ale unor jucători. În cazul crizei precedente, ieşirile din piaţă au fost legate nu de piaţa românească, ci de faptul că băncile mamă aveau unele probleme pe piaţa de acasă.
 
Pe de altă parte, Ion Stan, prim vicepreşedinte executiv, Alpha Bank România, a declarat că nu ştie să fi existat o perioadă de timp mai mare de 5 - 6 ani fără o criză de un anumit tip, astfel că rezilienţa sistemului bancar a fost dovedită de băncile din România. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4382 / 10857
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...