Gabriel Biriş: Planul fiscal indică majorarea cotei unice la 16% din 2025; TVA la 21% din 2026
21 Octombrie 2024 Agerpres
El susţine că o ajustare cu 0,7% a deficitului şi chiar o dublare a acestei cifre ar trebui să diminueze teama că vor fi modificări extraordinare, precum creşterea TVA.
Planul Fiscal Structural pe Termen Mediu al României indică majorarea cotei unice la 16% din 2025, de la 10% în prezent, şi a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 21% începând din anul 2026, a declarat pentru AGERPRES Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate, partener la Biriş Goran şi fondator al Asociaţiei The Tax Institute.
"Suntem într-o situaţie foarte delicată, noi, contribuabilii care trebuie să suportăm orice modificări ale legislaţiei fiscale, pentru că nu ştim la ce să ne aşteptăm. Niciunul dintre partidele principale nu a venit cu nişte măsuri concrete. Vorbesc doar de generalităţi: vom reduce cheltuieli, vom îmbunătăţi colectarea, vom reduce deficitul. În momentul de faţă este foarte greu de speculat. Este posibil să terminăm anul cu un deficit spre 8%, ceea ce înseamnă că discuţiile de acum de la Bruxelles, o scădere graduală a deficitului pe 7 ani, cu 0,7% pe an, ar putea să genereze o nevoie de ajustare mai mare în 2025 şi discuţia pe care o putem avea este dacă poate fi făcută doar prin creşterea unor taxe. O ajustare a deficitului cu 0,7% din PIB şi chiar de peste 1% din PIB poate fi extrem de uşor făcută fără nicio creştere de taxe", a precizat Gabriel Biriş.
"Suntem într-o situaţie foarte delicată, noi, contribuabilii care trebuie să suportăm orice modificări ale legislaţiei fiscale, pentru că nu ştim la ce să ne aşteptăm. Niciunul dintre partidele principale nu a venit cu nişte măsuri concrete. Vorbesc doar de generalităţi: vom reduce cheltuieli, vom îmbunătăţi colectarea, vom reduce deficitul. În momentul de faţă este foarte greu de speculat. Este posibil să terminăm anul cu un deficit spre 8%, ceea ce înseamnă că discuţiile de acum de la Bruxelles, o scădere graduală a deficitului pe 7 ani, cu 0,7% pe an, ar putea să genereze o nevoie de ajustare mai mare în 2025 şi discuţia pe care o putem avea este dacă poate fi făcută doar prin creşterea unor taxe. O ajustare a deficitului cu 0,7% din PIB şi chiar de peste 1% din PIB poate fi extrem de uşor făcută fără nicio creştere de taxe", a precizat Gabriel Biriş.
El susţine că o ajustare cu 0,7% a deficitului şi chiar o dublare a acestei cifre ar trebui să diminueze teama că vor fi modificări extraordinare, precum creşterea TVA.
"Dacă ne uităm în materialul apărut în presă şi care nu este unul oficial, pentru că nu a fost asumat, la indicatorii privind veniturile la buget şi structura acestora, de la pagina 14, vedem că la total venituri fiscale avem 16,2% din PIB estimat anul acesta, avem 17,2% la anul. Nu este o creştere care să ne îngrijoreze, numai că este un pic şocant faptul că avem o majorare de la 2,8% la 4% din PIB, adică de 1,2% din PIB, respectiv o creştere de venit de 40% la impozitul pe salarii şi venit. Oare să se pregătească să majore cota unică? Pentru că eu nu cred că au capacitatea să introducă o cotă progresivă de la anul. Eu cred că asta devine teama principală, creşterea impozitului pe venit. Să nu uităm că până în 2017 am avut 16%. Ea a fost scăzută de Dragnea la 10%, dar a fost scăzută ca să compenseze creşterea contribuţiilor. Mutarea contribuţiilor tot atunci s-a făcut. Iar ca să fi fost neutru transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, CSA trebuia să fie 21% şi ei l-au făcut 25%. CASS trebuia să fie 8,8% şi ei l-au făcut 10%. Şi ca să compenseze acest transfer de la bugetul de stat la bugetul de pensii, în special, ca să arate că au bani de majorarea pensiilor, au scăzut impozitul pe venit. Sarcina totală pe muncă a rămas la fel", a explicat Gabriel Biriş.
Pe lângă toate acestea, specialistul în fiscalitate a menţionat că în Planul fiscal se vede "o majorare ciudată" la TVA, începând din 2026.
"În 2024 la TVA avem 6,8% din PIB, în 2025 rămâne la fel, deci nu ne aşteptăm la schimbări, însă în 2026 creşte la 7,3%. Oare de ce? Avem o creştere de 0,5 puncte procentuale pe care dacă o raportăm la 6,8% e de 8%. An la an nu prea poţi să o faci, în actualul context, decât prin creşteri de taxe. De ce spun că în actualul context? Vedem că niciuna dintre măsurile luate în aşa zisa luptă cu evaziunea, nici recentele RO-e diverse, precum RO e-TVA, nu au dus la reducerea gap-ului de TVA, a fost constant, de peste 33%, uneori spre 40%. 6,8% reprezintă două treimi din ce se poate teoretic colecta. Eu cred că din 2026 creşte TVA. Gap-ul de TVA poate fi redus doar prin taxare inversă. Domnul ministru (ministrul Finanţelor, Marcel Boloş n.r.) la ultima întâlnire ne-a zis că 35% din gap-ul de TVA vine din frauda carusel, adică 3 miliarde de euro, şi încă pe atât din insolvenţe", a mai spus Gabriel Biriş.
În acest context, Biriş susţine că ne putem aştepta la creşterea cotei unice la 16% din 2025 şi la majorarea TVA la 21% din 2026, iar impactul acestor două măsuri va fi simţit în special pe consum. Specialistul în fiscalitate echivalează impactul creşterii la TVA cu un punct procentual asupra consumului şi cu trei puncte procentuale la impozitul pe venit. Efectul se va simţi în special la oamenii cu venituri mici şi medii, însă mai puţin la cei cu venituri mari, apreciază acesta.
De asemenea, el a adăugat că nu vede o problemă în privinţa implementării acestor măsuri, în condiţiile în care şi introducerea cotei unice de 16% s-a făcut printr-o ordonanţă de urgenţă în data pe 29 decembrie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1774 / 10741 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





