ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Gorghiu: Legea avertizorilor de integritate, una dintre priorităţile acestei legislaturi

09 August 2022   |   Agerpres

Ea a asigurat că nu vor fi probleme pentru adoptarea acestei legi în Senat, într-o formă care să corespundă exigenţelor europene.

 
 
Reexaminarea legii avertizorilor de integritate este una dintre priorităţile acestei legislaturi, Comisia juridică având termen pentru aviz şi raport finalul lunii august, a declarat, marţi, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.
 
"Este una dintre priorităţile acestei legislaturi să rezolvăm cererea de reexaminare venită de la preşedinte pe legea care transpune Directiva (europeană) privind avertizorii de integritate. Comisia juridică are termen finalul lunii august, pentru aviz şi raport. Le vom primi la plen şi sper că şedinţa din 1 septembrie va avea pe ordinea de zi punctul cu avertizorii şi vom reuşi să găsim o formă conform exigenţelor pe care Comisia Europeană le are, pe care raportul de ţară pe Justiţie le impune legislaţiei în domeniu. Suntem într-un dialog constant şi cu Ministerul Justiţiei şi cu experţii în domeniu şi vom găsi formula potrivită", a precizat Gorghiu, după şedinţa Biroului permanent a Senatului.
 
Ea a asigurat că nu vor fi probleme pentru adoptarea acestei legi în Senat, într-o formă care să corespundă exigenţelor europene.
 
"Se vor discuta (posibile amendamente ale liberalilor - n.r.), daţi-mi voie să nu pun eu carul înaintea boilor, să las Comisia juridică să analizeze cererea de reexaminare venită de la preşedinte. Pot să vă asigur că nu vor fi probleme pentru adoptarea acestei legi în Senat. Va fi o formă care să corespundă exigenţelor şi va disipa, cred eu, controversele care au fost în spaţiul public", a susţinut Alina Gorghiu.
 
La sfârşitul lunii iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, pe motiv că unele dintre soluţiile legislative propuse se impun a fi reanalizate. Potrivit şefului statului, având în vedere că protecţia avertizorilor este o componentă importantă a prevenirii corupţiei, o transpunere necorespunzătoare a Directivei europene în domeniu implică riscul declanşării unei proceduri de infringement, cât şi cel al activării mecanismului de condiţionalitate a fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3268 / 9215
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru grupul Roche va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...