Leonardo Badea (BNR): Cursul de schimb este nod de interacţiune al mai multor blocuri ale economiei, având o natură macro-financiară

Potrivit acestuia, pe parcursul perioadei de tranziţie către economia de piaţă şi în timpul episoadelor de criză financiară pe plan internaţional şi european din anii 2007-2012, România a cunoscut variaţii semnificative ale cursului nominal de schimb, inclusiv etape de depreciere amplă, concomitent cu turbulenţe severe în pieţele financiare domestice.

"Impactul social şi economic al acestor episoade a fost considerabil, ceea ce explică sensibilitatea aparte faţă de evoluţia cursului de schimb pe care publicul larg şi mediul de afaceri o au", afirmă Badea.

El arată că primii zece ani de tranziţie au reprezentat o etapă de instabilitate profundă şi adaptare structurală, în care România a parcurs un proces dificil de reformă economică postcomunistă, marcat de restructurări industriale, de privatizări complicate şi de fragilitatea sectorului financiar. Inflaţia înregistra niveluri înalte, iar încrederea populaţiei în noile instituţii democratice, economie şi sistemul financiar local se plasa la cote reduse, ceea ce a alimentat presiuni constante asupra cursului de schimb.

"Societatea românească a traversat atunci o perioadă caracterizată de o puternică insecuritate şi frustrare crescândă. Reformele structurale necesare au avut efecte colaterale negative, precum pierderi masive de locuri de muncă, scăderea puterii de cumpărare şi emigraţie a forţei de muncă. Aceste fenomene au contribuit la o erodare suplimentară a încrederii în perspectivele economice şi au accentuat preferinţa populaţiei pentru valută în detrimentul monedei naţionale. În plus, contextul financiar a fost şi atunci marcat de o serie de turbulenţe importante, generate printre altele de criza financiară din Asia (1997) şi cea din Rusia (1998), situaţie care a amplificat efectele vulnerabilităţilor existente ale economiei româneşti şi a contribuit mai departe la ieşiri de capital, creşterea costurilor de finanţare externă şi deprecierea abruptă a leului", menţionează oficialul BNR.

În analiză el reaminteşte că în data de 14 februarie 2000, România a deschis oficial negocierile de aderare cu Uniunea Europeană, în cadrul Conferinţei Interguvernamentale de la Bruxelles şi atunci au început să fie puse bazele reformelor cerute de aquis-ul comunitar, ţara noastră demarând pregătirea capitolelor de negociere. Pe acest fond, în anii 2000-2003, situaţia economică a început să se stabilizeze treptat, în contextul unor politici monetare şi fiscale coerente, care au fost însoţite de o relansare a creşterii economice şi de scăderea inflaţiei.

Consolidarea fiscală din acea perioadă (deficitul bugetar a coborât sub 1 la sută din PIB în anul 2005, conform Eurostat), reformele structurale reluate în contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană şi intrările masive de capital străin (inclusiv investiţii directe) au contribuit la întărirea încrederii investitorilor şi a populaţiei în moneda naţională.

"Aceşti factori explică mare parte din aprecierea relativ susţinută pe care leul a cunoscut-o între anii 2004 şi 2007. Aceasta a fost susţinută de perspectivele certe de integrare europeană, de îmbunătăţirea ratingurilor suverane şi de intrările semnificative de capital, în special în sectorul bancar şi imobiliar. Semnalul pozitiv dat de liberalizarea progresivă a contului de capital a alimentat la rândul său influxurile de fonduri din partea investitorilor străini atraşi de dobânzile încă ridicate din România şi de potenţialul de convergenţă economică", mai subliniază Leonardo Badea.

El a semnalat că aprecierea leului a fost întreruptă brusc în a doua parte a anului 2007, odată cu declanşarea crizei financiare globale, un şoc extern puternic "pentru economia încă mică şi fragilă" a României, dar deschisă fluxurilor financiare şi comerciale internaţionale. Au urmat ieşiri de capital importante ca urmare a scăderii încrederii în pieţele emergente şi a turbulenţelor de pe pieţele internaţionale şi, pentru circa doi ani, deprecierile cursului au fost din nou semnificative, într-un tipar de volatilitate aproape comparabil cu cel observat înainte de anul 2000.

Abia în 2009, când au început să se vadă primele semne favorabile ale eforturilor de corecţie a dezechilibrelor fiscale şi externe majore manifestate pe parcursul perioadei de criză financiară globală, cursul a intrat într-un regim de variaţie mai apropiat de normalitate, ale cărui fluctuaţii pot fi acomodate de economie şi populaţie, fără a genera distorsiuni şi turbulenţe suplimentare în funcţionarea mecanismelor economice de piaţă, mai spune viceguvernatorul BNR.

Analiza evidenţiază faptul că anterior anului 2003 deprecierea leului (iniţial în raport cu dolarul american şi cu ECU şi ulterior în raport cu euro) a fost cu mult mai amplă faţă de orice altă monedă din regiune, iar deprecierea semnificativ mai amplă a leului în perioada 1989-2003, în comparaţie cu monedele altor ţări foste comuniste din regiune a lăsat urme adânci în conştiinţa colectivă a populaţiei şi a mediului de afaceri.

"Această experienţă istorică, influenţată de particularităţi ale economiei de dinainte de 1989 şi ale procesului de tranziţie democratică din România, a generat o sensibilitate crescută şi persistentă faţă de evoluţiile cursului de schimb. Probabil de aceea, în România, fluctuaţiile valutare continuă să aibă un impact psihologic şi economic amplificat în raport cu fundamentele macroeconomice actuale", consideră Badea.

Potrivit acestuia, ulterior anului 2003, amplitudinea regimurilor de fluctuaţie a cursurilor valutare ale monedelor din regiune faţă de euro a fost relativ similară, România plasându-se în interiorul plutonului. Pe ansamblul ultimilor aproximativ 20 de ani, leul s-a depreciat nominal faţă de euro însă cu o amplitudine mai redusă comparativ cu deprecierea forintului, în vreme ce coroana cehă şi zlotul s-au apreciat uşor în termeni nominali.

Astfel, după anul 2003, în linii mari, cursul valutar al leului faţă de euro a avut în general evoluţii apropiate ca amplitudine de cele ale altor monede din regiune. Pentru leu şi forint tendinţa dominantă a fost de depreciere, în vreme ce pentru zlot şi coroană cehă a existat predominant o apreciere în termeni nominali.

"Recent, raportul de schimb al monedei naţionale a depăşit pentru prima oară în era post decembristă nivelul de 5 lei pentru un euro. Multe dezbateri şi opinii au fost lansate în spaţiul public în săptămânile care au urmat cu privire la acest eveniment unic. Unele dintre aceste întrebări au vizat oportunitatea menţinerii unei volatilităţi reduse a cursului de schimb în ultimii ani, în timp ce altele s-au concentrat asupra identificării celui mai adecvat nivel al cursului pentru economie, mediul de afaceri sau populaţie în ansamblu. O parte dintre aceste dezbateri au fost fundamentate cu concepte macroeconomice cheie, în timp ce altele s-au circumscris mai degrabă sferei emoţionale şi subiective", afirmă Leonardo Badea.

El explică faptul că, potrivit informaţiilor de pe site-ul BNR, "regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, acesta fiind în concordanţă cu utilizarea ţintelor de inflaţie ca ancoră nominală a politicii monetare şi permiţând un răspuns flexibil al acestei politici la şocurile neprevăzute ce pot afecta economia".

Badea punctează că în România, banca centrală nu determină şi nu fixează cursul de schimb. În acelaşi timp, preocuparea privind adecvarea unui anumit regim de curs de schimb şi, respectiv, modul în care ar trebui implementată politica de curs de schimb, reprezintă un demers complex din punct de vedere ştiinţific, iar răspunsurile depind, în mare măsură, de particularităţile economice, financiare şi politice ale ţării respective, adaugă el.

Oficialul BNR explică faptul că România este încadrată ca fiind economie mică (sau mică spre medie), deschisă şi vulnerabilă financiar şi nu poate influenţa preţurile internaţionale sau fluxurile financiare, este puternic integrată în comerţul şi finanţele globale şi are o capacitate mai redusă de a rezista la şocuri financiare, bazându-se mult pe împrumuturi externe şi investiţii străine.

Leonardo Badea mai arată în analiză că, pentru a putea evalua riscurile şi vulnerabilităţile aferente evoluţiei cursului de schimb, trebuie în primul rând să cunoaştem nivelul de echilibru al acestuia. Doar în raport cu acest nivel de echilibru se poate afirma dacă la un moment dat cursul de schimb este supra-apreciat sau sub-apreciat. Totodată, numai într-un astfel de cadru se pot evalua într-o manieră verosimilă externalităţile macro-financiare ce survin dintr-o situaţie sau alta (de supra-apreciere sau sub-apreciere).

Astfel, sintetizând, cursul de schimb de echilibru reprezintă acel nivel al cursului de schimb real sau nominal la care economia poate funcţiona normal, fără acumularea de dezechilibre externe (precum deficite sau excedente majore), şi fără a genera tensiuni semnificative asupra inflaţiei, şomajului sau ritmului de creştere economică, mai spune el.

"În afara unui model solid, bazat pe tehnici cantitative avansate, nu putem construi o argumentaţie robustă cu privire la oportunitatea unei anumite traiectorii a cursului de schimb, respectiv a unui anumit nivel de flotare. Nu în ultimul rând, atunci când încercăm să determinăm un anumit curs de echilibru, este indicat să ne asigurăm că episoade singulare din istoria economiei pe care o investigăm nu prezintă o influenţă foarte ridicată asupra evaluărilor despre prezent, care să ducă la realizarea unor judecăţi de valoare imprecise", a conchis Leonardo Badea.