ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Energiei anunţă semnarea a două investiţii de producere locală de energie verde

16 Iunie 2025   |   Agerpres

Potrivit ministrului de resort, primul proiect se va implementa în Oradea, "un oraş care ne arată de ani de zile ce înseamnă administraţie modernă, bine ancorată în realităţile economice şi orientată spre viitor". Al doilea proiect provine din mediul privat şi are în prim plan compania Gura Solar Plant care va construi un parc fotovoltaic de 74 MW, cu o componentă de stocare de 10,16 MWh.

 
 
Două contracte de finanţare în valoare totală de 233 de milioane de lei, prin care se va produce, local, energie verde au fost semnate, luni, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.

"Astăzi am semnat două noi contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, două investiţii majore în energie produsă local, ieftină şi verde (...) Împreună, cele două proiecte însumează aproape 85 MW capacitate nou instalată şi peste 25 MWh de stocare şi investiţii de peste 230 milioane lei, bani care creează locuri de muncă, dezvoltă lanţuri economice locale şi ne apropie de obiectivul nostru: energie sigură, ieftină şi curată. Fiecare MW nou este şansa românilor de a avea facturi mai mici, odată cu finalizarea tuturor acestor investiţii. Fondul pentru Modernizare este, astăzi, cel mai puternic instrument de finanţare pentru transformarea energetică a României. Romania este campioană europeană la atragerea de finanţări prin acest Fond", a transmis oficialul.


Potrivit ministrului de resort, primul proiect se va implementa în Oradea, "un oraş care ne arată de ani de zile ce înseamnă administraţie modernă, bine ancorată în realităţile economice şi orientată spre viitor".

"Prin compania Termoficare Oradea, autorităţile locale investesc în realizarea unui parc fotovoltaic pe strada Matei Corvin, cu o capacitate de 10MW şi o unitate de stocare cu o capacitate de 15 MWh. Este o investiţie totală de 94 milioane lei, din care 17 milioane lei sunt fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare, iar restul - contribuţie locală, adică asumare, seriozitate şi cofinanţare din bugetul propriu. Oradea continuă să fie acel model de administraţie, care a devenit standard de calitate pentru România", a subliniat Sebastian Burduja.

Acesta a adăugat că al doilea proiect provine din mediul privat şi are în prim plan compania Gura Solar Plant care va construi un parc fotovoltaic de 74 MW, cu o componentă de stocare de 10,16 MWh.

Investiţia totală depăşeşte 139 milioane lei, din care peste 12 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile, restul fiind acoperit de către investitor. "Este un exemplu clar de cum poate funcţiona bine un parteneriat între stat şi mediul de afaceri, acolo unde există seriozitate, know-how şi încredere din partea investitorilor", a precizat Burduja.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1159 / 10790
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...