ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Finanţelor: Intrăm în linie dreaptă cu implementarea programului IMM Invest

28 Martie 2024   |   Agerpres

Şeful de la Finanţe a precizat că se intră în linie dreaptă cu implementarea IMM Invest, un program important pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii.

 
 
Ministerul Finanţelor semnează joi normele metodologice pentru implementarea programului de garanţii în ceea ce priveşte IMM Invest, care are un plafon de 11,5 miliarde de lei, a afirmat ministrul de resort, Marcel Boloş, la o conferinţă de specialitate.

Potrivit acestuia, în "foarte scurt timp" va fi implementat şi programul IMM Invest, aprobarea Comisiei Europene cu privire la această schemă de ajutor de stat fiind aşteptată în jurul datei de 9 aprilie.

"Astăzi (joi - n. r.) semnăm normele metodologice ca să putem implementa programul de garanţii. Pentru IMM Invest avem un plafon de 11,5 miliarde de lei şi, din această perspectivă, după semnarea acestor norme metodologice şi a demersurilor pe care Fondul Naţional de Garantare IMM le va face, în foarte scurt timp se va implementa acest program, care este unul extrem de important pentru a susţine, pe o parte, capitalul de lucru necesar IMM-urilor şi, pe altă parte, a implementa investiţiile, care sunt cu componentă de credit bancar şi garanţii, dar sunt o facilitate din partea noastră", a susţinut Boloş, la evenimentul Profit.ro "IMM - Anul marilor presiuni pentru micii antreprenori. Unde mai pot găsi soluţii de creştere. Ediţia a IV-a".


Şeful de la Finanţe a precizat că se intră în linie dreaptă cu implementarea IMM Invest, un program important pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii.

"Asigurăm pe o perioadă de un an subvenţionarea dobânzilor. Termenul de obţinere a deciziei din partea Comisiei Europene pentru schema de ajutor de stat este estimat în jurul datei de 9 aprilie. Deci, intrăm în linie dreaptă pentru implementarea acestui program important susţinerii IMM-urilor", a mai spus ministrul.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1880 / 10459
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...