
Ministrul Muncii: După 15 mai, şomajul tehnic plătit de stat va fi prelungit cu două săptămâni sau cu o lună
30 Aprilie 2020
AGERPRESMinistrul Muncii a subliniat că este posibil ca aceste măsuri să sufere schimbări înainte de a fi adoptate.
Guvernul va prelungi măsura plăţii şomajului tehnic de către stat cu o perioadă de două săptămâni sau de o lună, după încetarea stării de urgenţă, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, în cadrul unei discuţii cu antreprenorii organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.
"Foarte probabil vom prelungi măsura şomajului tehnic. Nu ne-am hotărât dacă pentru două săptămâni, până la începutul lui iunie, sau pentru încă o lună, dar cu siguranţă o vom prelungi, şi zilele acestea, până la sfârşitul săptămânii, o să luăm o decizie, funcţie şi de setul de decizii primare care trebuie luate, şi anume care sunt sectoarele despre care, conform evoluţiei pandemiei şi a deciziilor autorităţilor, estimăm că nu se va putea relua activitatea imediat. Pe acestea vrem să continuăm să le sprijinim, pentru că nu au activitate şi noi le cerem să rămână închise. (...). Deci asta este de fapt provocarea de bază, să facem o listă cu cele care rămân închise încă o perioadă, cel mai probabil cele care presupun public numeros - spectacole, activităţi cu public, ceea ce sper să nu însemne restaurante, pentru că aici avem în vedere o măsură tip distanţare", a afirmat Violeta Alexandru.
"Foarte probabil vom prelungi măsura şomajului tehnic. Nu ne-am hotărât dacă pentru două săptămâni, până la începutul lui iunie, sau pentru încă o lună, dar cu siguranţă o vom prelungi, şi zilele acestea, până la sfârşitul săptămânii, o să luăm o decizie, funcţie şi de setul de decizii primare care trebuie luate, şi anume care sunt sectoarele despre care, conform evoluţiei pandemiei şi a deciziilor autorităţilor, estimăm că nu se va putea relua activitatea imediat. Pe acestea vrem să continuăm să le sprijinim, pentru că nu au activitate şi noi le cerem să rămână închise. (...). Deci asta este de fapt provocarea de bază, să facem o listă cu cele care rămân închise încă o perioadă, cel mai probabil cele care presupun public numeros - spectacole, activităţi cu public, ceea ce sper să nu însemne restaurante, pentru că aici avem în vedere o măsură tip distanţare", a afirmat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a explicat că măsura plăţii şomajului tehnic de către stat va fi înlocuită cu acoperirea de Guvern a unei părţi din costurile salariale ale angajaţilor reveniţi la muncă, măsură care va avea însă în vedere un cuantum mai mic decât cel oferit prin şomajul tehnic.
"Deci în funcţie de decizia primită de aceste domenii, şi măsurile vor fi printre următoarele: continuarea şomajului tehnic, acoperirea unei părţi din costurile salariale, atât pentru contractele cu normă întreagă, cât şi pentru cele cu normă parţială de lucru. Nu cred că vom merge pe reducerea programului de lucru, ci vom folosi cele două variante din legislaţia de astăzi, şi anume contract cu normă întreagă şi contract parţial. O parte din costurile salariale vor fi suportate de stat, adică transformăm şomajul tehnic tot într-o formă de sprijin, în sensul în care o parte din costul salarial, rămâne să decidem procentul, nu va fi nici ridicol de mic, dar nu va fi nici 75%, cum este şomajul tehnic. O parte din costul salarial îl acoperă statul, posibil pe un număr de câteva luni - până la trei luni, în aceeaşi sumă, după care va descreşte, perspectiva este de la multe luni, adică nu de trei, ci de cinci-şase, în primele luni în sumă fixă, după care descreşte, începem să descreştem din luna a patra şi tot aşa până în luna a şasea, dacă acesta va fi decizia finală. Aici urmează să ne consultăm cu dumneavoastră (cu antreprenorii, n.r.), varianta la care noi ne gândim este sub formă de rambursare, rămâne să discutăm în ce măsură vă creează probleme acest lucru. Văd că (în alte ţări, n.r.) se lucrează pe rambursare, adică pe rambursarea banilor de către angajator şi după aceea pe prezentarea documentelor la decont. Române să ne consultăm să ne daţi şi dumneavoastră un feed-back", a precizat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a subliniat că este posibil ca aceste măsuri să sufere schimbări înainte de a fi adoptate.
"Trebuie să ştiţi că ceea ce vă spun e o formă incipientă de lucru, în sensul în care noi (Guvernul, n.r.) am avut nişte discuţii interne şi eu mi le-am sintetizat pe partea mea de muncă, dar nu este un document final, pentru că ne consultăm cu sindicate, cu dumneavoastră, nu vreau să credeţi că mâine intru în Guvern, că am terminat, nu! Suntem la începutul acestui proces, dar luaţi cu o uşoară rezervă - sunt totuşi afirmaţii pe care vi le face cineva din echipa guvernamentală, dar e posibil să apară schimbări", le-a transmis Violeta Alexandru antreprenorilor.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 9333 / 9930 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...