
Nazare: Trei miliarde de euro sunt prevăzuţi pentru sectorul sănătăţii în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
11 Martie 2021
AgerpresMinistrul a subliniat că bugetul naţional destinat sănătăţii creşte la rândul său, dar că rezultatele depind şi de modul în care vor fi cheltuiţi banii.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat joi că în forma actuală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzuţi trei miliarde de euro pentru sectorul sănătăţii şi că bugetul naţional prevede la rândul său o creştere a alocărilor în domeniu.
"În PNRR, în acest moment, chiar dacă nu e finalizat, este prevăzută o sumă importantă pentru sectorul sănătăţii, în jur de 3 miliarde de euro. Evident, nu avem un agrement final, pentru că încă e în lucru documentul. Deci, sub rezerva faptului că încă nu avem toate aprobările luate şi nu e agreat încă documentul, discutăm despre o sumă generoasă pentru sănătate. Şi mă bucur că această sumă a fost inclusă acolo, pentru că sectorul de sănătate are nevoie de finanţare. Deşi traversăm această perioadă dificilă, am încercat atât în privinţa sănătăţii, cât şi a educaţiei să avem fonduri alocate suficiente. Ambele bugete au avut creşteri", a precizat ministrul în cadrul conferinţei de lansare a proiectului "Împreună Învingem Cancerul".
Ministrul a subliniat că bugetul naţional destinat sănătăţii creşte la rândul său, dar că rezultatele depind şi de modul în care vor fi cheltuiţi banii.
"Am explicat de fiecare dată că bugetul în privinţa acţiunii de sănătate creşte, iar bugetul privind acţiunea de sănătate conţine, practic, toate nevoile de finanţare din domeniul sănătăţii şi creşterea era în jurul cifrei de 2,2 miliarde de lei, iar bugetul ministerului creşte cu 750 de milioane de lei, ca să nu mai vorbim de bugetul Casei, care creşte cu 400 de milioane de lei faţă de execuţia anului 2020 şi cu 3 miliarde de lei faţă de execuţia anului 2019. Ca atare, acest buget creşte. Simpla creştere a bugetului nu înseamnă că şi rezultatele vor fi acolo. Depinde de noi cum cheltuim aceşti bani, ce fel de indicatori de performanţă avem şi în ce fel reuşim să cheltuim banii, astfel încât să avem o garanţie a cheltuirii eficiente", a spus el.
Alexandru Nazare a menţionat că programele iniţiate deja în vederea combaterii cancerului reprezintă iniţiative foarte bune, arătând totodată că acestea trebuie corelate cu politicile publice din domeniu şi trebuie asociate cu indicatori de rezultat şi eficienţă.
"Managementul bugetar trebuie să fie orientat spre obiective, rezultate şi performanţă. Şi evident că trebuie să folosim aceşti indicatori de performanţă care să permită o evaluare a progresului realizat efectiv, în comparaţie cu anumite ţinte, pe care, evident, Ministerul Sănătăţii trebuie să le stabilească. În acest sens, cred că aceste programe - pentru că sunt deja programe începute, e vorba de Programul Naţional de depistare precoce a cancerului, de Programul Naţional de Oncologie, care sunt iniţiative foarte bune şi pe baza cărora putem construi în continuare - aceste programe bugetare şi altele trebuie corelate cu politicile publice din domeniu şi trebuie asociate cu indicatori de rezultat şi eficienţă, care să fie raportaţi şi să vedem cum funcţionează în raport cu ei fiecare program în parte", a mai spus el.
În acest sens, Nazare a propus programe de achiziţii multianuale, dar şi o evaluare a echipamentelor existente, precum şi a eficacităţii folosirii banului public.
"Spre exemplu, putem să construim o bază a unor necesare de achiziţii multianuale. Spre exemplu, necesare de aparatură medicală pentru depistarea şi tratarea pacienţilor, eşalonarea acestor achiziţii multianual, astfel încât să avem o viziune de ansamblu asupra necesarului de echipamente şi aparatură necesare şi să facem o evaluare multianuală a lor. Evident că aceste lucruri vor ajuta. În acelaşi timp, ajută şi o evaluare a echipamentelor existente, a eficacităţii lor şi a eficacităţii, în general, a folosirii banului public. Evident, aveţi în mine un susţinător, cred că trebuie prioritizată lupta împotriva cancerului, cred că trebuie puse în practică aceste obiective care au fost stabilite la nivel european şi trebuie puse în practică şi în România", a subliniat el.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7776 / 9969 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
Filip & Company asistă Continental și divizia sa ContiTech în procesul de vânzare a unității de business Original Equipment Solutions către Regent | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Kinstellar, local counsel în regiunea CEE pentru GTCR, cumpărătorul Zentiva, într-o tranzacție de 4,1 miliarde euro. Rusandra Sandu (Partner) a coordonat echipa în jurisdicția locală | Kirkland & Ellis și Freshfields au fost lead counsels
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...