ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Popescu: Parteneriatul România-SUA pe domeniul energiei e unul solid; lucrăm împreună pentru a întări securitatea energetică a ţării noastre

29 Martie 2022   |   Agerpres

Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, se află luni la Praga, pentru discuţii bilaterale cu oficiali ai Departamentului de Stat pentru Energie al SUA cu privire la parteneriatul dintre ţara noastră şi Statele Unite pentru susţinerea programului nuclear civil, potrivit Ministerului Energiei.

 
 
Parteneriatul României cu Statele Unite ale Americii pe domeniul energiei este unul solid şi lucrăm împreună pentru a întări securitatea energetică a ţării noastre, cu accent pe creşterea surselor de producere a energiei, diversificarea acestora şi integrarea lor în noul model de sistem energetic, susţine ministrul Energiei, Virgil Popescu.
 
"Astăzi (luni n.r) mă aflu la Praga unde am avut o întâlnire de lucru cu David M. Turk, secretar adjunct în Departamentul de Energie al SUA, în marja participării la lucrările grupului pe energie nucleară organizat în cadrul Partnership for Transatlantic Energy & Climate Cooperation (P-TECC). Am avut discuţii punctuale pe direcţiile ce le urmărim pentru dezvoltarea programului nuclear civil al României dar şi pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. David M. Turk are o experienţă vastă în domeniul energiei, având în vedere că a fost şi director executiv adjunct al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA). Împărtăşim opinii comune privind rolul energiei nucleare în procesul de decarbonare, asigurând în acelaşi timp securitatea energetică. Parteneriatul România - SUA pe domeniul energiei este unul solid şi lucrăm împreună cu partenerii americani pentru a întări securitatea energetică a ţării noastre, cu accent pe creşterea surselor de producere a energiei, diversificarea acestora şi integrarea lor în noul model de sistem energetic care să facă faţă provocărilor actuale", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
 
Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, se află luni la Praga, pentru discuţii bilaterale cu oficiali ai Departamentului de Stat pentru Energie al SUA cu privire la parteneriatul dintre ţara noastră şi Statele Unite pentru susţinerea programului nuclear civil, potrivit Ministerului Energiei.
 
Marţi, tot la Praga, ministrul va participa la masa rotundă "Partnership for Transatlantic Energy and Climate Cooperation Nuclear Energy Working Group".
 
Oficialul român va fi prezent miercuri la Berlin, la evenimentul "Dialogul Tranziţiei Energetice Berlin 2022", alături de miniştrii Economiei, Energiei şi Mediului din Germania, Ucraina, Azerbaidjan, Kazahstan, Nigeria, Macedonia, Israel, Cuba şi alte ţări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5766 / 10847
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...