Schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație: infracțiune sau contravenție? (1)

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al I.C.C.J a fost sesizat cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din O.U.G. nr.195/2002?”

După cum rezultă din întrebarea redată anterior, problema de drept ce se cere dezlegată este de a stabili dacă schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație se încadrează în sfera elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) C. pen., în modalitatea modificării stării locului accidentului de circulație. Este o problemă legată de îndeplinirea unei condiții de tipicitate a infracțiunii sau, altfel spus, o problemă legată de existența sau inexistența unuia din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv, elementul material al laturii obiective.

Din perspectivă semantică, soluția problemei pare evidentă: fapta de a modifica starea locului unui accident de circulație, are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat în accident. Pe lângă argumentele favorabile acestei soluții, instanța de sesizare a găsit însă și argumente  care ar putea valida opinia contrară, împrejurare care ar justifica pronunțarea unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea chestiunii de drept enunțate. Având în vedere cele arătate, voi face mai întâi o scurtă prezentare a argumentelor care au stat la baza sesizării (pct. I), după care voi face propria analiză a elementului material al infracțiunii, prin raportare la problema de drept ridicată (pct. II).

I. Argumentele care au stat la baza sesizării

În cauza aflată pe rolul instanței de sesizare s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: culpa comună și egală a celor doi inculpați (conducători auto) în producerea accidentului rutier a condus la decesul victimei, care conducea în mod regulamentar o bicicletă. „În concret, cu privire la chestiunea de drept invocată, s-a reținut că inculpații au modificat starea locului accidentului prin schimbarea poziției vehiculelor implicate în accidentul rutier în sensul parcării acestora paralel cu bordura, fără a fi lăsate în poziția rezultată în urma accidentului rutier”². Față de situația de fapt reținută, instanța de sesizare a constatat că există două opinii cu privire la chestiunea de drept invocată, iar pentru a nu se antepronunța a prezentat argumentele care fundamentează ambele soluții. În linii generale, acestea sunt următoarele:

„Într-o primă opinie se apreciază că fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane întrucât menținerea poziției vehiculelor implicate în accident reprezintă premisa esențială a unei corecte reconfigurări a modalității de producere a accidentului de circulație, fiind esențială pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulație. Chiar dacă prevederile art. 77 alin. (3) din OUG nr. 195/2002 precizează în mod distinct ipoteza schimbării poziției vehiculului, se apreciază că schimbarea stării locului include și această ipoteză întrucât locul faptei ulterior accidentului este determinat atât de suprafață, cât și de obiectele purtătoare de probe, fiind astfel inclus vehiculul implicat în accidentul rutier”³. În continuare, instanța de sesizare face trimitere la o lucrare din literatura de specialitate care susține această opinie, precum și la două decizii ale Curții de apel Cluj, în care s-au adoptat soluții convergente cu opinia amintită⁴.

„Într-o a doua opinie se apreciază că fapta oricărei persoane de a modifica starea locului nu are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație. În primul rând, se are în vedere că legiuitorul utilizează trei sintagme diferite privind obligațiile în cazul unui accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fiind incriminate acțiunile prevăzute de două sintagme, respectiv modificarea stării locului și ștergerea urmelor accidentului, fără a se prevedea că schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație constituie infracțiunea incriminată (scuze pentru pleonasm n.n.) de art. 338 alin. (2) C.pen. (...) Or, atâta vreme cât legiuitorul utilizează trei sintagme diferite în ceea ce privește obligațiile în cazul unui accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, iar incriminarea face referire doar la două sintagme, rezultă că simpla schimbare a poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație nu constituie infracțiunea incriminată (sic!) de art. 338 alin. (2) C.pen., ci reprezintă contravenție, conform art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.  Chiar dacă o astfel de incriminare s-ar putea justifica prin raportare la faptul că menținerea poziției vehiculelor este, de regulă, esențială pentru determinarea dinamicii producerii accidentului rutier, o interpretare contrară reprezintă o soluție care încalcă principiul fundamental al legalității incriminării prevăzut de art. 1 alin. (1) din Codul penal, care nu permite nici incriminarea prin analogie, nici aplicarea prin analogie a unei dispoziții penale, în detrimentul persoanei acuzate”⁵.  În continuare, instanța de sesizare face trimitere la câteva lucrări din literatura de specialitate, însă, niciuna dintre ele nu  se pronunță în mod explicit în  favoarea acestei a doua opinii; sunt citate apoi două sentințe penale (Judecătoria Tulcea și Judecătoria Sibiu) în care s-au adoptat soluții convergente cu această opinie (fără să se indice dacă soluțiile respective au rămas sau nu definitive)⁶.

II. Analiza elementului material al infracțiunii, prin raportare la problema de drept  ridicată

Pentru înțelegerea corectă a conținutului unei infracțiuni este necesar, uneori, să ne raportăm la rațiunea incriminării, la valoarea  pe care legiuitorul urmărește să o protejeze. Această necesitate apare și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 338 C.pen.⁷ - Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, având în vedere că pe lângă valoarea protejată în principal (siguranța circulației pe drumurile publice), sunt ocrotite și relațiile privind înfăptuirea justiției. În acest sens, cu privire la obiectul juridic al infracțiunii în discuție, în doctrină s-a precizat că: „În subsidiar, sunt protejate și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, deoarece părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia poate impieta asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate”⁸. Ca atare, analiza elementului material trebuie să se raporteze și la această valoare protejată în subsidiar, înfăptuirea justiției penale.

Infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (2) C.pen. are ca element material o acțiune ce poate fi realizată prin două modalități alternative prevăzute de textul incriminator: modificarea stării locului accidentului de circulație, respectiv ștergerea urmelor accidentului de circulație. În cauză, interesează deslușirea primei modalități.

Pentru înțelegerea corectă a sintagmei starea locului accidentului, trebuie să ne raportăm, cum am anticipat, la valoarea ocrotită în subsidiar. Din această perspectivă, locul  accidentului reprezintă locul faptei din punct de vedere procesual penal, iar protejarea acestuia presupune interzicerea oricăror activități care ar perturba o cercetare eficientă. Așadar, trebuie avute în vedere dispozițiile Capitolului VIII- Cercetarea locului faptei și reconstituirea, din Titlul al IV-lea al Codului de procedură penală. Sunt relevante, între altele, dispozițiile art. 195 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. cu  privire la unele dintre mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de cercetare la fața locului: „descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective (...)”. Aceste dispoziții trebuie completate cu cele ale art. 197 alin.(1) C.proc.pen.: „Obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă”.

Dacă locul accidentului echivalează cu locul faptei, schimbarea poziției autovehiculului implicat în accident echivalează cu schimbarea stării unui mijloc material de probă, ceea ce, în mod evident, este de natură să perturbe întocmirea unui proces-verbal de cercetare la fața locului relevant pentru aflarea adevărului și, prin urmare, să pună în pericol relațiile privind înfăptuirea justiției penale. În contextul celor arătate, este limpede că prin schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație se realizează elementul material al infracțiunii, în modalitatea modificării stării locului accidentului. Mai  mult, după  cum am anticipat încă din introducerea acestei analize, la aceeași concluzie se poate ajunge și printr-o analiză pur semantică, nejuridică. Altfel spus, și în  limbajul comun, este evident că: fapta de a modifica starea locului unui accident de circulație, are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat în accident. Din acest punct de vedere textul nu poate fi „suspectat” de neclaritate, de lipsă de previzibilitate. De altfel, în doctrină, acest punct de vedere a fost exprimat în mod explicit: „În cazul infracțiunii prevăzute de alin. (2) elementul material constă în modificarea stării locului sau ștergerea urmelor accidentului de circulație. De regulă, acest element material se poate realiza prin acțiune (schimbarea poziției vehiculului, ștergerea urmelor de frânare, înlăturarea unor semne de circulație, mutarea cadavrului victimei în altă poziție decât cea rezultată în urma accidentului, revopsirea autovehiculului după accident pentru ștergerea urmelor)”⁹.

Argumentul adus în favoarea opiniei contrare, conform căruia schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident reprezintă contravenție este greșit. Art. 77 din O.U.G. nr. 195/2002¹⁰ trebuie privit în integralitatea lui și prin raportare la celelalte dispoziții ale aceluiași act normativ. Este adevărat că la alin. (3) al articolului 77 legiuitorul, în indicarea comportamentului interzis, utilizează trei sintagme diferite: schimbarea poziției vehiculului, modificarea stării locului și ștergerea urmelor accidentului. Aceste dispoziții trebuie însă privite în contextul alin. (1) al aceluiași articol, care, fixează regula generală a interdicțiilor: „să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei”, regulă ce se află în deplină concordanță cu textul incriminării din art. 338 C.pen.  În aplicarea acestei reguli generale, alineatele următoare (atât alin. 2 cât și alin. 3) cuprind precizări tehnice mai detaliate cu privire la comportamentul ce trebuie urmat în cazul accidentelor cu victime. Precizarea privind interdicția schimbării poziției autovehiculului era necesară deoarece, în cazul accidentelor fără victime, conducătorii auto au, dimpotrivă, obligația de a scoate imediat vehiculele în afara părții carosabile (art.79 alin. 1lit. a din O.U.G. nr. 195/2002). În realitate, din interpretarea sistematică a dispozițiilor amintite, rezultă că schimbarea poziției vehiculului este o modalitate faptică de modificare a urmelor accidentului la care se referă, ca regulă generală, art. 77 alin.(1) din O.U.G. nr. 195/2002. Este aceeași relație, de la parte la întreg, pe care am  constatat-o în legătură cu elementul material al infracțiunii prevăzute la art. 338 alin.(2) C.pen. Având în vedere precizările anterioare și ținând cont de prevederile art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002¹¹, schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident nu reprezintă contravenție ci, infracțiune. Pe cale de consecință, considerațiile privind incriminarea prin analogie și aplicarea prin analogie a unei dispoziții penale, menționate în încheierea de sesizare, devin lipsite de fundament.

În concluzie, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din O.U.G. nr.195/2002.

---

[1] Prezentul articol are la bază Opinia Juridică pe care am întocmit-o și care a fost transmisă, prin intermediul Departamentului de Drept penal al Facultății de Drept a Universității din București, Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al I.C.C.J. la data de 28.03.2022.

[2] Încheierea de sesizare, disponibilă pe:  https://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=25071

[3] Idem.

[4] În acest sens a se vedea Încheierea de sesizare, loc. cit.

[5] Idem.

[6] În acest sens a se vedea Încheierea de sesizare, loc. cit.

[7] Art.338 (1). Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.  (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.

[8] Cristina Rotaru, în C. Rotaru, A.R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, ed. 6, Ed. C.H. Beck, 2022, p. 473.

[9] C. Rotaru, op.cit. p. 476.

[10] Art.77. (1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.(2) Orice persoană care este implicată sau are cunoștință de producerea unui accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, precum și în situația în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunțe de îndată poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, existent în rețelele de telefonie din România.(3) Este interzis oricărei persoane să schimbe poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să șteargă urmele accidentului fără încuviințarea poliției care cercetează accidentul.

[11]Art. 95. (1) Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amenda ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2).