ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sebastian Burduja: Încă 114 comunitaţi vor avea parcuri solare finanţate de Ministerul Energiei

02 Aprilie 2025   |   Agerpres

Acesta a precizat că, prin acest apel de proiecte, susţinut cu o finanţare record de 700 de milioane de euro, fonduri nerambursabile obţinute de Ministerul Energiei prin Fondul pentru Modernizare, au fost semnate deja un număr de 768 contracte de finanţare, cu o valoare totală a investiţiilor de aproape 2 miliarde lei şi o putere instalată totală de 280 MW.

 
 
Încă 114 comunităţi vor avea parcuri solare finanţate de Ministerul Energiei, valoarea totală a acestor proiecte fiind de 233 de milioane de lei, a anunţat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

"Ministerul Energiei sprijină comunităţile locale din România, oferindu-le finanţări nerambursabile prin care pot să îşi crească autonomia energetică, să îşi reducă facturile şi să valorifice mai bine resursele de care dispun. Ieri şi astăzi, la Ministerul Energiei, am semnat încă 114 de contracte de finanţare pentru investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Valoarea totală a acestor proiecte este de 233 de milioane de lei (aproximativ 47 de milioane de euro), dintre care 200 de milioane de lei (40 de milioane de euro) reprezintă finanţare nerambursabilă. Este vorba despre contracte cu entităţi publice, care, odată finalizate proiectele, îşi vor putea acoperi în bună parte consumul propriu de energie prin aceste capacităţi proprii de producţie de energie verde", a scris Burduja pe Facebook.


Acesta a precizat că, prin acest apel de proiecte, susţinut cu o finanţare record de 700 de milioane de euro, fonduri nerambursabile obţinute de Ministerul Energiei prin Fondul pentru Modernizare, au fost semnate deja un număr de 768 contracte de finanţare, cu o valoare totală a investiţiilor de aproape 2 miliarde lei şi o putere instalată totală de 280 MW. De asemenea, prin acest apel de proiecte sunt acoperite 36 de judeţe.

"Prin astfel de investiţii se acoperă o nevoie reală - reducerea costurilor cu energia - dar se creează şi un context favorabil pentru creştere economică, apariţia de noi locuri de muncă şi, nu în ultimul rând, direcţionarea resurselor economisite către investiţii importante pentru fiecare comunitate. În aceste mandate la Ministerul Energiei s-a creat un val de iniţiativă la nivelul comunităţilor locale. Un val care cuprinde administraţii publice, şcoli, companii, spitale şi multe alte instituţii care au înţeles cât de importantă este implementarea unor astfel de proiecte de energie verde.
Acest val funcţionează prin puterea exemplului, iar eu am toată încrederea că, nu peste mult timp, în fiecare oraş şi comună din România vor exista astfel de proiecte. Proiecte care schimbă vieţi şi care împing comunităţile din România în secolul XXI", a mai scris ministrul Energiei, pe reţeaua de socializare.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1361 / 10741
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...