Şucu (FPRC): Soluţia nu era amânarea ratelor, ci micşorarea substanţială a dobânzii la creditele populaţiei
14 Mai 2020 AGERPRES
Reprezentantul Federaţiei Patronale a Reţelelor de Comerţ a apreciat că producătorii şi reţelele comerciale se concentrează în prezent pe supravieţuire.
Soluţia sistemului bancar pentru persoanele cu credite trebuia să fie micşorarea substanţială a dobânzii la împrumuturile populaţiei, şi nu amânarea plăţii ratelor, deoarece costul creditării este prea mare, a declarat, joi, reprezentantul Federaţiei Patronale a Reţelelor de Comerţ (FPRC), Dan Şucu, într-o conferinţă de presă organizată de Confederaţia Patronală Concordia.
"Sunt multe moduri în care clientul poate să vadă că toate afacerile din România îi înţeleg problemele şi încearcă să se repoziţioneze în avantajul lui ca şi client. E cel mai simplu mod în care putem să contribuim la ideea de optimismul necesar şi la încredere pentru clientul nostru. Aici am însă o mică problemă - în toată construcţia asta lipseşte ceva: ca să se poată vinde maşini în rate, ca să poată fi vândute apartamente, preţul creditării din păcate este mult prea mare în acest moment. Dacă nu vinzi apartamente, nu există locuri de muncă în construcţii sau în fabricile de materiale de construcţii, nu există vânzări de mobilă sau în fabricile care produc covoare, corpuri de iluminat, draperii, lenjerii şi tot ceea ce este nevoie într-o casă. La veniturile din martie, rata la bancă pentru casă putea să fie 40% din venit. Acum, cu salariile diminuate, dar cu dobânzile aproape la acelaşi nivel, aceasta (rata bancară, n.r.) poate să urce la 60%, devine prohibitivă. Soluţia pe care o vedem noi pentru client nu este amânarea ratelor, pe care din punctul nostru de vedere băncile am văzut că au îmbrăţişat-o, ci micşorarea substanţială a dobânzii la împrumuturi", a afirmat Dan Şucu.
"Sunt multe moduri în care clientul poate să vadă că toate afacerile din România îi înţeleg problemele şi încearcă să se repoziţioneze în avantajul lui ca şi client. E cel mai simplu mod în care putem să contribuim la ideea de optimismul necesar şi la încredere pentru clientul nostru. Aici am însă o mică problemă - în toată construcţia asta lipseşte ceva: ca să se poată vinde maşini în rate, ca să poată fi vândute apartamente, preţul creditării din păcate este mult prea mare în acest moment. Dacă nu vinzi apartamente, nu există locuri de muncă în construcţii sau în fabricile de materiale de construcţii, nu există vânzări de mobilă sau în fabricile care produc covoare, corpuri de iluminat, draperii, lenjerii şi tot ceea ce este nevoie într-o casă. La veniturile din martie, rata la bancă pentru casă putea să fie 40% din venit. Acum, cu salariile diminuate, dar cu dobânzile aproape la acelaşi nivel, aceasta (rata bancară, n.r.) poate să urce la 60%, devine prohibitivă. Soluţia pe care o vedem noi pentru client nu este amânarea ratelor, pe care din punctul nostru de vedere băncile am văzut că au îmbrăţişat-o, ci micşorarea substanţială a dobânzii la împrumuturi", a afirmat Dan Şucu.
Reprezentantul Federaţiei Patronale a Reţelelor de Comerţ a apreciat că producătorii şi reţelele comerciale se concentrează în prezent pe supravieţuire.
"Astăzi, veniturile sunt mai mici decât în martie, asta e evident. Iar noi, toţi retailerii şi fabricanţii, care ne aflăm, normal, într-o competiţie acerbă pentru banii clientului, vom încerca să ne repoziţionăm: vom încerca să renegociem cu furnizorii, micşorăm marje, vânzările vor fi în principal la oferte, iar preţurile vor scădea. Nu profitul este cuvântul de ordine, ci supravieţuirea. Din păcate, cu toţii în clipa de faţă ne gândim la supravieţuire. Din fericire, energia electrică a scăzut ca preţ, combustibilii scad şi ei, utilităţile probabil că vor urma", a menţionat Dan Şucu.
Reprezentantul Federaţiei Patronale a Reţelelor de Comerţ a opinat că o strategie comună a reţelelor comerciale este promovarea produselor fabricate în România.
"Când am plecat (când magazinele au fost închise, n.r.), clientul nostru era optimist şi încrezător. Astăzi întâlnim o mare masă de clienţi care îşi pun probleme în ce priveşte ziua de mâine, sau care preferă să economisească decât să cheltuie. Este de datoria noastră, fiind primii care intrăm în contact cu clientul, să reuşim să aducem optimismul înapoi. Fiecare dintre noi are mijloace proprii, dar ideile sunt cam aceleaşi. Prima dintre ele, cu aplicabilitate imediată, este accentul pe produse fabricate în România. Clienţii noştri caută din ce în ce mai mult produsele fabricate acasă, iar majoritatea magazinelor mari, care sunt acum deschise, insistă deja pe promovarea produselor româneşti. Cumpărând un produs românesc, vecinul tău care îl fabrică va avea un loc de muncă, iar celălalt vecin, care produce componente pentru fabricant, va avea şi el un loc de muncă. Amândoi vor cumpăra din magazinul tău, vor fi mai optimişti şi îţi vor crea şi ţie o porţiune de optimism", a adăugat Dan Şucu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9863 / 10535 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





