
ANPC: Magazinele, obligate să afişeze la reduceri cel mai scăzut preţ din ultimele 30 de zile înainte de ofertă
22 Martie 2021
AGERPRESReglementarea propusă de instituţie trebuie să intre în vigoare la data de 28 noiembrie 2021 şi ar urma să se aplice efectiv începând cu data de 28 mai 2022.
Magazinele vor fi obligate, prin lege, să afişeze la reducerile de preţ care a fost cel mai scăzut preţ din ultimele 30 de zile înainte de ofertă, conform unui proiect de Hotărâre propus de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu scopul de a oferi clienţilor o armă împotriva ofertelor înşelătoare, şi lansat în consultare publică.
Potrivit unui comunicat al ANPC, prezenta reglementare propusă de instituţie trebuie să intre în vigoare la data de 28 noiembrie 2021 şi ar urma să se aplice efectiv începând cu data de 28 mai 2022.
Astfel, proiectul introduce un articol nou în HG nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare privind informaţiile pentru consumatori legate de reducerile de preţ. Conform ANPC, orice notificare de reducere a preţului trebuie să indice clar preţul aplicat anterior de comerciant (preţul anterior).
Potrivit unui comunicat al ANPC, prezenta reglementare propusă de instituţie trebuie să intre în vigoare la data de 28 noiembrie 2021 şi ar urma să se aplice efectiv începând cu data de 28 mai 2022.
Astfel, proiectul introduce un articol nou în HG nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare privind informaţiile pentru consumatori legate de reducerile de preţ. Conform ANPC, orice notificare de reducere a preţului trebuie să indice clar preţul aplicat anterior de comerciant (preţul anterior).
"Preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preţ, astfel încât consumatorul să poată identifica în mod clar reducerea", se menţionează în comunicat.
Proiectul guvernamental prevede introducerea în lege a următorului articol: "Orice notificare de reducere a preţului indică preţul anterior aplicat de comerciant pentru o perioadă determinată, înainte de aplicarea reducerii de preţ. Preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preţ; În cazul bunurilor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele), preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de comerciant în perioada ultimelor 10 zile înainte de data aplicării reducerii de preţ; În cazul în care produsul a fost prezent pe piaţă mai puţin de 30 de zile, preţul anterior reprezintă cel mai mic preţ practicat de comerciant de la data punerii produsului pe piaţă, înainte de data aplicării reducerii de preţ; dacă reducerea de preţ este majorată treptat în perioada ultimelor 30 de zile, preţul anterior este considerat preţul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preţ".
ANPC are în transparenţă decizională proiectul de Lege privind o mai bună asigurare a respectării prevederilor legale în materie de protecţie a consumatorilor şi de modernizare a acestor norme, cât şi hotărârea privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2636 / 5540 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...